Pot să fie două sau trei sau patru.
Din punctul acesta de vedere femeile se cam opresc la doi în același timp. Cele care ajung la trei sunt ca boxerii după câteva turnee câștigate la amatori: trec la profesionism.
Noi nu avem problema asta. Respectul nostru față de propria persoană pare să sară la cer. Suntem validați pe linie. Ca la fotbal. La trei goluri se spune Hattrick :) Nu e doar o victorie. E una la scor.
Ce credem că vom avea? Mai mult sex. Și așa pare.
După care realizăm că și corpul uman are limite. Mda... la acea parte a corpului uman mă refer :))))
Se zice că o partidă de sex este echivalentă cu 3km de alergare. Nu toată lumea duce un marathon.
Ce mai credem că vom avea?
Pe lângă respectul de sine, pe al altora. Amuzant este că toți bărbații se crispează când au în gașcă un amant în serie. Fiecare glumă pe care o faci devine subiect de suspiciune.
Mai credem noi multe:
că ne dovedim mai deștepți, deși suntem tot timpul pe drumuri;
că vom fi mai fericiți, deși fericirea înseamnă acum mai mult ușurarea când ești cât pe ce să fii prins, dar scapi;
că ne trăim tinerețea, deși viața presupune o evoluție, iar noi mergem din deja vu în deja vu ca hamsterii printr-un labirint;
Sigur, există și riscuri externe. Vezi poza :-)Dar presupunem că vorbim de bărbați inteligenți și de femei îndrăgostite. Se știe că femeia îndrăgostită VREA SĂ CREADĂ orice.
Riscurile interioare mi se par mai importante.
Cireașa de pe tort?
Pe principiul vagabond elegant, credem că vom avea parte de mai multă dragoste. Ciudat însă că nu putem spune pe care din cele două, trei, patru... o și iubim. Cântăm ștrengărește “Iubesc femeia”. Blonda sau bruna ne sunt, ce e drept, totuna. Dacă e să fim sinceri admitem că avem patru femei și nicio iubire.
Este OFICIAL! Muza & Green Sugar lansează o linie de super-foods! Au scos untu' din arahide, migdale, caju! Cele mai...
Posted by Radu F. Constantinescu on Tuesday, 6 August 2019