Până ce obișnuința ne va despărți. Sau: Căsătoria nu strică nimic. Noi o facem.





M-a rugat un domn să scriu despre obișnuință. Cred că se gândea la plictiseală.


M-a mai rugat o doamnă să scriu despre bărbații cărora li se urăște cu binele. Bănuiesc să se referea la binele ei.






Primesc prea multe mesaje de la oameni care cred că eșecul relației lor e din vina celuilalt. În unele cazuri e adevărat, în altele e taman pe dos.


Primesc încă și mai multe mesaje în care se blamează pe rând: societatea, mass-media, facebook-ul, căsătoria.


Adică ei doi n-au mai avut nicio treabă :))))


Societatea e de vină :)))


Noi suntem niște oițe rătăcite conduse de niște păstori beți în prăpasia eșecului sentimental :) Îmi vine să râd și să mă enervez în acelați timp și tocmai m-am lăsat de fumat, așa că nu-mi face bine. Cât de mare să fie ego-ul unor oameni încât să fie gata să dea vina pe absolut orice și pe oricine, inclusiv să dea vina pe omul pe care spun că îl iubesc, numai să nu stea un pic singuri și să se uite într-o oglindă mentală. O oglindă în care să se vadă așa cum sunt ei pe dinăuntru.


Comparându-se cu “vinovatul” chiar se văd perfecți?


Iar blamarea căsniciei, această instituție care seamănă pentru mulți cu un fel de IMM, o microintreprindere, mi se pare și mai stupidă. Forma de organizare nu e vinovată pentru eșecul nostru.


Noi suntem.


Pentru că am vrut să ne facem unul altuia bine cu forța.


Pentru că am căutat stabilitate deși începusem bine, cu o aventură. Dacă asta ne-a atras, nu e cam ciudat să ne așteptăm ca exact opusul ei să ne țină??!!


Și mai ales pentru că am privit căsătoria ca pe o destinație.


Este exact motivul pentru care multe cupluri fac credite după mariaj și divorțează înainte de ultima rată.


CÂT NE-AM CURTAT AM ACUMULAT SENTIMENTE, DUPĂ CĂSĂTORIE DOAR OBIECTE.


Le-am dat la schimb, ca fraierii. Și știi de ce? Pentru că pe obiecte se pune praful.


Resurse (in)umane. Un articol pe care ar fi fost imposibil să-l citești liniștit la job.





În job description-ul niciunui șef nu scrie că trebuie să fie o jigodie. 
Trebuie să fie ferm, uneori chiar aspru. 
Trebuie să fie vizionar, dar nu de neînțeles. 
Un șef care nu știe să-și explice viziunile nu și le-a înțeles încă nici el. 
Trebuie să țină oamenii într-o stare de motivație disciplinată, dar asta nu înseamnă să încerce să-i țină în lesă. 
Corporațiile sunt blamate pentru prea multe vicii personale. Lipsa de caracter a unui om nu este provocată de o poziție de conducere, doar că așa se vede mult mai bine. 
Resursele umane au fost, la începuturile lor, un soi de sită fină care să ajute șefii de departamente să aleagă cine intră, dar și cine rămâne într-o companie. Este unul dintre cele mai ușor externalizabile departamente, dovadă că orice companie mare, când caută un om pentru o poziție foarte înaltă, NU folosește propriul HR, ci o firmă de head-hunting. Nu vorbim despre asta că e plictisitor, dar vă dă o imagine corectă a importanței departamentului. 
Astăzi m-a sunat un prieten bun pe care îl încurajez să-și schimbe locul de muncă de multă vreme. Nu m-a asculat. L-a schimbat când a vrut el. Așa și trebuie. Dar asta nu înseamnă că nu m-a sunat să-mi spună că și-a dat demisia, iar eu m-am pomenit cu gura vorbind fără mine: Felicitări!
Dacă e să fac o analogie, firmele care nu știu să-și aprecieze corect un angajat cheie merită să-l piardă exact ca într-o căsătorie în care treaba nu mai merge din cauză că unul nu mai vede lucrurile pe care celălalt le tot face. 
Și tot ca într-o căsnicie, când nu mai merge urmează un “divorț fericit”.
Să facem un pic de Teleenciclopedia pentru corporații. Sau “Lecții de supraviețuire în jungla de beton”:
Știați că în multe companii, dacă nu treci să te plângi de salariu sau nu ceri o avansare timp de 2 ani ești considerat dezinteresat de job? Sigur că e o tâmpenie. Tu stai și ești interesat de job și de avansat, avansează unii interesați mai degrabă de ei înșiși. 
Știați că șeful de departament care plânge pe umărul tău decizia unei reduceri de persoanal “venită de sus” este în 90% dintre cazuri omul care a ales numele tău pentru concediere? 
Știați că aproape orice raport de activitate este cerut angajaților pentru a vedea dacă nu cumva se mai pot reduce posturi? Și arată la modul clar cât de puțin știu despre voi oamenii care vor decide să plecați sau să rămâneți așa că nu vă felicitați prea tare dacă ați rămas și nici nu intrați în depresie dacă ați fost dați afară :) O regulă nescrisă e că un șef slab va prefera un angajat obedient unuia competent. 
Și încă ceva… Știați că sloganul HR-ului este: Nimeni nu e de neînlocuit. 
Așa e. 
Și se aplică și invers: așa cum compania poate să schimbe orice om, la fel orice om poate să schimbe compania. 


The Antihits! Some of the best covers... you'll never hear on the radio.

Ce înseamnă să-ți trăiești viața?








Psihologii spun că dacă te uiți pe facebook 
ai senzația că toată lumea 
se distrează 
mai bine 
decât tine. 
Câștigă mai bine decât tine. 
Pleacă în vacanțe mai des.


Noi știm că dacă-ți asculți prietenii reali, 
nu doar cei virtuali, 
cele mai bune momente în viață 
sunt petrecerile când bei până cazi lat și nu-ți mai aduci aminte nimic a doua zi. 
Ciudat, dacă nu-ți mai aduci aminte, cum știi așa sigur că au fost cele mai bune momente din viață? :))

Revistele, televiziunile, radiourile dance, toate știu ce înseamnă distracția și îți spun și ție. Pentru că, nu-i așa, asta înseamnă să-ți trăiești viața. 




Chiar așa să fie? 



Să-ți trăiești viața este egal cu mort de beat?

Să-ți trăiești viața să fie egal cu a te feri de responsabilitățile ei? 

Să-ți trăiești viața să însemne un lung șir de aventuri de o noapte?

Știți ce vă vor spune toți cei care au experimentat asta, inclusiv eu? Că am făcut-o “ca să fim fericiți”. Da. Dar n-am fost. 
Noaptea beam pentru că nu ne suportam nici noi pe noi în stare de completă trezie. 
Ne feream de responsabilități pentru că nu înțelegeam că sensul vieții nu trebuie căutat până-l găsești din terasă în terasă. Sensul fiecărei vieți trebuie să îl dăm noi. 
Cât despre aventuri, nimeni nu o să spună că le regretă, că am fi ipocriți, dar REALIZAREA EROTICĂ SE ATINGE CU O SINGURĂ FEMEIE PE CARE O IUBEȘTI, NU CU ZECI PENTRU CARE NU SIMȚI NIMIC. 
Știu că mă repet, dar sexul cu o persoană pe care nu o iubești e doar o masturbare asistată
Sigur că există plăcere, dar e mai… de mâna a doua :))

Sincer până la manie, o să vă spun că eu n-aș îndrăzni să vă spun “ce înseamnă să-ți trăiești viața”. Mi s-ar părea că aș avea tupeul să vă spun cum să v-o trăiți și nu-s așa de arogant.

Dar o să vă spun ce înseamnă pentru mine.

Nu cred că oamenii care merg de trei ori pe săptămână în club sunt niște fericiți. Sunt oameni care nu se simt prea bine acasă. Și cu cât pozele lor sunt mai exuberante, cu atât realitatea din spatele ușilor închise e mai pleoștită. 


Nu cred că poți să trăiești numai în prezent, de parcă trecutul n-a existat și viitorul nu e sigur. Din trecut trebuie să înveți, iar viitorul va fi un prezent dintre cele mai neplăcute dacă nu știi ce să faci cu prezentul tău. 

Cred că “să-ți trăiești viața” nu înseamnă lene. Uneori din contră, înseamnă să muncești până la epuizare, dar pentru ceva ce merită. Pentru ceva ce ALEGI. 

Și mai cred că, atunci când o relație nu merge o scurtă perioadă de timp, doar cei care nu iubesc pleacă, iar când nu merge cu anii, doar cei care nu gândesc rămân. 


..................................................................................................................................





Topul minciunilor pe care ni le spunem singuri: Știu ce fac. Pot să mă opresc oricând.




Pot să mă opresc la intersecția ochilor, dar merg până la intersecția buzelor. 
Pentru că știu că pot să mă opresc… 
mai merg. 
Pentru că știu că mă pot elibera, mă las prins în brațe. 
Strâns. 
Ea e fierbinte. Eu rămân la toate rece. La ce temperatură se topește oțelul? Fiecare are un punct de rupere, de dramă, de fericire, de furtună în ochi, de tropot în inimă de tunet în minte. Acel tunet pe care nu-l auzi decât tu, dar care e mai puternic decât orice avertisment. 
Cătușele legii te rețin mai puțin decât brațele femeii. Sunt alte legi aici. 

Știu ce fac? Cum aș putea să știu ce fac când nu știu cine sunt? 
Sunt așa de stăpân pe mine și totuși nu pot să-i adaug inimii mele o bătaie în plus. 
Dar ea poate. 
Cine e stăpânul?
Unde e controlul. 
M-aș putea opri între genunchiul rotund și sânul obraznic. Nu vreau, atâta tot. 
Cine vrea să se oprească din bine când viața e atât de zgârcită cu binele? 
Radioactiv. Pasiunea e radioactivă, ca o strălucire fermecătoare, dar letală. Și? Cine n-ar vrea măcar să moară fericit comparativ cu o viață anostă. 
Mai bei un pahar?
Da, mi s-a uscat gura. E cald înăuntru. 
De focul inimii. 
E cald. 
Parcă hainele nu se dezbracă. Dispar. Au ars dinăuntru spre în afară. 
Doar un sărut. 
Doar o noapte. 
Doar o săptămână. 
Doar o strângere de mână. De trup. De crupă de animal tânăr. 
Echitație de înaltă școală cu schimb de locuri. 
Doar sex.
E doar o prietenă. 
Nu iese fum fără foc, iar în toată viața ta se vede funingine peste tot. Îți iese pe gură când vorbești. Toate frazele sunt arse. 
Mai vrei un pahar?
Între timp înveți să spui da de sete. Doar că tu flămânzești după altceva și vinul e ca gazul pe foc. 
E normal să încerci să reziști. 
Anormal e… să poți. 
Orice tentație căreia îi reziști nu a fost o tentație pentru tine.
Orice iubire pentru care nu plângi când ai pierdut-o… n-a fost sau a ars de tot. De nu mai puteai s-o citești prin cenușă. 
Știi ce faci? 
Știi ce vrei?
Știi. 
Așa e. 
Doar că ai două registre de casă, ca hoții. 
Vezi pe cine crezi că furi. Să nu te furi pe tine.





Libertatea în cuplu: să nu ceri ce nu poți să oferi.




Mă mănâncă rău de vreo câteva zile să scriu un articol despre intimitate. N-am însă loc. Vin tot felul de întrebări care par presante (pentru fiecare om, cea mai importantă persoană de pe pământ este, totuși, el însuși).
Astăzi m-a pus ucigă-l toaca să scriu un status despre ce seară reușită am avut eu departe de Muză și cum “fiecare se vede cu cine vrea”. 
Din mesaje am înțeles… că nu s-a înțeles. 
O luăm ușor.
Am crescut educați de părinții noștri că pe bărbat trebuie să-l lași liber seara pe afară. Puțini s-au gândit ce frustrări s-au acumulat în femeie în miile de ani în care nici nu intra în calcul să lași și femeia liberă seara pe afară! Fără niciun fel de îndoială, femeia modernă are nevoie de acest gen de libertate chiar mai mult decât un bărbat. Amuzant e că și atunci când o primește nu o prea folosește. Nu are încă uzul corect al libertății și seamănă puțin cu animalele acelea care au fost crescute în captivitate și apoi eliberate în “sălbăticie”. Unde mor de foame :)))

Libertatea în cuplu nu este “open relationship”. E libertate, nu libertinaj. Libertinajul este o formă de trădare. Oricine spune alfel minte sau se minte. 
Nici când amândoi îl practică nu e altceva. 
Doar că sunt două trădări, încrucișate. 
O să risc o confesiune: după destul de multe erori făcute în viață pot să afirm, chiar dacă trebuie să mă lovesc în amorul propriu, că și libertinajul când ești burlac și fără niciun fel de obligații este tot o trădare: trădezi așteptările pe care le are de la tine orice partener. Și chiar dacă simți că nu ai obligații, o ai măcar pe aceea să-i spui că “vrei să-ți trăiești viața”. Sigur, s-ar putea să rămâi fără sex în seara aceea, dar un bărbat care trebuie să mintă ca să-l obțină nu e chiar un model în viață. 
Pentru mine libertatea în cuplu înseamnă în primul rând reciprocitate. 
Nu-ți cer să faci un lucru pe care nu l-aș face chiar eu. Nu ținem scorul, dar ținem cont și mai ales o includ în viața mea socială aproape de fiecare dată, dar niciodată cu forța. 
Pentru noi a mers și suntem două personalități atât de distincte încât ni se potrivesc vorbele lui Adrian Păunescu: “Nu-mi semeni, dar îmi ești întreaga viață”.
Poezie? Nu, un adevăr care poate să fie un punct de plecare pentru o frumoasă călătorie în doi. Și e foarte important să descoperiți libertatea și să o înțelegeți înainte ca această călătorie să fie în trei sau patru. Cum le-am putea explica noi libertatea copiilor noștri când noi la materia asta am chiulit? Cum le-am putea da noi libertatea pe care nici noi nu o avem?

Și nu uita că libertatea în cuplu începe din primul minut când poți să alegi cu cine să formezi un cuplu :) și continuă în orice secundă în care poți alege să mergi mai departe într-un “cuplu schiop”, să încerci să-l “pui pe picioare” sau să te întorci la faza unu. 

Foto: Adi Stoicoviciu 

În altă "tu"... și în alt "eu"




Sufletu-i un bordel
Cu pereți din hârtie
Întrebări duci spre el
Lame lungi, să-l sfâșie

Și de-ar fi să răzbești
Să te uiți până-ntrânsu’
Ce te-aștepți să găsești?
Îmi vrei râsul sau plânsu’?

Ne cunoaștem mai mult 
Ne iubim mai puțin
Tu vrei să te ascult
Eu vreau să te susțin

Și ce vreau… și ce vrei
Nu ne e de folos 
Parcă suntem evrei
Ne tot tragem în jos

Mereu ne cântărim
Vrei să negociezi
Dar valuta n-o știm
Ne topim în monezi

Chipul tău, chipul meu
Le-am bătut pe bani vechi
Cap tu, pajură eu
Și acolo perechi

Despărțiți și-mpreună
Spate-n spate mereu
Ne vom tot căuta
În altă tu și în alt eu


După ce a fost sold out mai multe zile decât a fost disponibilă, noua mea carte, NECENZURAT, se poate comanda aici: http://bit.ly/1FYHQEO

Noul tiraj e de 2000 de exemplare. Marți mai erau aproximativ 800. 

Ideea femeii moderne că bărbații nu-și doresc relații de lungă durată e unul dintre principalele motive pentru care relațiile nu merg.




Avertisment: mai mult de 50% dintre femei nu vor fi de acord cu acest articol. Lor li se potrivește însă… perfect :)))

Emancipare sau evoluție? Nu. Nu sunt același lucru. 
Femeia și-a dorit drepturi egale cu bărbatul și s-a trezit cu o traistă de responsabilități. Erau la pachet. Așa că multe au acum vieți IDENTICE cu ale unui bărbat. Și din punct de vedere profesional și din punct de vedere sentimental. 
E bine? 
Pentru unul ca mine clar NU. Femeia trebuie să-și păstreze feminitate mult dincolo de simplul act al îmbrăcării unei rochii. O feminitate care include gingășie, dorință de stabilitate și o doză rezonabilă de nevoie de a fi protejată. 
Ce avem în schimb? Nici măcar rochia, că au ele senzația că în pantaloni se impun. 
Ce avem în schimb? Un fel de bărbați cu părul mai lung și 6 zile de toane. Niște bărbați fără penis. 
Avem bărbați care își doresc o relație serioasă, e adevărat, pe la 35 plus, când ne apucă pe noi, dar bărbații ăștia găsesc mai ușor sex decât relații. Pare șocant? Pare incredibil? Normal, de vreme ce NOI nu vorbim tot timpul despre problemele noastre. Cel puțin nu cu o femeie cu care nu suntem initimi. 
Una dintre explicații este forma diferită în care bărbații și femeile învață din trecut. În tinerețe aproape toți avem mai multe “încercări”. Bărbatul ajunge la un moment dat la concluzia că ÎN DOZE PREA MARI ȘI AVENTURA SE BANALIZEAZĂ. Și vrea să iubească, să se dedice și să-și întemeieze o familie. 
Dar nu mai are cu cine, pentru că femeia a trecut de la faza 16 ani când credea că tot ce zboară se mănâncă, la faza 30 în care nu mai crede nimic. 
Și pentru că nu mai crede nici nu i se mai întâmplă. Pentru că NU lasă să se întâmple. Ea este ca un fizician care nu repetă experimentul pentru că și-a ars cândva laboratorul. Nici telefonul mobil de pe care mă citești acum n-ar fi existat dacă și alții gândeau așa. 
EXPERIENȚELE ÎNȚELESE NU INHIBĂ. 
Nu-ți blochează viitorul. 
Femeia se autocondamnă la singurătate când spune că toți bărbații sunt la fel. Și singurătatea n-ar fi nimic. Se autocondamnă la nefericire. Profețiile ei se autoîmplinesc din cauza suspiciunilor în serie și a prezumției de vinovăție. De parcă eu sunt vinovat că sunt bărbat. 
Pentru toate aceste “pseudo-misandre” care se străduiesc să urască pentru că nu pot să aibă am o singură întrebare: Oare încrederea în bărbați și-au pierdut-o sau încrederea în ele?
Toți trebuie să ne punem întrebarea asta. 
Fiecare să-și găsească răspunsul său, în intimitate deplină. 
Așa cum nu întrebi un prieten dacă ești fericit. Știi. Așa cum nu întrebi (sau cel puțin nu ar trebui) să întrebi un prieten dacă să începi sau să mergi mai departe cu o relație. E relația ta, nu a lui. Nu facem sondaj de opinie înainte să ne culcăm cu cineva și n-ar trebui să facem referendum când decidem dacă să ne căsătorim sau nu. 
Noi o facem. Noi o tragem. 
Nu. Eu nu cred că femeile și-au pierdut încrederea în bărbați. 
Cred că oamenii și-au pierdut încrederea în oameni. 


Foto: Alexandru Borundel



P.S. Să vă recomand Filosofia sexului sau Necenzurat? Mai bine cartea Muzei, GUST VERDE. O "carte de bucate cu bucăți de viață". Link direct aici: http://greensugar.ro/gust-verde/

Gentleman sau mototol? Bărbatul care te tot scoate în oraș, dar nu te bagă în pat.


Din cele mai vechi timpuri a existat și bărbatul care nu “cedează din prima seară” :)) 
Stă fata, săraca, întreabă decă vrea să urce, el, gentleman, nu vrea. Ea urcă singură și e foarte nervoasă: întâlnirea a fost ca un coitus interruptus în care în locul penisului este domnul care nu vrea să intre. 
Măcar la interruptus intră-iese-intră-iese doar nu termină treaba :)

La fel, din cele mai vechi timpuri a existat femeia care vorbește mult, dar spune puțin. Nu pentru că e proastă (există și cazul acesta), dar mai ales pentru că nimicurile nu au miză, ca atare ies ușor pe gură, în schimb adevăratele întrebări stau în gât. 

Ce se întâmplă când o femeie care nu spune se întâlnește cu un bărbat care nu cere? 
Nimic. 
Poate doar restaurantele să se bucure că o tot scoate fără să i-o bage. 
Noroc că de multe ori trage ea de el :) Am un caz epic al unei prietene din facultate care, după o săptămână de ieșit la restaurant ZILNIC i-a spus omului direct: 
Auzi? Eu vreau să fac dragoste, nu să mă îngraș!
Chiar am o dilemă, dacă ieși în fiecare zi se cheamă zilnic, dacă ieși în fiecare seară se cheamă seric? Și - da - aveți dreptate, am modificat un pic citatul că stau haterii cu ochii pe mine să mă raporteze la facebook :)

Râdem, glumim, dar pentru voi, bărbații mei, prietenii mei cu care am jucat fotbal, am muncit, învățat, ne-am bătut sau doar ne-am amenințat sau pentru voi cei cu care nu m-am întâlnit niciodată… am un final ca o finalizare sub duș rece: nu o să vă placă, dar o să vă facă. Bine. 



Ziua internațională a soțului. Radu F. Constantinescu: Cea mai arzătoare dorință a bărbatului este recunoașterea
Cu toții știm când este ziua mamei sau a iubitei, dar puțini știu că există și o zi internațională a soțului, pe 26 ianuarie. Dacă este sau nu sărbătorită și de ce ne trebuie o zi a soțului, a vorbit scriitorul și bloggerul Radu F. Constantinescu, într-o ediție special, la TVR https://bit.ly/2Dz2twA
Posted by StirileTVR on Friday, 25 January 2019



Când femeia refuză e una, când bărbatul nu propune, e alta. Nu uita că femeia despică firul în patru și când totul e bine. Va crede că ești fie dezinteresat, fie că nu ești 100% bărbat. 

Bărbații care își petrec prea mult timp ajutând o femeie, fiind o bună companie, dar niciodată nu “avansează” ca în șah, către “pat”… ajung în FRIEND ZONE. Un soi de vale a plângerii unde nu numai că NU ai ce-ți doreai de fapt, dar mai trebuie să înduri și poveștile ei, despre alții cu care s-a culcat din prima seară. Că ea SIMTE că ție poate să-ți spună. Doar ai dovedit de atâtea ori că o înțelegi. 

Riscurile când încerci sunt mai mici decât cele când nu încerci. Dacă te gândești că își va face o părere proastă despre tine că vrei…, gândește-te ce părere proastă își va face când va crede că NU vrei. Sau că… nu poți. 
Orice femeie iartă mai degrabă obrăznicia decât prostia. 


Terapie intensivă cu fericire





Nu vreau o femeie cu sufletul prea mare, să încăpem toți.
Vreau una egoistă, să-mi poarte de grijă de parcă ar plăti leasing la mine.


Nu vreau o femeie care să se simtă în brațele mele “acasă”.
Vreau una care să îmi vadă viața ca un vehicol și să fie destul de nebună să urce din mers fără să știe unde mergem.


Nu vreau o femeie care să se roage de mine, că nu sunt Dumnezeu.
Vreau una care să creadă în ea însăși.


Nu vreau o femeie modestă.
Nimeni n-a câștigat Masterchef cu o mămăligă.


Nu vreau să vină mereu cu problemele ei. Asta n-am reușit încă, dar lucrăm. 

Sunt doar 24 de ore pe zi și din ele mi se pare că dorm prea multă tinerețe.

Ce s-ar întâmpla dacă măcar pentru o seară te-ai f**e în ele de probleme la propriu? 
Ai închide laptopul undeva, ați închide telefoanele și ați desface o sticlă cu șampanie chiar dacă nu aveți nimic de sărbătorit?
Lumea nu se va dărâma dacă nu muncești tu în seara asta!
Tu, însă, s-ar putea să te rupi dacă te tot întinzi.

Bea șampania aia de pe sânii ei. Tot... cupe sunt :)


Bea-o pentru că ai ce să sărbătorești. Că sunteți vii. 
Că v-ați găsit...
Doi nebuni în același salon :)

Bea pentru că nu ai o relație, ai o dragoste. 
Pentru că nu ai o femeie, ai o Muză.  

Într-una din seri am lăsat-o să intre la duș fără nicio aluzie. M-am prefăcut că lucrez.  Când a ieșit toată casa era decorată în lumânări aprinse iar muzica discretă era dintr-un playlist numit direct sex. O surpriză de o simplitate alarmantă, nu?
Fericirea nu-i așa complicată.


Nu vreau  ca femeia mea să respecte regulile acestei lumi, 
că sunt strâmbe. 
Vreau să mă respecte pe mine. 
Așa cum o respect eu pe ea. 


Și mai ales… nu vreau o femeie care să mă întrebe ce-mi place.
Am deja una care știe.


Foto: Adi Stoicoviciu



Fata crede că trebuie să îndeplinească fantezii. Femeia știe că trebuie să fie una.






Night reading pentru oameni căsătoriți. Ep 2.

Femeile nu se mai grăbesc să se mărite. Iar noi, bărbații, suntem mai mult decât încântați de treaba asta. E o situație din care câștigăm toți. Câștigăm tinerețe.


Mai mult, asistăm la o schimbare pe care mulți nici nu au curajul să o pronunțe: nu mai există o vârstă potrivită să te căsătorești. Decizia asta trebuie să vină în momentul când ai întâlnit omul fără de care chiar nu îți poți imagnia viitorul.


Nu mai există o vârstă potrivită să faci un copil. Poate dacă tâmpenia asta cu vârsta și moda mamelor tinere nu ar fi existat, acum am fi avut mai puțini copii făcuți cu cine nu trebuie. Iar aici chiar e o problemă, că unui mariaj îi poți da UNDO, dar pe ăla mic nu poți să-l mai bagi în (mă scuzați de expresie) pizda mă-si.


Fericiți părinții care se înțeleg și după ce nu mai sunt soți.


Dar toate astea cer maturitate. Iar maturitatea nu îți dă diplomă de absolvire niciodată și nici nu se învață la fără frecvență! Desigur, așa cum nu toți băieții se maturizează, la fel au și ele “fete bătrâne”. Și aici nu mă refer la starea civilă.


Seducția e ca alcoolul. Unii sunt cunoscători, alții băutori și alții… bețivi. În general cei foarte tineri.

Mintea o ia razna. Ne îndrăgostim, ne promitem, ne oferim. Pe tavă. Uitând că și nouă (oricât am fi de tineri) ni s-au oferit lucruri pe tavă și niciodată n-am apreciat asta. De ce o facem?


PENTRU CĂ UITĂM CĂ AM FOST ATRACTIVI CÂND NU ERAM DISPUȘI SĂ FACEM ORICE, NICI MĂCAR CUNOȘTINȚĂ :))


Și? Dacă așa am atras, de ce să schimbăm acest lucru complet? De ce să ne grăbim să nu mai trăim în viața noastră și să ne anulăm trăind în a celuilalt?


De ce să vrem să-i cunoaștem TOATE fanteziile și să i le îndeplinim pe toate ca un provider? Noi trebuie să fim fantezia cea mai mare.


Cum poți să rămâi o fantezie când ești o certitudine?!?!


Eu am o teorie pe care o numesc “teoria intersecției”. Să privim oamenii ca pe două cercuri. Ei se întâlnesc, cercurile lor se suprapun parțial. Se plac mult. Se mută împreună, se căsătoresc, fac copii și încetul cu încetul tind să-și suprapună și mai mult aceste cercuri de procupări, pasiuni, frici, talente și multe altele care formează ceea ce numim personalitatea noastră. Este o invazie continuă a celui mai intim spațiu personal: sufletul.


Multora li se pare atât de mișto încât le recomandă și altora. Doi ca unul. O tâmpenie. Doi oameni nu se unesc într-o singură ființă biologică. Se unesc într-o singură dragoste și rămân două personalități distincte. Care evoluează și împreună și separat. Care se doresc mai mult pentru anii care vor să vină, decât pentru anii frumoși de altădată.


Nu suntem niciodată atât de bătrâni încât să trăim DOAR din amintiri.


Și n-ar trebui să fim niciodată atât de limitați încât să poată cineva să ne facă o hartă completă.


Altfel, ar trebui să admitem că ne căsătorim “până ce obișnuința ne va despărți”.

Am dovada clară că femeia nu se împiedică decât dacă vrea! :)


Trebuie să facem diferența între motive și scuze. Scuzele sunt un fel de motive imaginare menite să ascundă motivele reale. Așa că o femeie vă va spune multe despre “de ce” când “de ce-ul” ei adevărat va rămâne un mister.
Pentru orice “pas greșit” va fi de vină contextul. 
E mai comod să spunem că a fost o întâmplare, decât să recunoaștem că a fost o decizie :))

Nu există noroc în dragoste. Ce e drept, prostii există. Cât cuprinde :))




Întâlniri sunt multe. 
Ocaziile sunt și ele destule. 
Oameni care au fost fericiți… aproape toți!
Cei mai mulți spun “am fost” și nu “sunt” pentru că atunci când le-a fost bine n-au fost în stare să aprecieze asta. 
Să aprecieze o stare.
Să aprecieze o șansă.
Să aprecieze un om. 
S-ar duce acum să-i spună, dar n-au cum. Omul acela e fericit și acum, dar cu altcineva. 
Revistele vorbesc mult despre compatibilități. Sexuală, de zodie, de vârstă. 
Viața demonstrează că o singură compatibilitate adevărată există în dragoste: să iubești și să fii iubit.
Nu. Nu există noroc în dragoste. 
Există coincidențe care te ajută să întâlnești un om, dar faptul că-l păstrezi e deja merit. 
Nu există noroc în dragoste. 
Există însă oameni care țin mai puțin la imaginea publică decât la fericire, care e - în general - cât se poate de intimă. 
Există oameni care te iau așa cum ești și - fără insistențe sau aluzii - te trezești că te schimbi tu singur într-un om mai bun.  
Pe noi, bărbații, nu iubita ne schimbă, ci iubirea. 
Există oameni pe care îi trezește cafeaua și oameni pe care îi trezește un sărut sau o șoaptă la ureche. E adevărat că uneori ți se șoptește: Cafeaua e gata. Ce auzi tu de fapt e: Te iubesc. Un te iubesc espresso sau la ibric.
Și - atât cât mă duce pe mine capul :) - este un te iubesc al naibii de sincer. 




Se fac cursuri de vorbit în public? Mai bine unele pentru vorbit în intimitate.


Intimitate. 
Ce cuvânt frumos. 
Sexy. 
Sugerează cam tot ce ar putea să fie și mai nimic din ce… este. 
Intimitatea este o oportunitate. O formă de libertate. Sunteți doar voi doi și nu vă vede nimeni. 
Tocmai… libertatea e întotdeauna o problemă pentru mințile înguste și lipsa autocenzurii care funcționează când “te văd oamenii” are un efect dezgustător pentru inimile mici. 
Intimitatea este ocazia noastră să fim noi înșine. Și cât de mulți sunt cei care își dau arama pe față!!
Domnul x-ulescu în intimitate?! Nu vrei să știi. Politețea e pentru stradă, ție ți-a pregătit niște vorbe de se înroșesc și clanțele pe unde stau vecinii să asculte la ușă. 

Acum și un sfert.


Vreau să te întâlnesc chiar acum
Nu la acum și un sfert
Eu sunt gata deja de douăzeci de zile de ieri
Sunt gata încă de pe când prima dintre ele… 
se numea mâine
și nu s-a lăsat ușor transformată în astăzi
nici uitată în ieri.
Te aștept de când tu nu aveai încă un nume
O adresă
Sau un număr de telefon
Sunt însă foarte sigur că aveai un chip
Mintea mea te dăduse deja în urmărire generală
Lipind peste tot afișe imaginare…

…cu portretul robot al fericirii.


Foto: Adi Stoicoviciu 
Ramona Constantinescu pentru Yokko

Cât de puternic trebuie să fie bărbatul care se poate înclina în fața unei femei. Și cât de priceput acela care știe să o facă în fața cui trebuie.




Ce forță incredibilă trebuie să ai ca să te lupți cu prejudecățile. 
Să nu-ți pese ce spune lumea. 
Să-ți uiți copilăria și să înțelegi că tatăl tău, pentru care bătutul nevestei era sport național, nu e tocmai un exemplu. 
Femeia aia chinuită era mama ta. 
Femeia pe care o vei face tu mamă nu trebuie să-i repete povestea!
Ai tu, oare, forța să scrii o poveste mai bună?
Și dacă da, vei reuși să o duci mai departe? 
Cât de puternic trebuie să fie bărbatul care renunță la fumurile de cuceritor. 
Femeia ca o pradă. 
Nicio iubire nu e completă până când cucerirea nu se întâmplă simultam în ambele părți. 
Mulți dăruiesc. 
Mai puțini se dăruiesc. 
Mulți știu să ajute.
Și mai mulți știu să-ți aducă aminte zilnic că te-au ajutat în 2009... :))
Ce voință trebuie să aibă un bărbat ca să meargă înainte printr-o ploaie de bune intenții care curg de la prieteni… zici că vor să-l apere de fericire. 
Cât trebuie să fie de dat dracului și în același timp de sfânt în păcatul lui de a iubi o femeie care până ieri era o străină, mai mult decât se iubește pe sine. 
Cred în bărbatul care poate spune fără să se teamă: raiul poate să aștepte, prietenii să vorbească, femeile să încerce. 
Eu știu cine sunt. 
Știu ce simt. 
Și știu și pentru cine.

Bărbatul nu trebuie să-și domine femeia, ci propriile slăbiciuni. 


Citește și 

http://www.radufconstantinescu.ro/search/label/MyShop


“Căsătoriți” și “fericiți” în aceeași frază. Cum am aflat noi (și mulți alții ca noi) că se poate!



Dacă vă așteptați la mângâieri pe cap… vă recomand să închideți articolul chiar acum. 
Realizarea financiară se poate baza pe minciună.
Fericirea însă, are nevoie de sinceritate. 
Așa că trebuie mai întâi să aflăm cum stăm. Și un indiciu senzațional despre realitate este visul. 
Mare parte din ce ne reprimăm ziua, visăm după miezul nopții. Așa că puțini soți își visează soția. Cei mai mulți visează o colegă de seriviciu. Care e și ea soția cuiva… și are un soț care n-o visează. Uneori pentru că o are și e liniștit, alteori pentru că visează la rândul lui o colegă de serviciu. 
Tu ce visezi? 
Nu. Nu trebuie să-mi spui. E suficient că știi tu. 
Mergem mai departe. Dacă visul te duce în alt pat înseamnă că nu te culci în patul care trebuie. 
Dacă visul e unde trebuie, haide să vedem împreună cum se păstrează ce s-a cucerit. 

Back to Top