Dorul. Cum scapi de el legal. Versiunea NECENZURATĂ.




Îți e dor de el sau de cum te simțeai cu el? 
Îți e dor de ea sau de ce făceați împreună când era bine? 
Timpul, singurătatea și un pic de inteligență sunt o combinație foarte nefericită. Stai și faci scenarii. "Filme" despre ce ar fi putut să fie și n-a fost. 
N-a fost pentru că ai distribuit în rolul principal un figurant. Sau o figurantă. 
O metodă fără greș este să-ți aduci aminte și momentele proaste. Adesea mai recente. omul de care îți este dor e un om care a fost mai demult. Cel de care te-ai despărțit e unul mai recent. Este noul el sau este noua ea. Nu poți să iubești un om pentru ce a fost. Doar pentru ce este. 
Trezește-te. Oamenii care te iubesc nu sunt cei pe care vrei să-i suni la 12 noaptea, dar eziți pentru că ți se pare târziu și nu vrei să pari disperată. Sunt aceia care te sună ei. Sau - în cazul în care au "bile" - bat direct la ușă. Chiar nu te iubești și pe tine măcar cât îi iubești pe ei? Într-o relație nu te lași în genunchi de nevoie... o faci de plăcere :) 
Și totuși... acum că de el sau de ea ai scăpat,  cum scapi de dor? 



Dorul nu poate să fie aruncat din tren. Ars sub formă de scrisori. Decupat din fotografii. 
Dorul nu se rupe, înmoaie, turtește, nu poate să fie tras în fire și făcut ghem. 
Dorul e ca un magnet uriaș care atrage toate melodiile blegoase, făcând melancolia acesibilă chiar și tinerilor. Până la urmă, tot trecut e și ziua de ieri. 
Dorul nu poate să fie sufocat cu o pernă, așa că degeaba plângi în ea. 
Mulți au încercat să-l otrăvească folosind alcool. Studiile de specialitate făcute prin baruri au demonstrat însă că dorul și alcoolul sunt în foarte bune relații cu telefonul tău mobil de pe care trimit mesaje chiar și la numerele pe care erai sigur că le-ai șters. 

(P) Uneori vine noaptea. Ca foamea. Îndulcește-te cu niște bunătăți fără zahăr. 
https://greensugar.ro/secretele-ramonei/



Dorul caută femeia pierdută în alte femei. 
Și bărbatul în alte… mă scuzați de expresie… 
Din nefericire celelalte femei sunt frumoase degeaba. Că nu sunt ea. Iar celelalte pardon de expresie vor fi mereu mai puțin satisfăcătoare. 
Oricum, sexul cu o femeie pe care nu o iubești nu e decât masturbare asistată. 
Știi… noi, bărbații, vrem să ieșim mereu bine, așa că sacrificăm adesea fericirea în favoarea reputației. Eu o să recunosc deschis că mi s-a întâmplat să fiu tirbușonul de scos dorul din piept. Sau de pe unde era el. 
A doua zi mi-a spus: Noaptea a fost una dintre cele mai bune, dar dimineața nu-mi spune decât ce nu vreau să mai aud. 
Făcea oare, ăla de plecase și lăsase doar dorul, cafeaua mai bună? 
Nu. 

Dar așa cum zilele în care nu se întâmplă nimic sunt doar timp și anii trăiți fără un scop sunt doar risipă, la fel și dorul, acest jar pe care timpul nu-l poate stinge niciodată de tot, nu trece cu apă. Trece cu o altă flacără. 
Uneori aștepți să se întoarcă o dragoste și vine alta. 
Pe care nu știai că o aștepți. 


https://greensugar.ro/secretele-ramonei/

Back to Top