O țară de complici.

Amnesia by Pis7li

Astăzi s-a întâmplat ceva ce, din păcate, nu este o raritate. Tinde să fie o normalitate. 
Trei tineri entuziaști de etnie rromă (nu că ai noștri ar fi cu mult mai breji) s-au luat pe stradă de Ramona, într-un loc foarte circulat. 
Nu știu dacă ați observat, dar lucrurile astea se întâmplă în 99,9% din cazuri când femeia NU e însoțită. Îi dă curajul pe afară.
Cu voce tare cei trei au strigat după ea de craci, de buze, de cum ar sta buzele alea… etc.
În jurul lor LUMEEE multă. Oameni puțini. 
Nu numai că NU o să vezi niciodată pe cineva să intervină, dar îi mai apucă și râsul că: Uite ce-a pățit aia. Păi, cu blugi rupți se iese pe stradă?
Nu este nici prima dată când se întâmplă așa ceva, nici cu prima femeie din viața mea, ca să zic că n-am o bază să afirm ceea ce tocmai o să pun în vorbe:
Poate că omul se trage din maimuță, dar la o bună parte din români acest lucru este exagerat de vizibil!
Ramona are mai rar parte de așa ceva pentru că mergem mult cu mașina, dar sunt multe femei care sunt supuse la așa ceva cel puțin o dată pe săptămână.


Haideți să rupem pisica. Deja mai mult de 6000 de români au citit în carte un pasaj în care povestesc cum am salvat o fată de la un posibil viol fără să fac nimic. Scena are loc în carte în holul unui bloc. De ce? Pentru că mi-a fost rușine pentru orașul meu să spun că totul se întâmpla ÎN PLIN CENTRU, în spatele unei stații de autobuz, noaptea. În stație erau cel puțin 20 de persoane. Fata țipa ca apucata, că apucată era de trei gunoaie umane și nu se lăsa dusă cu ei. NIMENI nu făcea niciun gest. Se uitau din direcția din care trebuia să vină autobuzul. 
Nici măcar la poliție nu se gândea cineva să sune. 
Am venit din întuneric, am luat-o dintre ei și am spus că merge cu mine. Atât. Probabil că și surpriza a fost de partea mea. M-am bătut de multe ori în viață, dar nu atunci. 
O țară întreagă s-a cutremurat când o jurnalistă a fost violată în București, tot într-o zonă circulată. 
Mulți s-au dat mirați. Cum e posibil? 
De fapt, toți știm cum e posibil. 
Cum e posibil să nu atenționezi un călător în RATB când cineva îi fură portofelul pentru că îți e teamă pentru propria viață; cum e posibil să privești în altă parte când o femeie e bătută (chiar am auzit alte femei spunând că “lasă, că degeaba n-o bate”); cum e posibil să fie omor în apartamentul de lângă și românul să dea, ca un delicat ce este, televizorul mai tare. 

Nu pot să spun ce cred despre aceste moluște cărora viața li se întâmplă, nu trăiesc nimic, nu acționează, nu intervin. Nu pot, că primesc de la alte nevertebrate, de data asta din blogging, report de hateful speech.
Nesimțirile astea pe stradă sunt ca o tatonare. Golanii pe care i-a întâlnit Muza astâzi vor avea și mai mult tupeu mâine. O să intervină cineva?
Cel mult cât să filmeze să aibă ce să vândă.
O să vă spun doar atât: Când se întâmplă ceva grav lângă tine, când spui “am fost martorul unei scene teribile”, ține minte că tu nu ai fost martor, limaxule. Ai fost complice. 

Foto: Pis7li
Back to Top