DE CE REFUZĂ UN BĂRBAT O FEMEIE CARE ÎL ATRAGE LA MODUL EVIDENT? Nu toți bărbații se maturizează. Unii doar îmbătrânesc.


Noi, bărbaţii, când dăm interviu de angajare, spunem că ne plac provocările, dar când o femeie are de partea ei, pe lângă frumuseţe, personalitatea, ieşim din zona de confort şi parcă nu ne mai place atât de mult. 
În mulţi macho trăieşte câte un băieţel speriat, care se teme să nu se facă de râs. Se teme să nu piardă. Şi atunci nu joacă. În spatele aparenţei de leu, stă un iepuraş pufos. 
Nu o să găseşti mulţi care să recunoască, dar, aşa cum pe vremea lui Ceauşescu existau casete video cu eticheta „superacţiune” sau filme „de casă”, tot aşa punem etichete şi pe femei: unele sunt de acţiune, altele sunt de casă. Unele sunt ce ne dorim, altele, făpturi de care credem că avem nevoie. 
Război şi pace. 

Se zice că bărbaţii nu se maturizează. Şi totuşi îmbătrânesc. Sunt din ce în ce mai puţin dispuşi să-şi schimbe lumea pentru cineva şi caută o femeie care să se potrivească în lumea lor cum caută copiii piesa care lipseşte dintr-un puzzle. Chiar şi atunci când realizează că piesele pe care le-ai aduce tu ar face întregul tablou mai frumos, tot le vine greu să renunţe la ce au muncit. 
Un prieten – pianist, compozitor şi unul dintre cei mai buni interpreţi ai superhitului interbelic „Iubesc femeia” – îmi spunea că nimic nu e mai greu decât să laşi o relaţie la care ai muncit şi să începi o alta. Şi totuşi: ce te faci când vezi că se poate şi fără muncă? Ce te faci când găseşti o femeie cu care totul merge natural? 
Dacă ai curaj, rişti, ca un scriitor sau ca un jucător de poker, totul pe o carte. 
Dacă nu, îţi porţi confortabilele cătuşe ale obişnuinţei ca pe un accesoriu de fashion mereu la modă. 
Mulţi bărbaţi îmi spun că le place una sau alta dintre amicele mele. Când îi întreb de ce nu fac nimic pentru a se apropia de ea, ei 
26 RADU F. CONSTANTINESCU | ULTIMUL ÎNCEPUT 

îmi răspund: E prea frumoasă, prea Angelina Jolie, cea mai cea din încăpere (indiferent de încăpere). Prea atrage priviri, deci oferte, deci nesiguranţă. 
O logică perfectă. Logica nefericirii. Parcă-mi aduc aminte de liceu, când îl citeam pe Cioran în parcul de lângă Sala Sporturilor. Căutarea fericirii e un sport extrem. 
Am scris pe blogul meu că orice bărbat care însoţeşte o femeie frumoasă trebuie să aibă nervi tari, dar, sincer, nicio cursă de Formula 1 nu se desfăşoară în viteza a doua! 
Nu există petrecere prea distractivă, după cum nu există nici prea mult bine şi nici femeie prea frumosă. 
Simţi că dorinţele îl trag spre tine, dar temerile îl ţin departe? Gândeşte-te că în viaţă te vei întâlni cu multe situaţii dificile. Cum vei putea să te bazezi pe un asemenea bărbat? 

...

Acesta e un fragment din noua carte. Un BEST OF din tot ce a apărut pe blogul AVON în ultimii 2 ani. Vezi noutățile ACUM direct din link:
Back to Top