Night reading: Tablou de "familie"

Keep on runing... by mario19

Era așa de frig în studioul ei de pictoriță, dar rar realizau asta. Erau ziare vechi în loc de storuri, lipite direct pe geam. Când voiai să te uiți afară parcă vedeai spre înapoi. Spre o lume care nu mai exista, dar care atunci avea titluri bombă și oameni importanți prinși în prenandez. Ca muștele în hârtie lipicioasă. 
Mulți dintre oamenii aceia muriseră între timp. 
Parcă doar noi existăm, zise el.
Poate cât suntem aici. Când ieși pe ușă mai există și nevastă-ta. Poate când ieși pe ușă nu mai exist eu…
El realiză că dacă mai vorbesc se vor certa. Și dacă se vor certa o să se mai culce o dată cu ea. Așa, pe gol, nu mai avea niciun chef. Dar o ceartă bună o făcea mereu și mai frumoasă. Așa că spuse ceva ce o enerva de fiecare dată.
Partea proastă cu lucrurile care ți se tot spun este că la un moment dat și simpla lor menționare te scoate din sărite. Partea bună e că în 5 minute erau în pat. N-a lăsat-o să-și dea jos pantofii și acum le simțea tocurile pe fese. Îl enerva teribil gândul că nu era un călăreț, ci un cal. Călărit invers. 
Cine a sedus pe cine? 


Cine era păcătosul și cine tentația? Totul atât de clar încrucișat, ca niște zale fără început și sfârșit, ca niște aliaje care nu se mai pot separa în materiile lor prime, ca un contract făcut de Dumnezeu sau de aghiotantul lui de la termocentrala pe bază de carne. 
Care dintre ei era cerneala și care tocul care scria pe palimpsestul timpului? Timpul ăsta 2nd hand, pe care s-a mai scris, de pe care s-a mai șters. 
Care dintrte ei era cerneala care se va termina, care tocul care se va frânge. Îi veni să râdă la gândul că s-ar putea duce la preot să se spovedească. Cu povestea asta cu palimpsestul și tocul și cerneala. Și preotul îi va spune zâmbind: Fiule, asta e o problemă pentru un grafolog… tu trebuie să afli al cui e scrisul.
I se păru atât de amuzant încât îi șopti și ei povestea la ureche. Nicio femeie din viața lui n-a râs așa. Total și dezarmant și cu el înăuntru. Era ca și când zeci de valuri mici s-ar urca și s-ar lăsa în flux și reflux. Termină râzând. 
Viața era ruptă ca două colțuri de pâine: una albă, alta neagră. Teoretic ai din două jumătăți o viață… “integrală”.
Când el a plecat era prea bine dispus ca să vadă mașina aproape aburită parcată în apropiere. Nici ochii celeilalte femei. Care n-aveau ștergătoare. Le-ar fi trebuit…

A doua zi, lângă studioul cu ziare în geam parca aceeași mașină. Jumătate pe trotuar, chiar lângă anunțul: Realizăm portrete după model sau fotografie!
O femeie zveltă, cu ochelari de soare la ochi, intră făcând clopoțelul de la ușă să sune vesel: 
Bună ziua, aș dori să comand un portret de familie…
Sigur că da, ce dimensiune? 
Mărime naturală se poate? Sau măcar jumătate. După fotografie. Sunt trei personaje, eu, soțul și copilul nostru…
Pictorița zâmbi: O să vă cam coste…
Femeia zâmbi și ea și spuse foarte încet: Deja am început să plătesc…
Pictorița n-a înțeles, dar nu i s-a părut că scăpase ceva esențial așa că nu i-a cerut să repete: Aveți fotografia la dumneavoastră? 
Sigur că da. 
Din poză îi zâmbea el. Între un copil indefinit și o femeie cât se poate de ușor de recunoscut. 
E greu de făcut? Îl și livrați dacă vă las o adresă. 
Încercă să-și păstreze cumpătul: Desigur, în cât timp îl vreți acasă? 

Back to Top