Eram la acest eveniment elegant şi chiar mă simţeam bine când am primit un mesaj. Apoi al doilea. Unii ştiu despre ce vorbesc. Alţii nu.
Nu la viteza internetului. Avem
destulă încât să facem tâmpenii în ritm alert.
Maşini, haine, ceasuri, avem.
Avem toată această spoială de civilizaţie care ne ambalează frumos nimicul.
Vrem toleranţă!
Dar asta numai atunci când alţii
ar trebui să fie toleranţi cu noi.
Vrem egalitate!
Cu cei de deasupra noastră.
Vrem libertatea cuvântului!
Când avem noi ceva de spus.
Cu ascultatul avem o problemă.
Nu-mi plăcea DELOC pagina lui
Tony Poptamaş. Era genul acela de pagină Oracol, cu idei decupate, ca să nu zic
furate, de prin tot netul. Chiar şi de la mine a luat câteva de pe care a
îndepărtat semnătura mea. E posibil să le fi găsit aşa pe net, să fi luat de la
alţi hoţi. Lanţul slăbiciunilor.
Nici după adminul paginii nu mă
omor. Un oportunist ca toţi oportuniştii.
Şi totuşi eu NU L-AM RAPORTAT
NICIODATĂ pe Tony Poptamaş, deşi eu aş
fi avut motive LEGALE.
NU!
Eu am ales să-mi văd de treabă.
Paginile fără personalitate nu mă interesează, indiferent cât de bine
viralizate sunt.
Şi totuşi, ce s-a întâmplat cu
această pagină este un linşaj virtual.
O ardere pe rug ca în Evul Mediu.
O tâlhărie fără minte. S-au
strâns vreo 5000 de oameni (atenţie! Doar 5000) într-o comunitate şi i-au dat
reporturi lui Tămaş până facebook i-a dat jos pagina.
Comunitate nu cred că e termenul
potrivit. Cârdăşie, grup infracţional organizat
e un termen mult mai bun.
Ca să fac o paralelă, ăştia sunt
oameni care în loc să închidă televizorul, vor să închidă emisia. În loc să
schimbe postul, vor să omoare prostul.
Să mă ierte Dumnezeu! În ce
calitate stabilesc aceşti domni cine are voie şi cine nu are voie să EXISTE
VIRTUAL*? În calitate de utilizatori de facebook?
Hai sictir.
Cel mai grav lucru este că, de
îndată ce aceşti derbedei extrem de laşi vor prinde şi mai mult curaj din
spatele ecranelor lor, VOR ÎNCEPE SĂ CEARĂ TAXE DE PROTECŢIE PAGINILOR CARE FAC
BUSINESS PE FB.
Ne daţi, ori nu ne daţi.
Micii întreprinzători, cu 13, 20,
50k de like-uri care nu au know-how-ul meu vor fi speriaţi.
Apropo, dacă vreţi să rămânem
aproape şi vă deranjează riscul ca pagina să cadă, intraţi pe pagina mea
personală şi daţi friend request sau follow.
Mediul virtual are toate şansele
să devină dintr-un loc unde se poate întâmpla orice, un loc unde ţi se poate
întâmpla orice!
Aceşti figuranţi nici nu
realizează ce poartă urâtă se deschide. Pentru că ei nu au mai mult creier
decât proştii pe care îi ironizează. Ei sunt ca minerii chemaţi de Ion Iliescu.
Un muschi care face fix ce i se spune.
O să caut noua pagină a lui
Poptamaş şi o să-i dau un like.
Nu. Nu-l plac.
Dar faptul că eu nu plac un om nu
înseamnă că el nu are dreptul să existe.