El: Pune-ți și tu ceva mai hot și decoltat, să mă atragi. Ea: Când m-ai agățat aveam fes pe cap și geacă!





Cu cât trece mai mult timp într-un job, cu atât știi mai bine ce ai de făcut și e mai ușor. 
În relații pare invers. 
Totul e ușor la început și devine mai greu cu timpul. 
Exemple din mesajele pe care le primesc. Ca de obicei, nu vă dau numele protagoniștilor sau indicii care să-i dea de gol. 

“A aruncat 10 ani pe fereastră, i-a șters cu buretele”
Coincidență sau ironie, noua iubită a domnului e tot cu 10 ani. Mai tânără. 

“Am investit în tot ce avem și acum n-am nimic, pentru că ea spune că e normal să-i rămână copilului”. 
Și bărbații au probleme. Mai grav era dacă nici copilul acela… nu era al lui. 

“Soțul meu a făcut o avere din meditații (Ups! Deci se poate?!). Avem o fată la facultate și l-am prins cu una dintre fostele ei colege de liceu, care nu intrase”.
Din câte înțeleg eu, dacă n-a intrat ea, a intrat el. 

Deci! Ce dracu’ se întâmplă aici? 
Simplu de zis. Mai greu de făcut. 

Revistele glossy și cărțile din jeleu vorbesc despre dragostea aceea până la bătrânețe. De parcă ar fi un premiu să te ții de mână cu o babă!
Wake the F. up! Bătrânețea nu-i vreo bucurie dacă nu știi să ajungi acolo… tânăr. 
La fel îmbătrânesc și sentimentele dacă faci trei lucruri pe care orice om le știe la început și pare să le uite după:
1. Păstrează un pic de mister. Un pic de surpriză. Nici bărbatul și nici femeia nu trebuie să fie mereu dispuși să facă sex, de exemplu. Asta se cucerește, nu se cerșește. Nici nu se programează!
2. Flirtează. Cu al tău sau cu a ta. Uneori preludiul pentru o seară incendiară începe dimineața. La cafea. Fă-o să se gândească toată ziua la momentul când o să te reîntâlnească. Mulți soți nu mai fac schimb pe whatsapp decât de liste de cumpărături!! 
3. Gândește-te tot timpul că ești liber. Inclusiv liber să pleci. Dar gândește-te că și ea e liberă să plece. Fă-o… să nu vrea. 
Back to Top