Sunt între doi. Greșesc dacă... amân alegerea?


Down there by RubberCucumber

În fiecare om se ascunde o lume. Cu amintirile lui din copilărie, cu speranțele lui din liceu, visurile din facultate și adesea blazarea lui de angajat care simte că nimeni în companie nu mai muncește atât de mult ca el. 

Omul nostru se duce într-un pub unde se plânge de viața lui sau face umor de pahar. Pare sigur pe el și atrage o tânără entuziastă, prin forța emanată. Sau pare nesigur, vulnerabil, de luat acasă și îngrijit ca un ursuleț de pluș căzut în zăpadă din camionul cu jucării. Sfârșitul e același, atrage o tânără entuziastă pentru că și instinctul matern funcționează.
Cei doi pleacă împreună și discută vrute. Nevrute nu discută, că vor să dea bine. Se lasă unul pe altul în lumile lor doar pe zona aia unde totul e curat. Vouă chiar vi se pare că genul acesta de cunoaștere e suficient pentru o decizie?

Nu este. Așa că dragostea la prima vedere e o pacoste.
Ce mai fac cei doi? Că doar au plecat împreună! Contrar așteptărilor nu mă omor după poveștiri erotice. Să le scriu. Să le trăiesc e altceva. 
Cei doi fac sau nu fac tot ce fac sau nu toți oamenii. Contextul e mai puternic decât cortexul. Așa că de cele mai multe ori ajung să întrebe cu mâinile și să răspundă cu tot trupul. Să guste ca să se convingă. Să pipăie ca să urle “este!”

În cazul despre care vorbim noi, el nu știe că ea mai răspunde și întrebărilor altuia. Cu aceleași necuvinte. 
Celălalt nu-i oferă nimic din ce i se promite acum. Crede că a scăpat, dar dimineața nu mai e așa sigură. Spera într-un răsărit de soare ca un punct și de la capăt, dar cifrele interfonului par mai multe rânduri de puncte de suspensie.   
Amână decizia și continuă explorarea lumii noi în timp ce speră reabilitarea celei vechi. 
Un bărbat care cunoaște femeile îți va spune că procesul de decizie e lucrul dracului. O femeie care cunoaște bărbații știe că nici la noi nu e cu mult mai simplu. Doar că nu am admite. 
Eu o să spun că nici nu contează. Între doi nu e o situație. E o mulțime de situații. De ce am acceptat oare să scriu articolul ăsta? Eram între două. Subiecte.

Să vă povestesc despre o femeie care a crezut că poate să învețe cum să iubească un bărbat până l-a întâlnit pe fratele lui și a realizat că indiferent ce ar face nu va învăța niciodată să-l ignore pe acesta din urmă? V-ar ajuta? 
Să vă povestesc cum unul pentru care inima ei e ca un hotel a fost preferat ani întregi altora pentru care frumusețea ei cerea supunere?
Soți respectabili care nici acum nu știu că sunt singuri în patul ei, dar îi împart mintea cu fanteziile pentru un golan care a avut-o acum 3 ani o singură vară?
Nu. Să răspund la întrebare. E OK să amâni? 
Cât să amâni? Până îți dai seama că faci din doi unul? Că fiecăruia îi lipsește ceva ce are celălalt? Sigur că fiecare dintre noi e o lume și îți trebuie timp să cunoști și să alegi, iar în vremurile acestea pragmatice i-ai cam pune să dea concurs pe post. 
Vestea proastă e că oricare dintre ei câștigă, e doar un interimat. 
Perfect pentru poziția liberă nu este, sigur, niciunul.


Pe acest blog comentariile sunt dezactivate. Vă rog să le faceți direct pe pagina de facebook.
Back to Top