Notă: Ponata din titlu îi aparține unui cititor din Londra, Eugen, care mi-a scris un comentariu la prima postare :) Când ai cititori deștepți nici nu-ți mai trebuie inspirație :))
Dacă vă așteptați să dau vina doar pe sistem, o să vă dezamăgesc. Încep cu vina noastră:
Românul e creștin de Crăciun și de Paște.
Și donator la campanii.
Nu e rău nici așa, că sângele se strică mai ușor în om decât la “depozit”, dar problema este că niciun centru de recoltare din România nu e pregătit să facă față unor vârfuri. Iar cel de astăzi nici n-a fost atât de mare. Nu e prima dată când donez, dar e doar a doua când mă enervez atât de tare :))
Acum partea lor. Cu bune și cu rele.
De cum am intrat i-am văzut stresați. Tocmai ieșise o echipă de la un post TV. Mi-am luat bon.
911
Interesant număr :)
Mă uit în sala de așteptare unde cineva se plângea că nu fac față aparatele de aer condiționat. Unul care n-a mai donat niciodată, mi-am zis, și care nu știe că la următorul etaj nu sunt de loc.
Iarna e frig și vara îți faci vânt.
“Poftiți pe hol dacă vreți să vorbiți la telefon!”
“Dar între noi avem voie să vorbim?”
Gluma nu face altceva decât să ridice… tensiunea. Ca să rămânem pe subiect.
“Mai apucăm și noi să mâncăm astăzi?” se plânge o doamnă de la ghișeu.
Mi se pare ciudat în context. Are în față 100 de oameni care au mâncat “un mic dejun ușor” (cum li se cere pe site) și pe care îi mai așteaptă niște ore de stat.
Deși am carnet de donator, trebuie să completez de fiecare dată o foaie în care e bine să minți dacă vrei să donezi. O fată a fost refuzată pe motiv că a călătorit. Alta că a fost la dentist. Alta pentru că e prea slabă. Un băiat întreabă pe toată lumea dacă chiar e palid. Și totuși sunt admiși la donare oameni care sunt certați și cu igiena de suprafață!!
Primul etaj. 35 de grade. Coada rezistă.
De fapt sunt 3 cozi împletite. Ce ne mână pe noi în luptă? Mai ales oameni tineri. Fugiți de la job.
Tu ai citit cinci rânduri. Noi am stat la două.
Și a trecut o oră și ceva.
Doctorița de la cabinetul 7 îmi aduce aminte că suntem totuși printre oameni. Foarte eficientă. Rapidă. Apucăm să glumim. Când să mă binedispun pică sistemul informatic.
Simt că mi se ridică tensiunea chiar acum când ar trebui să mi-o măsoare!!!
Cum ar fi să nu mă lase să donez? Și așa “calculatoarele nu mai merg”!!
Tensiunea iese PERFECTĂ.
Mai puțin perfect ies eu din cabinet să mă așez la a treia coadă.
Râșnițele își revin. Pardon, calculatoarele.
A treia coadă mi se pare cea mai lungă. Mă gândesc că sus, la etajul doi, unde se recoltează de fapt, sunt multe paturi și probabil merge repede.
Au trecut două ore.
Câte o oră pe etaj! Parter: o oră Etajul 1: o oră. Etajul 2 cum o să fie?
Dezastru. Oamenii în alb fac tot ce pot în condițiile date.
Iar acelea nu sunt condiții. Pe hol nu se poate respira, dar trebuie să stai acolo că altfel nu auzi când TE STRIGĂ.
Nu vreau să-i răspund Muzei la telefon de teamă că-mi sare rândul.
Găsesc un hol lângă hol care are aer condiționat.
Vorbim despre criză, împumut ziarele pe care le-am adus. Uneori cei care mi le-au cerut mi le dau înapoi dezamăgiți. Am un “22”, Dilema și România Literară.
Alții se bucură: “Mai apare 22?!”
După 3 ore nu mai rezist și intru din nou la secretariat. “Știți, poate m-au strigat și n-am auzit, cum pot să aflu măcar la ce ușă să fiu atent?! Sunt 3!!! E ca în jocul acela cu lupul care prindea ouă în coș. Patru găini ouau. Nebunia de pe lume. Ei bine, ăla era joc. Aici e pe bune!
Cred că am părut un om în pragul unei crize de nervi pentru că în maixmum 5 minute mă aud strigat “Constantinescu”
“Și mai cum?” Întreb eu, ca în Kafka, neîndrăznind să cred.
“Radu Florin”
Îmi dau jos pălăria, îmi scot buletinul și aștept acul ca pe o izbăvire.
450ml în sub 5 minute.
Și totuși, de ce trebuie să..
suportăm atâta rău ca să facem un bine?
