Mulți cred că femeia modernă are un singur tip de cardio: alergatul prin magazine.
Ciudat e că mulți uităm că femeia mai aleargă și să-l
ia pe ăla micu’ de la grădi după ce a alergat deja la job, la cumpărături și la
coafor. Adună kilometri, pierde kilograme, totul pe tocuri, nu în adidași
comozi cu pernă de gel!
În condițiile astea chiar cred că femeia ar trebui să fie
lăsată să zburde liberă. Din fericire ea nu cere voie.
Eu cred că shopping-ul la reduceri e singura formă de
terapie prin cifre: vezi prețul mai mare tăiat, faci instinctiv un calcul și
zâmbești când vezi diferența. Nu. Nu o să pui banii rămași la bancă. O să-ți
mai cumperi ceva de ei.
Apropo… v-am
povestit oare reversul acestei terapii?
Eram de-abia mutat în București și
exista un magazin ultra-cool de țoale, putem să-i dăm și numele că nu mai
există nici amintirea brandului. Se numea My X. Mi-am luat de la ei haine de
toți banii mai de salariu în baza unei decizii emoționale. Peste două săptămâni
au redus totul la fix 50%. Să vezi atunci ce depresie!!
Din fericire
suntem în prima jumătate a lui Ianuarie, așa că aproape toată lumea are
reduceri acum. Cred că și un acatist costă mai puțin în perioada asta. Păcat că
ne cam călcăm în picioare prin magazine.
O variantă mai
elegantă și care miroase a bine găsiți aici online: