Într-o bună zi ne va fi foarte rău.
O să ne ia dracu’ pe toți pentru că ne plângem în loc să facem.
Ne plângem la CNA, să închidă show-urile de căcat, în loc să închidem noi televizoarele.
Dacă nimeni nu s-ar uita, televiziunile ar renunța de bună voie și nesilite de nimeni la niște produse de care nu-s oricum prea mândre.
Ne plângem de siluetă.
La o bere.
Ne plângem că nu mai avem parte de atenție în relații,
fără să ne gândim dacă am făcut ceva să o merităm.
Ne mai plângem de politicienii pe care tot noi i-am ales și de dorul de casă când de fapt am plecat în Italia pentru că nu ne era bine aici. De economia României ne plângem, în timp ce încercăm să evităm taxele și impozitele.
Ne plângem că toată lumea fură. Dar nu ne îngrijorează că nici noi nu suntem o excepție.
E ca în bancul cu Iulius Caesar și Brutus: În timp ce Iulius Caesar era înjunghiat de senatori, îl vede pe Brutus printre ei și declamă: “Și tu, fiul meu, Brutus?”
La care Brutus: “Și io, ce io-s mai fraier?”
Sigur, e doar un banc, dar un banc care îți spune un adevăr amar ca o cafea espresso fără pic de îndulcitor:
SOCIETĂȚII ÎN CARE TRĂIEȘTI
ÎI PASĂ CE FACI, NU CE GÂNDEȘTI.
Nu poți schimba lumea dacă o lași să te schimbe.
Tu ești pentru tine:
Cea mai deșteaptă investiție.
Cel mai bun prieten
Și cel mai rău dușman.
