Eu am divorțat… el nu.






În secolul trecut, când spuneai “ei doi se iubesc, dar se opune familia” asta însemna “mama lui”. Acum înseamnă “soția lui”. 
De cele mai multe ori însă am primit mesaje de la bărbați. 
Ați ghicit. El divorțase și ea nu. 
Doar v-am zis că femeii îi trebuie un an să se decidă și o secundă să se răzgândească…
Am glumit destul. Aș mai face-o, că sunt la a treia căsătorie și pot să jur că e ultima, dar asta nu exclude faptul că am divorțat de două ori. Îți e mai ușor să glumești. 
Acum dăm drumul la acid… UNISEX!
Indiferent că ea a divorțat și el nu sau el a divorțat și ea “și-a dat seama că face o mare greșeală” situația are cinci adevăruri grele de tot: 

1. Și dacă știai că el nu o să divorțeze? Ce?! Rămâneai cu ce aveai? Că e rău cu rău, dar mai rău fără? Divorțul nu încheie o căsătorie frumoasă. Poate a fost frumoasă mai demult! Deci? După ce plângi? Că s-a închis ușa în urma ta? Lumea e deschisă înainte!

2. Dacă el, ea, celălalt, poftim, nu divorțează deși ți-a zis că o va face nici nu mai contează motivul. Spune “mersi” că nu te-a lăsat cu ochii-n soare mai târziu! Cât despre cea la care rămâne… nu o invidia, că nu e de invidiat. E de compătimit. Bomboana pe coliva pasiunii este că în multe cazuri și ei și ele rămân “pentru copil”. Și divorțează când face puștiul 18 ani. O să ziceți că sunt rău, dar e un pic cam târziu să-ți refaci viața. 

3. Nu-i suna nevasta! Nu-i trimite poze soțului! Nu aveți idee de câte ori am primit mesaje de la oameni care au vrut să forțeze un divorț prin asemenea golăneli. Cică, “dom’ Radu, ce-am făcut rău dacă ăsta-i adevărul?” 
Răspunsul meu e invariabil același: Nu-ți discut moralitatea, ci inteligența! E posibil să-l faci s-o dea afară, dar dacă pleacă din cauza ta sigur nu o să vină la tine. Cine s-ar baza pe un asemenea om? Și invers…Cine ar dormi în pat cu o viperă dovedită?? 

4. Dacă plângi, fă-o pentru tine. După el n-are rost. Tu plângi și el pune poze cu aniversarea a 10 ani de căsătorie. De căsătorie, nu de fericire. 

5. 90% promisiunea că divorțează dacă o faci și tu a fost cacealma. Dacă ați vorbit că divorțați amândoi și el nu a făcut-o e pentru că doar a vrut să pară om serios, dar a fost convins că nu o să sari din tren! Și uite că ai sărit. Da’ nu era nimeni în gară. L-ai suprins. Nu se aștepta să o faci! E nasol să-ți dai seama că în loc să te ducă în fața preotului el a jucat popa prostu’, dar așa înveți. 
Și ce dacă nimeni nu te-a așteptat în gară? Garantat mai vin trenuri! Ai doar grijă mai multă în ce te urci :))





Back to Top