De multe ori mă gândesc dacă nu cumva întrebările pe care le primesc în mesaje private și mai ales poveștile care le însoțesc n-ar fi mai interesante decât răspunsurile din articole.
N-ar fi mai picant să vezi pozele celor care-mi scriu, pozele pe care mi le trimit cu amanți, amante, de multe ori și ele soțiile cuiva, cu poze de profil cu soțul alături și copilul în brațe?
Ar fi. Dar pentru amatorii de bârfă, nu pentru cei care caută soluții. Pentru mine intimitatea celor care îmi scriu e sfântă. Probabil și pentru tine secretele prietenilor sunt ceva ce păstrezi, nu le dai “share” la o cafea cu te miri cine pe sistemul “Ai auzit ce-a pățit Popeasca?”
Din păcate, atât în online cât mai ales în viața reală, cei care sunt curioși sunt mult mai mulți decât cei care sunt interesați.
Cei care vor să știe sunt mult mai mulți decât cei care vor să ajute.
În cei 42 de ani de viață am găsit trei metode infailibile prin care îi separ pe cei cărora le pot încredința un secret de cei pe care nu le-aș lăsa nici pisica atunci când suntem plecați :)
Primul.
Celor de la care afli secretele altora nu le spune niciodată secretele tale!
Sunt un mic ticălos :))) Uneori încurajez câte o “trompetă” să-mi spună tot ce ar trebui să nu spună. Sunt câteva trucuri din psihologie care se aplică foarte simplu și genul acesta de informație îmi ajută în călătoria personală prin pădurea neagră a sufletelor chinuite de invidii, dorințe de acces în “înalta societate” și consum de apartenență. Veți citi mai multe despre asta în volumul al doilea din Psihologie pentru oameni obișnuiți.
Al doilea.
Mobilul “crimei”
Separă mai puțin omenii și mai mult… secretele. Ce câștig dacă îți povestesc ceva? Dar tu? Ce câștigi dacă afli?
Atunci când secretul meu poate să te ajute să nu faci aceeași greșeală am toate motivele să ți-l spun. Există în orice gașcă de băieți un fond comun de greșeli. Noi mai avem ceva primitiv și împărțim informațiile din terenul de vânătoare. Inclusiv cele despre “căprioare” care sunt de fapt “scorpii” :)
Atunci când tu mă poți ajuta, iar am toate motivele.
Dar strict “ca să mă descarc” n-am de ce să o fac. Pentru că eu nu prea țin în mine și prefer să mă cert cu un om EXACT când s-a întâmplat problema, nu să mă plâng altuia despre acel om.
Al treilea
Evaluarea trecutului comun.
Dacă abia ne-am cunoscut și încerci să mă tragi de limbă e puțin probabil să o faci pentru că vrei să ardem etape și să ne cunoaștem mai bine. Prietenii vechi și verificați sunt de preferat.
Există totuși o tendință, în aparență bazată pe logică, care te face să te confesezi mai ușor unui străin, pe ideea că nu o să vă mai vedeți, nu știe cine ești și nici nu are cui să-i spună din grupul tău de cunoștințe. Serios? În 2017 când există facebook???!
Eu o numesc Eroarea Midas, de la regele Midas, căruia zeul Apollo i-a făcut urechi de măgar pentru că s-a amestecat unde nu-i fierbea oala (aviz amatorilor). Midas își ascundea urechile, singurul om care știa despre ele fiind sclavul care-l tundea. Omul n-a spus nimănui fiind amenințat cu moartea, dar a decis să-și verse oful… săpând o groapă în care a strigat “Regele Midas are urechi de măgar”. Ce poate să fie mai sigur, right? Wrong! :) Din pământ au crescut trestii care la fiecare adiere de vând șopteau ca niște cațe bârfitoare: Regele Midas are urechi de măgaaaaar.
E greu cu secretele.
