De ce trebuie să-mi cer iertare. Și cum am de gând s-o fac :)




Astăzi mi-a scris o absolventă de drept (așa scrie pe pagina ei de facebook). Citez fără să-i da numele întreg din mesajul Anei Maria: 
“Astazi, pe plaja de la neptun, o  doamna mi-a oferit aproape de 5 ori prețul cărții Necenzurat. M-am rezumat la a i-o împrumuta. In 2 ore era citită :))”
După ce acum două săptămâni Roxanei i s-a furat cartea de pe plajă, mi se pare normal să dau vina pe adevăratul responsabil. 
Subsemnatul. Un bărbat nu trebuie să caute vinovați, ci soluții. 
Ca atare mi-am rezolvat micile probleme din lanțul reeditării ca între domni și am accelerat procesul la maximum.
Am pus două cireșe pe tort. 
Prima este coperta 4. Cum mă știți nebun, după ce că n-am chemat presă și n-am cerut susținerea niciunui critic literar, pe coperta 4 a noii ediții sunt părerile voastre și citatele pe care voi le-ați ales în funcție de cum v-au plăcut. 
Pentru gurile rele care vor spune (în ignoranța lor) că nu m-am dus la critici că nu aveam intrare voi preciza că Filosofia Sexului, prima mea carte, a apărut înainte să existe blogul, a fost prezentată de Dan C. Mihăilescu la ProTV și a avut parte de o emisiune întreagă dedicată de Cristian Tabără. Pentru cei prea tineri e vorba de Parte de carte, tot la ProTV. Am mers pe drumul acela. Acum îmi place să n-avem intermediari :))

A doua cireașă este (re)lansarea. Sarto este partenerul oficial al celei de-a doua ediții și am gândit un fel de Secret party cu ștaif. 


Locațiile care sunt acum în discuție sunt toate în Top 20 pe București.
Data va fi anunțată tuturor. 
Locația însă… nu o vor afla decât cei care au comandat cartea. Se va intra “pe liste” și fiecare va putea aduce o singură persoană. Să te gândești pe cine iei.
De ce asta? 
Pentru că vreau să vă mulțumesc și vreau să fiu sigur că mulțumesc cui trebuie. 
Pentru că vreau să fim între noi și să pot spune niște lucruri fără să-mi fie teamă că ajung în presă. 
Și - de ce nu - pentru că s-ar putea să bem cu toții un pahar de vin în plus. Și ce se întâmplă la lansarea Necenzurat rămâne la lansarea Necenzurat. Nu iese pe facebook :))
Link direct: http://bit.ly/1FYHQEO



Femeia la 20 de ani. Și la 40. Avertismente și contraindicații.




Femeia la 20 de ani are toată viața înainte, dar nu știe asta. Îi e frică să greșească.
Femeia la 40 nu mai are atât de mult înainte ȘI ȘTIE ASTA. Ca atare îi e și mai frică să greșească. 
Bărbatul care ia o femeie de 20 se luptă cu lipsa ei de experiență (sau profită de ea), cel care începe o relație cu o femeie la 40 plătește și greșelile pe care le-au făcut alții. Las’ că știe ea cum sunt bărbații… :)
Cum sunt, de fapt, bărbații?
Cum sunt de fapt femeile?
Timpul trece peste toți la fel, dar nu are aceleași efecte. 
Sunt femei care își împart viața în relații, nu în ani. Cum spun bătrânii “pe vremea lu’ Ceaușescu” așa spune femeia: eram căsătorită cu Popescu atunci când s-a întâmplat asta. 
În fiecare femeie RĂMÂN bărbații pe care i-a cunoscut. Unii ca tipologii pe care le caută. Alții ca niște catastrofe pe care le evită. 
Femeia de 20 de ani evită ce știe din auzite. 
Femeia de 40 evită din ce știe în mod direct. E mai greu de convins, dar mai ușor de mulțumit. Așteptările ei nu mai sunt bărbații din romane proaste. A scris deja o jumătate de saga cu viața ei. 
Femeia de 20 de ani are de cele mai multe ori nevoie de confirmări. Pe care rar vrea să le primească de la un singur bărbat și le tot primește, că și bărbații de 20 de ani caută confirmări. La 40 de ani cam știi cine ești. 
Paradoxal, femeia de 20 de ani e mai interesată de trecutul bărbatului de lângă ea decât cea de 40, care are și ea un trecut. Și apreciază mai mult viitorul. 
Un viitor pentru cuplu. Unul pentru copiii ei. La 20 de ani viitorul nu există. la 20 de ani trăiești veșnic. Așa că nu te grăbești să trăiești și îți vinzi timpul pentru niște cârpe de le zici tu fashion! Paradoxal, tot femeile la 35-40 sunt mai bine îmbrăcate, pentru că nu mai caută ce e la modă. Caută ce li se potrivește. Spre deosebire de cele de 20 ele și știu ce li se potrivește. Unele nu s-au împăcat încă nici cu moda în vreme ce altele s-au împăcat și-și înțeleg propriul corp. 
Când ai o femeie de 20 de ani ferește-te de lipsa de acțiune, din care are nevoie până la extreme. La 20 de ani nu apreciezi stabilitatea. 
Când ai o femeie de 40 ferește-te de minciuni. A mai auzit. Nu mai ține. 
Nu mai contează în primul rând cum arăți, ci tot ce faci. Nu mai contează ce promiți, ci tot ce dovedești. 
Îmi permit să mă iau singur la mișto și voi spune deschis răspunsul pe care nu credeți că-l pot da așa de tranșant: care femeie e mai bună? Cea de 20 sau cea de 40?
Cea de 40…în cazul în care o cunoști de la 20 și ceva de ani!
Pentru că un bărbat care a cunoscut multe nu e un expert în dragoste, e un începător în serie… cel mult un expert în femei. 
Un expert în dragoste e bărbatul care a știut să iubească o femeie în toate anotimpurile ei.

foto: NinaSever


Nu le luați pentru că mi-am pus fața pe ele, ci pentru că mi-am pus sufletul înăuntru! Când eram eu o tânără studentă...
Posted by Secretele Ramonei on Saturday, 10 August 2019

Men only: Uită că ești căsătorit!




O doamnă mi-a scris că oricum bărbații uită mai mereu că sunt căsătoriți și alimentează și la alte pompe. Nu e adevărat! Când alimentăm în altă parte nu uităm deloc că suntem căsătoriți. Avem grijă să nu alimentăm prea aproape de casă, să nu ne lase semne și să nu primim telefoane de la “serviciul clienți” cu sondaje despre “gradul de satisfacție”. 

Women only: Uită că ești căsătorită!


“N-am mai făcut sex cu soțul meu de 6 luni” mi-a scris ea. 
Unele vor spune că am fost rău când am întrebat: Dar cu cine? :)
Din păcate nu era nimic picant, așa cum nu este în prea multe mesaje. Prea multe femei “se obișnuiesc cu situația” în loc să o rezolve. 
Prea mulți “gânditori” vin cu explicații pentru nefericirea conjugală în loc să vină cu soluții care să ne ajute pe toți să trăim viața pe care o vrem.
Uită că ești căsătorită nu înseamnă să uiți CU CINE ești căsătorită și nici să deschizi calea altora. Nu judec, dar femeile care nu înțeleg de ce nu le e bine acum vor ajunge mereu în același punct indiferent de câte ori o vor lua de la capăt. 

Un eșec de care sunt tare mândru.



Această călimară conține deja toate gândurile pe care vreau să ți le scriu. Eu doar încerc să le pescuiesc cu stiloul. 
Trag cu pompița atent, să nu prind fricile pe care nu vreau să mi le știi. Stau ca o mâzgă pe fundul călimării și pândesc vorbele bune încă nescrise. Li se prind de picior ca-n filme. Țipă la ele. Eu le strig: nu vă uitați în jos și trag. 
Această foaie de hârtie are exact dimensiunea pe care alticneva ți-ar putea scrie toate parolele. Un cuvânt ți-ar deschide nasturii de la rochiță, altul ți-ar închide gura și un al treilea ți-ar face plăcere. 
Dar parolele femeii sunt Case Sensitive. Nu știu dacă trebuie să vorbesc cu majuscule sau să trăiesc semnul exclamării. 
Vrei să știi dacă ești un nou alineat. Punct și de la capăt. Sau mai bine prunc și de la capăt. 
Vreau să știi că ești ultimul meu capitol. 
Mă întrebi dacă nu moartea ar trebui să fie ultimul capitol.
Îți răspund că moartea ar trebui să fie punct și de la capăt…

Men only. Femeile și sexul. Diferențele. Ep1




Episodul 1. Sunt prea multe pentru un singur text.

Bărbatul învață să fie competitiv, încă de când e un băiețel care se joacă cu viitorul familiei în praf. 
Din păcate “să fie competitiv” înseamnă să termine primul.
 Asta pentru că tații îi învață pe băieți cum să fie cu alți bărbați. Nu cum să se poarte cu femei. 

5 filme de văzut :) Alegerile Muzei pentru prima jumătate a lui 2015 :)



Guest Blogger: Ramona Constantinescu (Gustverde.ro)

Nu vreau sa jignesc TV-ul in ansamblu, dar noi ne-am luat "cablu" pentru ca era la pachet cu internetul. 
In plus, unele filme n-au niciun farmec acasa, iar cand intra si publicitatea ma pierd de tot. Din pacate uneori n-au farmecul asteptat nici la IMAX :) Am asteptat San Andreas, dar m-a dezamagit. La fel si Jurassic World care a avut efecte stralucitoare si atat.
Stiu ca de la noi femeile se asteapta romance-uri, dar mie Maggie, Slow West si Ex Machina mi se par toate povesti de dragoste. In primul caz, de tata.
As mai fi pus si Terminator Genisys, dar am vrut sa nu zica Radu ca am o pasiune pentru Arnold :)
Sper sa fie ingrediente bune pentru o seara in doi. Mi-ar placea sa va placa :)









Ce-a fost a fost. Contează ce urmează.



Să te desparți vara e extrem de neplăcut. De obicei după iubirile de vară urmează despărțirile de toamnă. Puțini ajung din “Mai vreau” în “Sextembrie”.
Să primești vestea despărțirii printr-un mesaj pe facebook e penibil.
Să nu ți se mai răspundă la telefon trei zile după ce totul părea perfect… e și mai penibil. Dacă nu te-ai simțit dator să-i răspunzi la dragoste cu dragoste, atunci măcar la întrebări ai putea. 
Ce e drept, eu n-aș, mai suna a treia zi. 
Oamenii care nu știu să se despartă elegant sunt cei care oricum n-ar fi știut cum să te iubească. Vrei să fiți chit? Nu te răzbuna, uită-i. 
Parcă în nicio vară n-am primit atâtea mesaje de la oameni pe care nu i-a ars doar soarele. Nu poți să te dai cu alifii pe dinăuntru.
Nimeni nu are o rețetă universală pentru refacere și sunt deja prea multe bloguri care mă copiază într-un mod trist, un fel de hai să plângem împreună. 
Pentru cei care mă citesc de când n-aveam blog, doar o carte care se vânduse într-un număr ridicol de exemplare (doar 1000), nu e nevoie să mai spun că eu nu cred în lacrimi vărsate, doar în lecții învățate. 
Nu cred în scormonitul în trecut, cred în privirea ridicată spre viitor. Spre viitoarea sau viitorul :)
Spală-ți dezamăgitile cu un vin bun. 
Strigă-ți furia cu o petrecere în lumea reală, nu cu un status melodramatic pe facebook. 
Get your shit together! 
Sunt atâtea locuri de văzut și oameni de întâlnit. 
Îmi plac femeile care se îmbracă pentru ultima întâlnire mai hot decât pentru prima. Să-ți rămână pe retină, regret vizual, vis îndepărtându-se. 
Cei mai mulți oameni alungați din viața cuiva există deja în visul altcuiva, dar habar nu ai asta, mai ales dacă el sau ea nu s-ar băga să strice o relație. Uite că s-a stricat singură. Nu-i bai, după o relație stricată urmează o iubire adevărată că nici la Londra nu plouă în fiecare zi!
Nu există remove USB, pictures and feelings safely.
Dacă nu doare înseamnă că n-a contat. Dacă doare ca dracu’ înseamnă că știi să iubești. Și o să mai iubești. Nu lăsa pe nimeni să-ți fie judecător, nimeni nu decide cât valorezi. Doar cât valorezi pentru el. Și nu toată lumea știe să aprecieze valoarea :)
Zâmbește, chiar și printre lacrimi. Zâmbitul e ca mersul pe bicletă, nimeni nu poate să te facă să uiți cum să zâmbești și vei întâlni pe altcineva care să-ți dea motive s-o faci. Gata cu drama. O să ieși și din asta, dar mai întâi trebuie să ieși din butoiul cu melancolie și din casă. 
E o zi minunată. 


Ce-a fost a fost, contează ce urmează!

Foto: katjastone



Și Moș Nicolae vrea ceva aromat si fin! 🥰 Asa ca se trezeste cu o cafea 100% arabica și un film 100% acțiune pe noul tău...
Posted by Secretele Ramonei on Friday, 6 December 2019

Vrei o minune. Apoi te plictisești de ea.






Orice miracol, repetat de un număr suficient de ori nu mai este un miracol.

Chiar şi Crăciunul se întâmplă cam des. 
Așa s-a transformat într-o perioadă bună pentru vânzări a căror legătură cu Pruncul e greu de justificat.

Vorbind de cumpărături, câţi dintre noi n-am fost realmente fericiţi când ne-am cumpărat prima maşină, ca mai apoi să o schimbăm cu una mai bună sau să visăm la asta. Dar orice maşinărie, oricât de complexă, nu mai epatează, nici măcar nu mai atrage atenţia, dacă fiecare cetăţean are câte una. Aşa se face că omul, angrenajul suprem, este mai ieftin decât aparate care sunt prin comparaţie cel puţin grosolane.

Omul şi-a pierdut interesul pentru om.

Ochii lui nu pătrund nici în ceilalţi, nici în sine.

Grija lui pentru orice îşi imaginează că are în posesie depăşeşte adesea interesul pentru prieteni şi este capabil să ucidă fără să stea pe gânduri pentru lucruri pe care va sfârsi prin a nu le mai dori. 
Tot ce-și dorește astăzi un om devine gunoiul pe care-l va duce mâine.
Suntem nişte computere virusate care nu reuşesc nicicum să intre în reţea?

Niciun cuvânt pe care-l poate spune o femeie nu-l poate convinge pe bărbat mai bine decât… absența ei.



Cine a spus că nu știi ce ai până când… nu mai ai, ăla a fost un om deștept. 
Pentru că sunt unii oameni care s-ar transforma și în umbrele, dar de multe ori, în loc să li se mulțumească, li se face câte un reproș: Îmi blochezi soarele. 
Nimeni nu vrea să fie “the dark side of life” pentru nimeni. 
Nimeni nu vrea o relație în care să meargă pe vârfuri, să nu trezească orgolii. 
A trecut vremea când o femeie, vorba lui Jane Austen, trebuia să se prefacă un pic proastă ca să placă bărbatului. 
Mai precis, să nu se simtă gușterul amenințat.
Acum e simplu: 
BĂRBATUL NU MAI MOȘTENEȘTE STATUTUL DE ȘEF ÎN CASĂ. 
ÎL CÂȘTIGĂ.
Sau nu. 
Fac o paranteză care-și va dovedi rostul big time. Zilele trecute mi-a scris o doamnă cu un link către pagina de fb a unui tânăr entuziast care s-a gândit să fie avocatul diavolului în problema violului de la Vaslui. El și-a pus (parcă de lua la mișto) o poză cu o coală A4 pe care scria: Femeile adevărate nu sunt violate. 
Gen, numai curvele sunt. 
Firesc, am dat share cu un mesaj în aproape neutru. În 60 de minute un total de 460 de comentarii și peste 100 de report-uri au dus la dispariția pozei. Mai mult. Tânrul entuziast mi-a scris în privat că MULȚUMEȘTE celor mai mult de 400 de oameni care l-au înjurat pentru că l-au ajutat să înțeleagă ce a greșit. 
Probabil în cazul lui e bullshit, doar s-a speriat pentru că nu înțelegea puterea social media, dar FEMEIA ÎȘI POATE EDUCA PARTENERII MAI BINE DECÂT I-AU EDUCAT MAMELE LOR. 
E nevoie doar de curaj.
Dacă vrei să rămâi în viața unui bărbat e bine să te arăți oricând dispusă să pleci. Dacă nu mai trebuie să lupt pentru tine… voi lupta pentru alta.



P.S. Există riscul ca unele mimoze să aibă senzația că despre ele vorbesc și să plece (de control) de la fraierii care le suportă :))

Până la urmă e corect ca fiecare să aibă partenerul pe care îl merită.

Nu poți să deschizi inima unei femei cu cheia de desfăcut sticle cu bere!


Bine, bine… nu o deschizi cu cheia de desfăcut sticle de bere, dar cu ce?
Una dintre chei este RĂBDAREA bine dozată. Despre celelalte vom vorbi în serile următoare :)
Nu e o poveste de adormit copiii. E una de trezit adulții. 
Ea era nesigură, el a avut răbdare. 
Chiar și eu i-am zis că riscă să intre în friendzone…dar bărbații adevărați ascultă doar două păreri: ce le spune mintea și ce le spune inima. Amânouă prorpietate personală. 
Mă bucur să recunosc că m-am înșelat. 
Între atâtea propuneri care cereau un răspuns rapid, el a ales să o asculte. Să o încurajeze. Să-i ofere acel curtat de modă veche, când femeia era femeie și bărbatul… bărbat. 
La un moment dat chiar m-a întrebat cât a durat “prima fază” între mine și Ramona. N-am putut să fiu 100% sincer, că unele lucruri nu se spun, dar am admis că unele lucruri s-au întâmplat foarte repede, iar altele… mult mai târziu. 
Noi, bărbații, credem că suntem deștepți pentru că gândim repede și acționăm cum gândim. 
Femeile înțeleg fără să meargă pe la workshop-uri că bărbatul se grăbește când vrea să te “bifeze”, nu să te păstreze. 
Noi ne grăbim pentru că fizicul ei e suficient ca să știm că vrem să ajungem în pat. Pentru femei, inteligența e frumusețea bărbatului, iar caracterul e averea lui. Și vor să știe că nu ești în faliment :)))
Scriam acum doi sau trei ani că nu-mi e clar dacă bărbații nu mai știu să curteze sau nu mai au cui. 
Și noi știm să curtăm dacă avem pe cine. 
Și ele să aștepte dacă au de ce.

Nu o să închei cu o concluzie, ci cu o întrebare: dacă știi că îți dorești pe cineva pentru toată viața… de ce să te grăbești?

Foto: Abanna

Un adevăr incomod. Există și altfel?


Vorba lui Cortez: Unii nu cântă pe note. Cântă be banconte. Doar la ele se gândesc. 
Nu vor să facă muzică. Vor să scoată “hituri”.
Am avut șansa să ne întâlnim cu o femeie de o nebunie frumoasă. O femeie care-și cântă sufletul. Beth Hart. 

Cum e să ți se fure cartea de pe plajă, dar să ți se lase portofelul? Ce carte? NECENZURAT, normal :)



Unii vor spune că trăim într-o lume mai bună: i s-a furat cartea, nu cartea de credit :)

Dacă iubești întreg nu poți să ierți pe jumătate!





Greșelile au devenit o monedă de schimb. Femeile, mai ales, au talentul să-și aducă aminte că și noi am greșit în același fel. Poate ieri, poate acum doi ani, poate în altă relație. Deci suntem chit. 

Chit… poate că suntem. 
Fericiți… nu. 

Cui îi pasă de un singur suflet în lumea asta cinică?



Multe femei mi-au scris cerându-mi să vorbesc cu emoțiile lor, să strig cu furia lor și să condamn și eu exprimând temerile lor. Am scris aici, dar recunosc că mă gândeam încruntat: Numai femei. 
Până ieri. 
Dimneața m-a căutat primul bărbat. 

Manual de sexting. Ce să faci, dar mai ales ce să NU faci când flirtezi online. Ep. 2



O să încep cu o poveste acest episod. A fost o dată ca niciodată o fată cu un profil frumos. Profil de facebook. Ea a inventat o poveste, a furat niște poze ale unui fotomodel de afară, mai puțin cunoscut. 

Violatori despre care nu se vorbește. Un articol pe contrasens interzis pudicilor.




Realmente TOATĂ presa vorbește despre un caz de viol. Și e bine că e așa. Circumstanțe agravante? Da. Reacții “împăciuitoare” și mai agravante? DA! Îmi vine să vomit când aud că un violator “a avut motivele lui”. 
Și eu am avut motivele mele să omor câțiva oameni și sunt toți în viață. Admit că nu sunt un înger așa că n-am scris despre oamenii aceia, dar în unele cazuri i-am bătut. Până pe la 21 de ani atât mă ducea capu’. Să fac dreptate cu pumnul. 
Acum, când mă citesc atâția oameni îmi place să rezolv grupuri mai mari :)) În general oameni care cred că BINE e tot ce fac ei și RĂU e tot ce nu pot înțelege. 

Manual de “sexting”. Ce să faci, dar mai ales ce să nu faci când flirtezi online :) Ep. 1



Lumea se schimbă, dar oamenii rămân a fel. Ne dorim fericire, doar că o vedem altfel decât părinții noștri. Ne dorim aventură, pe care o vedem cam la fel. O obținem altfel. 
Ne dorim prieteni, iubiri, exact ca și ei. Doar că ei nu aveau internetul. 
Așa a apărut comunicarea pe care americanii o numesc de vreo 10 ani… sexting. Da, în loc de texting. 
Eu sunt mai old school așa că am ignorat complet mirc-ul și Hi5, chiar dacă erau la modă. Blogul a deschis însă o cutie a Pandorei și miile de mesaje pe care le-am primit m-au condus către niște concluzii amuzante și care pot să pară ușor răutăcioase, dar care vă vor folosi cu siguranță. 
Nota bene: Aceste ponturi nu sunt pentru "rechini", ci pentru "peștișorii și peștișoarele de aur" care trebuie să știe ce riscă.

1. Sextingul se întâmplă cel mai frecvent de la job. Pentru că rareori amândoi protagoniștii sunt liberi. DE CE E GREȘIT? Te ascunzi de al tău și riști să știe toată lumea. Tot ce scrii poate să citească și IT-ul :) La fel și colegii își pot face o părere destul de bună despre ce faci, chiar dacă nu știu și detaliile. Încearcă să nu folosești calculatorul companiei pentru “dirty writing”.

5 filme pentru oameni deștepți despre CE SUNT ȘTIRILE TV. Mă și mir că s-au putut face.


În seara asta sunteți aranjați. Mai vorbim mâine dacă ați dormit sau nu după...









M-am săturat de oameni perfecți.




Versiunea mea.  
A Muzei vine un pic mai târziu pe instagram.

O poveste adevărată despre o dragoste care chiar a salvat o femeie. Da, există și astfel de bărbați.




E vorba de fostul ei iubit. 
Fost iubit pentru că acum îi e soț. 
Scott Guetzkow este bărbatul căruia trebuie să-i mulțumim pentru că Beth Hart va cânta la București pe 21. 
Mai sunt puține zile. 
Beth a trăit cât două, pentru că deja a murit și a reînviat.
Cântă de parcă are două inimi sau poate una singură, dar MARE. 
Și totuși, deși sunt partener media la concertul lui Beth și un admirator fidel al vocii ei, nu despre ea vreau să vorbesc. 
Despre ea o să spun doar atât: cine nu are încă bilet e un fraier. 
Despre Scott însă, pe care nu-l cunosc absolut de loc, țin morțiș să vorbesc. Cum așa? 
Simplu! 
Imaginați-vă bărbatul standard, care se supără ca un copil pentru te miri ce, confruntat cu o femeie diagnosticată cu bipolaritate, dezamăgită de relații dezastruoase cu bărbații pe care i-a cunoscut înainte de el și cu probleme cu alcoolul și drogurile. 
Un bărbat obișnuit ar merge pe sloganul Neeeeext și toată lumea ar fi de acord că e normal să nu-și piardă timpul.
Vă supărați dacă și eu spun că e normal ca nu toată lumea să aibă iubiri de poveste? Pentru că nu toți sunt gata să lupte când totul pare dinainte pierdut. 
NIMIC nu este pierdut. Am mai spus-o: fericirea e pentru oameni încăpățânați. Oameni care nu renunță ușor la alți oameni. 


Știți cum vorbește Beth Hart despre soțul ei? Așa cum el merită: 
“Scott este cea mai mare fericire din viata mea, pentru ca stiu, in adancul inimii, ca ma iubeste. El mi-a salvat sufletul si tot ceea ce insemn eu ca fiinta si mai presus decat atat – m-a iubit indeajuns de mult incat sa ajung sa ma iubesc si eu pe mine. M-a facut sa iubesc viata! El este sotul meu si casa mea! Este un miracol!”,
Nu vă grăbiți să spuneți că e doar o poveste frumoasă care nu o să țină mult. Sunt împreună de 16 ani. Sunt căsătoriți de 14. Vine cu ea la toate concertele, inclusiv la cel din România, de la Sala Palatului, din 21 Iulie.




“Ne certăm parcă am fi soț și soție”. E nevoie de o reabilitare a căsniciei :)





Femeile au impresia că bărbații nu vorbesc. 
Vorbesc, dar pentru că de cele mai multe ori vorbesc despre femei preferă să o facă între ei. 

Bărbații au impresia că femeile bârfesc mult. 
Asta pentru că femeile acceptă că bârfesc, bărbații insistă să pretindă că ei… discută. 
Nu s-a dat la știri, dar să discuți o persoană care nu e de față e una dintre definițiile bârfei :)
Era și o zicătoare: am câștiga toți dacă am vorbi mai mult între noi decât să ne vorbim între noi :)




Nu vă imaginați ce mesaje primesc de la bărbați! Descrieri cu lux de amănunte, fotografii cu amantele sau chiar link-uri către paginile lor de profil. Nu, asta nu pentru că bărbații ar fi elementul negativ, dar nicio femeie nu este atât de inadaptată social încât să se expună în halul ăsta. Bărbații mint mai mult și femeile mint mai bine. 
Nu-i așa că ați observat că nimeni nu minte când îi e bine?
Mai important: Nimeni nu pleacă de unde-i e bine.
Din contră, când era bine te-a cerut și tot când era bine ai zis da. 
De ce se schimbă totul după? Știi deja. Ai citit mai sus. Acum mulți bărbați se vor întoarce la primele rândur și le vor reciti, femeile se prind mai repede la aluzii.
Comunicarea e prima care se schimbă după căsătorie. De parcă ați intra într-un rol și - pentru că nu ești sigur/ă de replici - preferi să aștepți de la celălalt. 
Așteptările se schimbă după căsătorie. Înainte tot ce-ți doreai era să fiți împreună. Acum sunteți. Cu acte. Ce mai urmează? O casă mai mare, un televizor mai mare, o mașină mai mare. Nu e de mirare că și el face burta mai mare, de la bere, iar ea de la copil, că și asta trebuie să faci și cât mai repede, că altfel îți iese tâmpit. 
Și dacă iese nefericit? Într-o familie nefericită? Cum e? 

Credeam că ne-am emancipat intelectual, dar avem doar telefoane mai deștepte, noi facem aceleași prostii. Dovadă mesajul primit de la un tânăr care mi-a devenit titlu: “Ne certăm parcă am fi soț și soție”. El și prietena lui. Sunt împreună de 3 sau 4 luni. 

foto: AlinaLovegood


O femeie frumoasă e aleasă de mulți. Una deșteaptă alege.



Frumusețea e o formă de talent. O întâmplare. Ai ieșit frumoasă la loteria nașterilor. Dar talentul se risipește ușor când alte calități nu mai ai. 
Bărbații înțeleg mai bine expresia: “S-a născut vedetă și o să moară speranță”. 
Te-ai născut frumoasă și mi te plângi mie în mesaj privat că “n-ai noroc în dragoste”. Tocmai tu? Care ești, ca la poker, “servită”? Serios? Cele mai șterse ce să mai zică? Culmea e că acelea se plâng mai puțin. 
Doar bărbații frustrați de prea multe refuzuri spun că frumusețea și inteligența sunt mutual exclusive la o femeie, dar un adevăr un pic viceversa există: toate femeile mai puțin dăruite cu frumusețe fizică se străduiesc mai mult, au mai mult simț al umorului și de cele mai multe ori sunt și mai educate. Dacă e să fim puțin ironici o să spunem că asta s-a întâmplat pentru că nu voia nimeni să le scoată din casă :)
Nu-ți risipi frumusețea chiar dacă nu ți se pare că ești chiar așa frumoasă. 
Dacă alții te văd așa… crede-i pe ei!
Nu-ți risipi tinerețea chiar dacă crezi că nu mai ești așa tânără. 
Mai tânără decât astăzi nu o să mai fii niciodată. 
Fiecare dar pe care l-am primit poate să fie folosit sau risipit. 
Și fiecare minut pe care îl avem e un dar. 

Bărbații sunt atrași de frumusețe, de femeile care pot să facă în podul în pat, dar rămân cu cele care pot să facă dintr-o casă un cămin și din doi nebuni o familie. 


P.S. Acest text are la bază o idee dintr-o campanie mai veche a Ramonei Constantinescu pentru Yokko
Mai multe găsiți aici: http://bit.ly/1zYr0Al

Am văzut și amante fericite? Da. Mai multe decât soții :)



Ce-i în neregulă cu titlul? 
Totul. 
În primul rând că și amantele sunt, de cele mai multe ori, soțiile cuiva. Deci amantele fericite sunt cam la fel de multe ca soțiile, doar că bărbații lor le fac fericite doar atunci când pleacă. 
În al doilea rând pentru că exact aceia care discreditează căsnicia ajung să se plângă că e ceva în neregulă cu instituția căsătoriei. Nu. Ceva e în neregulă cu noi, că învățăm matematică, fizică, anatomie, dar ne căsătorim fără să știm ce facem. 
Am văzut multe amante fericite. Le-am văzut și plânse. Nevestele nu se gândesc la sinucidere de Crăciun. 
Primesc zilnic mesaje de la femei care mă întreabă dacă să se despartă, dacă să meargă mai departe, dacă să plătească mai departe voalat pentru companie, dacă e suficient că el a jurat pe cartea sfântă, indiferent de religie, dacă mi se pare o idee bună să se ducă la nunta lui, la care e invitată, împreună cu încă vreo 4 fuck-buddies de-ale mirelui de care toată lumea știe, mai puțin mireasa. La întrebarea asta am răspuns tranșant: nu. Dacă totuși te duci ia și niște floricele, că o să fie show :) (notă, la nunți toate femeile care zic că nu mai au nimic de-a face cu mirele intră într-o stare emoțională pe lângă care și instabilitatea unei bombe atomice în momentul exploziei pare o oază de liniște. 
Îmi scriu amante care așteaptă și amante care profită. Unele sunt conștiente de “poziția lor” altele nu. 
Mai ales cele căsătorite sau într-o relație nu prea înțeleg de ce un bărbat le vrea în pat, dar nu pare să-și dorească nimic mai mult. 
Pe vremuri era un banc: ce e bun, curat și ieftin? Femeia măritată. 
Au trecut niște ani până am înțeles că nu e banc. 
E ușor, ieftin, comod. Nu sună seara. Nu o scoți în oraș. Nu-i faci cadouri, că n-are cum să le ducă acasă. Una cu reverul pentru domni: când amanta îți face un cadou ea trimite un semnal celeilalte. Să nu crezi că ție ți-l face. Ai chiulit de la istorie? N-ai auzit de Calul Troian? Știi câte femei au fost sunate de pe număr “privat”: Bună ziua, soțul dumneavoastră are cumva o cravată roșie? 
Na! Te-a făcut și pionier. 
Da. Am văzut amante fericite. Uneori chiar cu anii. Cele mai multe pentru că sunt proaste. Ele o văd ca pe o tranziție, ca aspirantele la glorie care participă an de an la X factor, dar spală pahare în centrul vechi. 
Viața nu e karaoke. 
Fiecare are nevoie de o melodie a lui. Și de cineva cu care să facă un duet. 
Altfel să nu te miri că ai crezut că ești “vocea a doua” și erai de fapt într-un cvartet de coarde :)

Back to Top