Femeia nu pleacă de lângă tine dacă nu o ajuți, ci dacă o plictisești.
Nu pleacă dacă nu o respecți, ci dacă nu o satisfaci.
Și - în general - nu mai pleacă deloc, că asta e de pe vremea când o femeie nu avea o casă. Avea doar grijă de ea.
Femeile în general tind să fie exact ca bărbații, dar invers :)
Un prieten îmi spunea că nicio regulă nu se aplică. Nicio regulă a noastră. Ele au, pur și simplu, un alt set de reguli. Și una dintre aceste reguli e adaptarea.
Femeia va fi cu atât mai a dracului cu cât bărbatul e mai slab!
Femeia doar va spune “mă mulțumesc cu ce am”, în vreme ce-și va dori să aibă… totul.
Iar bărbatul care oferă înainte să i se ceară nu va primi niciodată mulțumiri. Femeia acceptă ceva ce tu ai vrut să dai. Să zici “mersi” :))
Relația e ca un copil. O ai așa cum ți-o crești.
Uneori o ai așa cum au crescut-o alții.
Femeile învață repede că frumusețea deschide uși,
închide guri
și plătește facturi.
Când stă ea în fața oglinzii și se vede frumoasă, apoi în fața magazinului, separată de ceea ce își dorește de un geam gros și insensibil, ce credeți că își spune?
Și vitrina e o oglindă. Și uneori imaginea ei de afară, parțial reflectată, se suprapune peste rochia din vitrină. E ca o fantomă. Ca o larvă care s-ar putea transforma în fluture dacă și-ar putea cumpăra aripile.
Într-o asemenea situație am scris fraza care a stârnit un val de critici:
Toate femeile se căsătoresc din dragoste, ce e drept, unele iubesc… luxul :)
Bărbate, dacă simți că fiecare zi din viața ta este Ziua Nerecunoștinței, s-ar putea să fii chiar tu de vină. Pentru că i-ai cumpărat femeii tale zeci de perechi de aripi, în loc să găsești o femeie care să aibă doar două. Ale ei.
Diferența între ele este imensă. Chiar dacă femeia care are aripile ei poate să zboare oricând, cealaltă nu va ști niciodată să le folosească. Doar “atârnă” frumos.
Cum atârnă amatorii de citate, dar care n-au mai pus mâna pe o carte de 3 ani.
Toate blogurile, inclusiv al meu, sunt fast food.
Hrană sănătoasă sunt cărțile.
