Acest text este unul dintre cele mai controversate din Filosofia sexului. Mi-l asum în continuare chiar dacă multe s-au schimbat. Fotografia demonstrează destul de bine schimbările vizibile, totuși, ce nu se poate vedea este un tânăr nebun, de stânga, radical și inconstant. Ce s-a schimat în interior din toate astea? Acum nu mai sunt așa tânăr :)))
Priveam rafturile impecabile ale bibliotecii şi mă gândeam că aş putea inventa o nouă meserie: cititor în cărţi, în cotoare de cărţi, mai exact. Ar fi o ştiinţă exactă, un fel de psihologie. Mă uit la cum sunt aşezate; îmi dau seama dacă sunt citite; dacă sunt colecţii întregi; şi dau verdicte destul de categorice: multe cărţi de dragoste siropoase: femeie proastă; cărţi poliţiste în exces: bărbat imatur; volume de artă şi cărţi îmbrăcate în piele mirosind puternic a Pronto-antipraf: snob. Cam asta vedeam aici. Erau multe cărţi pe care nu le găseai în librării pe vremea lui Ceauşescu, pe care mi le-am dorit mult în anii de facultate şi pe care şefii de sală şi gestionarii la gostat le cumpărau pe sub mână pentru că arătau bine în bibliotecă. „Istoria literaturii române vechi” de Cartojan nu părea atinsă.
- Remarcabilă colecţie, doamnă X. Am început timid o conversaţie...
- Şi unde spuneaţi că predaţi ? Hait! Nu spusesem, pentru că nu predam nicăieri. Asta dă prost. Aşa că mi-am luat o înfăţişare blazată şi am trântit-o: Lucrez la radio şi predau engleză din pasiune. Nu lucrez cu oricine, aleg numai copii dotaţi... A roşit de plăcere, înfăţişarea severă a dispărut şi s-a aşezat picior peste picior dezvelind câte ceva din calităţile sufleteşti care au făcut-o soţie de „şmecher”:
- Domnule Constantinescu...
- Radu, o corectez eu prietenos...
- Maria este fata mea dintr-o căsătorie anterioară. E dificil pentru ea să crească cu un tată vitreg, chiar dacă soţul meu îi face orice poftă. Ştiţi, el este un om de afaceri foarte ocupat, nu vine pe acasă zile şi nopţi la rând, nici pentru mine nu este uşor...
Nu puteam rata ocazia de a mă simţi egalul lui X, cel cu fabrică de mezeluri şi limuzină aşa că m-am oferit să o învăţ şi pe mamă cum se pronunţă corect grupul de consoane „th”, cu limba între dinţi – opţional ai tăi. Vroiam să fiu un X mai mic. Un x.
Pentru bărbaţi sexul are ceva în comun cu războiul. Mă simţeam Peneş Curcanul pe redută. Reduta se împotrivea molatic, atât cât să „dea bine” şi să creeze impresia că eu profit de lipsa lui X-Paşa cel Groaznic. Din studenţie nu mai încercasem sentimentul acesta de dorinţă amestecată cu teamă, mă şi vedeam imobilizat de doi body-guarzi imenşi şi hăcuit ca nefericitul din „Dulcea pasăre a tinereţii”. Fata era undeva în apartamentul imens, dar nu atât de mare încât ţipetele să nu se audă. Vorba lui Kundera, mă încerca „litost” – un fel de jenă combinată cu dorinţa de a face un rău care să te facă să pari mai puţin fraier. Am început să o lovesc, să o muşc..., normal că asta a sporit plăcerea ei şi litost-ul meu.
Când fata a intrat în cameră cu o carafă aburită plină cu apă de la frigider am încremenit amândoi, în poziţia stupidă a condamnaţilor la moarte, faţă-n faţă cu plutonul, când răsună comanda: Foc!
În cazul nostru comanda ar fi fost: Apă!
A aruncat-o toată pe noi de parcă am fi fost nişte canişi cretini pe care băţul nu-i poate convinge să stea cuminţi în perioada de călduri, apoi a ieşit fără nici un cuvânt. De la apa rece am simţit cum mă apucă un fel de lumbago...
Sunt momente în care, dacă ai un strop de demnitate, te sinucizi.
Dacă totuşi n-o faci în timp util, întocmai ca o supă, sentimentul se răceşte. Rămâne numai un gând de revanşă, combinat cu jena că te-a văzut, de acolo din ceruri, prin mai multe straturi de beton şi covoare persane, Doamne-Doammne şi – Doamne fereşte! – mama ta sau altă rudă moartă de curând.
Revanşa pe care ţi-o doreşti nu se centrează corect. Ai greşit în plan sentimental? – sentimentul de revanşă vrea casă şi maşină 4X4; ai dat-o în bară la serviciu? – vrei pe cineva care să te iubească; ai greşit cu ambele? – te apucă un chef nebun să faci pace cu Dumnezeu.
Eu vroiam bani. Mulţi.
Din meditaţii era clar că n-o să-i fac niciodată. Să mă apuc de afaceri? N-am bani nici de taxe. Nu ştiu să fur... Dar, dacă aş avea o idee bună de tot? (iar încep!) Tramvaiul continuă să mă legene ca un lift pe orizontală şi mai e mult până la etajul casei mele. O bere mi se prelinge încet din ochi în picioare. Dacă aş fi mai bătrân şi aş avea probleme cu vezica ar putea să mi se prelingă pe picioare. Mă văd deodată într-o limuzină enormă cât tramvaiul. Probabil din cauză că nu am fost niciodată într-o limuzină, îmi imaginez şoferul ca pe un vatman şi scaunele de piele dispuse ca-n tramvai. Din loc în loc, în limuzina mea sunt bare de care să te ţii, aparate de taxat şi abţibilduri lipite pe canapele. Pe locul din faţa mea, în lemnul de cedru iranian, cineva a scrijelit familiarul „Muie Steaua!”. Din când în când limuzina opreşte în staţii. Businessmani cu paporniţe, duhnind a Hugo Boss şi a ceapă îmi fac prieteneşte cu mâna. Sunt cineva. Am tot ce poate un om să dorească.
La prima staţie urcă doi hoţi în costume Giorgio Armani. Oamenii de afaceri cu genţi de voiaj din piele de crocodil se fac că nu observă cum cei doi le golesc buzunarele cerându-şi mereu scuze. O precupeaţă scoate un lingou din traistă, îi rupe un colţ şi-i spune micului cerşetor apărut ca din pământ: Zi bogdaproste! Acesta refuză puţin jenat şi-l aruncă la câine.
Deja a început să se aglomereze. Oamenii se înjură cu demnitate şi îşi adresează îndemnuri de genul: „Ia-ţi, bă, maşină mică” sau „Mai sus de la scară”. Nimeni nu transpiră, pentru că aerul condiţionat funcţionează perfect. Toate sistemele au comandă vocală: „Fiţi vă rog amabil şi deschideţi geamul”; „e curent în spate”; „nu deschideţi uşa şi la stop?”.
Toţi colegii mei, intelectualii, au coborât normal. Eu m-am trezit azvârlit din elegantul autovehicul ca-n filmele cu mafia. Probabil, pentru un plus de adrenalină.
E fantastic ce grădină mare am!
