M-a întrebat cineva dacă am o fantezie erotică. :) Da, am, m-am însurat cu ea


Ne place să credem că psihologii au dreptate 
şi că e firesc ca, 
la început, 
totul să aibă o intensitate fantastică, 
după care să ardă molcom.
Psihologii chiar au dreptate 
şi îţi pot spune şi ce urmează după „molcom”. 
Nimic. 
Asta dacă dai peste unul cu mintea la el, unul pe care sinceritatea îl dă afară din casă.


Da. E simplu ca bună ziua, deşi nici bună ziua nu se prea mai dă astăzi: 
din momentul în care nu mai urci, ai început să cobori. 
Cine nu poate să spună cu mâna pe inimă că îşi simte dragostea crescând, cel mai probabil nu mai iubeşte deloc. Doar s-a obişnuit.
Suntem cu toţii oamenii timpului. Timp care nu ia decizii pentru noi, dar are grijă să treacă. Şi trecem şi noi, indiferent ce am face. Trecem. Ne trecem.
Alegem să alergăm într-o cursă şi ne trezim că am căzut într-o cursă.
Am amânat visurile pentru că aveam nişte… obligaţii.
Am amânat dragostea pentru că nu aveam unde să o ducem. 
Am amânat deciziile până când n-am mai avut cui să-i spunem ce-am hotărât.
Am amânat orice: bărbaţi, femei, vacanţe pe care nu o să le mai savurăm la 60 de ani, copii pe care părinţii noştri îi aşteaptă ca să le fie nepoţi, am amânat TOTUL pentru o carieră de care adesea nu se alege nimic.

Asta pentru că uităm un lucru esenţial: cea mai frumoasă formă de succes e fericirea.

Pentru cei mai mulți dintre voi în premieră avem FILMUL acestui ultim început. La final e un moment despre care se povestește pe larg în revista NUNTA. 
De luni o găsiți în rețeaua INMEDIO. Da, știu că ai un inmedio chiar lângă job :)
Follow FB page Nunta pentru conținut exclusiv. 
Back to Top