SEBASTIAN CARSTOIU se descrie simplu: “un hoinar, inginer pârât, motociclist, corporatist, tată, "trăitor de rând" în ecosistemul romanesc...
Bărbatul are structura cromozomială XY iar femeia XX. La o analiză “băbească”, dacă am număra “laturile”, la bărbat lipsește una (Y are doar 3 față de X care are 4); deci putem spune, simplist, că ne lipsește o “doagă” :)
La fel putem spune că, “tehnic”, femeia e superioară… și cred că este, căci trăiește în medie mai mult decât bărbatul, este capabilă de a da naștere și a rezista durerilor mari corelate cu procrearea, vede un spectru de culori mult mai larg (și la propriu și la figurat), are ceva mai multă răbdare și talent pedagogic (pentru creștere, educare copii), etc.
Bărbatul are structura mai simplă, mai orientată pe rezultat – vânare de mamuți, pescuit, construire bordei, etc. De exemplu, când un bărbat are de asamblat/instalat ceva (mobilă tip Ikea, jucării, electrocasnice) în majoritatea cazurilor el va sări peste citirea instrucțiunilor și se va apuca direct de treabă. Apoi, după ce va fi realizat că “nu iese”, că a montat ceva greșit, va căuta prin ambalaje, “unde tibia mea am pus hârtia aia”.
În vremurile moderne, în funcție de educație, expunere publică, funcție, etichetă (sau grad de ipocrizie, snobism) unii învață să controleze pornirile și le camuflează. Dar le mai scapă în grupuri, și atunci ies la iveală, căci grupul acționează ca un catalizator ce activează gena de “barbarian hoooorde” ce șade blândo-latentă în bărbați. Îmi amintesc o conferință cu sute de oameni, unde, în spatele meu, câțiva inși au îngânat tot timpul speakerii, contestau în mod ridicol aproape orice vorbă de pe scenă, etc – exact genul de liceeni ce îngână profa ori joacă barbut în spatele clasei… Verificându-le numele de pe ecusoane, am văzut că sunt de ani buni în poziții de conducere în niște afaceri măricele și funcționale, ceea ce înseamnă că, probabil, nu sunt proști în fiecare zi, dar acolo, în acel grup eterogen, cromozomul Y s-a activat și superficialitatea barbariană s-a ivit… La fel se întâmplă și la petreceri: se declanșează un soi de „concurs”, pe care femeile îl numesc „porceală” iar bărbații, „who got the belt, bro?”. 🙂
Mai tind să cred că un ambasador, un președinte de stat sau executiv în mari corporații, au aceleași porniri ca și un instalator, și, “când nimeni nu se uită” înșfacă un ciolan direct cu mâna și sunt bântuiți de aceeași dilemă în privința ultimei picături de pipi.
Femeia, de la Doamna de Fier până la păpușa Barbie, ori coana Chiva (prea) de la țară, indiferent cât de puternică ar fi, cât leadership, mindfulness ori ezotersim ar avea în ea, va simți nevoia unei îmbrățișări și a altcuiva care să-i schimbe becul. C-așa e firea…(nu Gabriela, ci efectul perechii XX).
Și-atunci, de ce atâta înverșunare pe tema asta universală, “luptată” în extreme? În colțul roșu avem feminista isterică, cea care vrea să aibă și ea măcar două ouă, dintre care unul Faberge; în colțul albastru se află misoginul bădăran, pentru care femeia e inferioară în orice, nu trebuie să aibă opinie, libertăți, etc… Cu păreri ceva mai nuanțate, dar bazate cumva pe cele două extreme/colțuri, se crează două mari poluri; și cele două poluri de opinii și atitudini se aleargă asiduu împingându-se pe scări, apoi întrebând “Da’ unde te grăbești așa?”. În vreme ce mediana/echilibrul/ințelepciunea rămâne firavă.
E plină literatura universală de aceste “diferențe” pe care, dacă le înțelegem, realizăm că, pe de o parte sunt irefutabile, pe de alta sunt necesare și utile. Deci ce atâta mistificare pe pizdificare ?!?…apoi pe depizdificarea bărbatului, apoi pe puternicizarea femeii, etc… Evidența genetică relevă că suntem diferiți. Și asta trebuie să înțeleagă ambele „colțuri”. Cine nu înțelege această bază înseamnă că nu a fost la ora de biologie din clasa a XII-a.
În rest, nuanțele se schimbă, lumea (omul) se schimbă, preferințele în materie de modă, orientare sexuală, viață socială sunt în continuă schimbare: e o stare de fapt, nu trebuie să condamnăm „schimbările”, nici măcar să le înțelegem deep-inside (că nu am putea), ci să le acceptăm ca existente și să le (ne) armonizăm.
La fel și în echipe/organizații, indiferent de sex/material genetic, există profiluri diferite. Nu înseamnă că unul e mai bun și altul mai rău, că unii îs de blamat iar alții de venerat. Ci poate însemna că fiecare profil e bun la ceva, și acel ceva poate fi pus în valoare, și de multe ori această diversitate e absolut necesară, fiind vorba de complementaritate. Iar pentru asta e nevoie de toleranță, de “iubire matură”, și atunci vom putea vorbi despre echipă, cuplu, sau nație cu adevărat educată și unită.
O vorbă mi-a rămas în minte de la “scoaterea la Biserică”, de după căsătorie. Preotul mi-a spus, pe un ton credibil, autentic, de coach, nu de popă cu chitanțier: “De-acum nu e important să ai întotdeauna dreptate, ci să existe armonie, iubire și lucrurile să funcționeze”.
Nu îmi iese întotdeauna, dar mă străduiesc să urmez recomandarea “coach-ului” 🙂
Pagina lui de facebook:
Blogul:
