Conspirația vorbelor care nu s-au spus.

În ultima vreme nu reușeam să mă mai enervez. 

Sigur, nici nu mi-am propus :)) 

Acum câteva minute totul a venit natural și îmi e teamă că o să intru cu bocancii murdari de adevăr în templul iluziilor.

Așa cum copiii de acum, care nu au experimentat dictatura, nu pot să înțeleagă mălaiul pe cartelă și pușcăria pentru o glumă, la fel există idealizarea bunicilor noștri. Cum se țineau ei de mână până la 80 și când murea câte unul celălalt nici nu-și dădea seama și îl mai târa așa vreo doi kilometri.

Poate pe la cozile la pui.

Ignoranța nu este o scuză și două vorbe citite pe facebook nu țin loc de cultură generală. 

Mai ales o cultură generală a relațiilor e foarte greu să-ți faci. În special despre relațiile din anii 70, 80, 90… când prima regulă a relației în care te aflai era să nu vorbești despre ea. 

Este periculos să credem că un cuplu dura mai mult în secolul trecut pentru că oamenii știau să se iubească mai frumos. Unde să plece femeile alea care la 20 de ani aveau deja un copil?

Ce opțiuni aveai când de-abia reușeau oamenii să se descurce în echipe de câte doi? 

Când treburile casei luau atât de mult timp încât prima supărare a femeii, când venea bărbatul beat de la curve, era că a intrat încălțat??!

Când tații dădeau radioul mai tare să nu se audă când băteau mamele. OK. Nu se auzea AFARĂ, dar copiii simțeau fiecare lovitură ÎNĂUNTRU. Copiii aceia de ce nu se ridică acum să spună cum era de fapt? Și de ce adesea se transformă în părinții lor? 

Fiecare a pus câte o cărămidă de tăcere în acest zid pe care ni se proiectează acum imagini idilice. O propagandă a stabilității. Într-adevăr, ce poate să fie mai stabil decât lipsa de opțiune??

Toți trebuie să ne bucurăm de ce avem acum. Avem libertate. Sigur, pentru unii și libertatea de a alege e o problemă. Nu mai ai pe cine să dai vina :))


Citește și http://www.radufconstantinescu.ro/2016/04/haideti-sa-facem-si-mielutului-un-cadou.html