Ce să faci ca să-l aduci înapoi? Să mergi înainte.

Lady with Umbrella by dannyst

Știu. O să spuneți că oricât de bine aș cunoaște femeile, totuși e o opinie de bărbat, dar mie mi se pare că sunteți clar două categorii: unele care cred că niciodată nu sunt de vină și altele care cred că ele sunt de vină pentru tot. 
Și dacă are el o amantă, tot ele sunt de vină. 
Nu știu cine vă tot bagă chestiile astea în cap, dar în ultima vreme și nevastă-mea primește mai des pe facebook cereri pentru rețete… de refăcut cupluri, decât pentru rețete de torturi. De la femei tort-urate de regrete, de “ce-ar fi fost dacă făceau așa sau altfel”. 

Ce să faci ca să-l aduci înapoi? 
Să mergi înainte că unii nu-și dau seama ce au decât când nu mai au. Poate realizează mai bine CINE EȘTI când NU MAI EȘTI. Să-l văd ce-o să facă dacă începe să-ți placă :)) Mi s-a întâmplat și mie, mi-am învățat lecția. E greu să vezi că femeia pentru care erai totul te privește ca pe un nimic. Ceea ce, probabil, chiar eram atunci. 

Ce să faci ca să-l aduci înapoi? Să rupi cardul în două pe lenjerie intimă hot? 
NU!
Când te-a întâlnit și ți-a cerut numărul de telefon erai în sutien, chiloți tanga și portjartier? Erai în blugi și geacă, cu un fes pe cap că era cam frig, dar atmosfera s-a încins imediat! 
Acum ați fost la mare degeaba, a lui era mică. 
Eu n-am agățat niciodată o femeie gata dezbrăcată :)))
Muza nu era nici măcar decoltată când ne-am întâlnit prima dată! Uite că am privit-o în… ochi :))

Ce să faci să-l aduci înapoi? Să fii curvă-n pat? Dar ce? El e gigolo? În pat trebuie să fii FEMEIE. 
Și dacă vrea curvă în pat să plătească înainte! Că așa-i la curve, n-o suge niciuna gratis!
Tu nu îi ceri decât să te iubească. 
E singura plată pe care o ceri, dar lui îi apare ca la ATM: sentimente insuficiente.
Să te iubească pentru ce ești sau să lase pe altul!
Pentru care o să rupi cardul în două pe lenjerie intimă DE DRAG și o să-i faci lucruri pe care acum nu îndrăznești nici să le spui. 
Și nici eu nu îndrăznesc…
să le scriu… 

Foto: dannyst
Back to Top