A fost o dată ca niciodată o pasiune intensă ca toate pasiunile trecătoare. Dar ei nu-i trecea decât timpul. Nu-i trecea de el.
La vârsta când uiți toate promisiunile, inclusiv că te apuci de învățat, ea l-a așteptat tot liceul.
A dat și la aceeași facultate doar ca să fie cu el.
N-a fost. Că el n-a intrat.
Anul viitor a intrat la altă facultate, dar se întâlneau în același campus.
Dacă el ar fi avut o ea și avansurile ei s-ar fi lovit de fidelitatea lui poate că s-ar fi dus fata. Ți-ai găsit! De ce nu intrase hahalera din prima la facultate? Pentru că el “iubea femeia în ansamblu”. Un ansamblu folcloric ar fi fost ideal. 20-30 de femei.
Îi venea câteodată să-l întrebe direct: da’ ce au astea și n-am eu?
N-a fost departe. El a înțeles “aluzia” și - destul de cavalerește - i-a spus că nu-i nimic în neregulă cu ea. Știți fraza, nu? Pentru că în general femeile o spun.
Convinsă că singurul lucru care-i lipsește este palmaresul, ea și-a fabricat unul care ar fi făcut-o să roșească și pe o vedetă porno. Vorbea deschis despre ce nu trăise niciodată. Cum îi trebuiau nume, a început să arunce câteva destul de publice în acel oraș, gândindu-se că nimeni nu i-ar spune viceprimarului că o studentă povestește că s-ar fi culcat cu el.
Viceprimarului, nu. Dar nevestei lui s-a găsit cineva să-i spună. Femeia, care nu făcuse niciodată faculatate, a căutat-o pe nefericită. Tipic feminin, i-a cerut să-l sune pe soțul ei în timp ce ea stătea să asculte în alt telefon. Nu erau mobile pe atunci. Soțul n-a părut s-o recunoască. Amândouă au răsuflat ușurate. În loc de o mahalageală ca la … (completați zona punctată cu un cartier din orașul vostru) “primăreasa” a înțeles imediat că studenta “mai avea multe de învățat”.
“Bărbații nu cred ce aud, ei trebuie să vadă. Nu cred că ăsta al tău merită efortul, dar o să ne distrăm puțin.”
În fiecare săptămână altă mașină și alt bărbat au așteptat-o pe studentă. Toate scumpe. Toți prezentabili.
Până și profesorii își dedeau coate.
El aștepta autobuzul și vedea domni la 30-40 de ani care îi deschideau portiera la mașini pe care niciun student nu spera să le cumpere din salariu în viața vieților lui.
Ea și-a pierdut pe drum câteva prietene, cărora le era mai simpatică atunci când plângea pe umărul lor decât acum, când părea o devoratoare de bărbați. N-a fost, desigur, nicio pagubă.
Într-o seară el n-a mai rezistat și a invitat-o la Bufet. În subsolul facultății. Deja unii dintre voi știu și facultatea, nu? OK.
A încercat s-o amețească, lucru complet eronat, că doar era deja în limbă după el. Și totuși… limba la trădat. Când a sărutat-o. La sărut limba a făcut ce trebuie. Între două “guri” a călcat strâmb (pardon, a vorbit strâmb): Când te vedeam mereu cu greucenii ăia cu mașini scumpe mi-am zis că ți-a trecut de mine și că nu mai am nicio șansă.
Atunci s-a întâmplat ceva incredibil. Ea s-a oprit. Din sărutat. Din iubit. Din tot.
S-a ridicat cu o demnitate care chiar nu-și avea locul acolo, unde cafeaua era zecemii (pentru cei născuți mai târziu, zecemii sunt acum aproximativ un leu).
Tu mă vrei ca să te simți egal cu ei, dar asta îmi spune că ești mult mai jos decât mine. Când ți-am spus de atâtea ori că mi-ar plăcea o viață cu tine nu glumeam, dar tu râdeai. Acum îți spun că nu vreau să te mai văd niciodată. Și să știi că sunt la fel de serioasă ca atunci.
Între semestre ea a cerut un transfer la București, pe care l-a și obținut, că doar o ducea capul. Câțiva ani mai târziu a cerut “transferul” și din România. De el nu mai știu nimic.
L-a judecat prea aspru? Tu ce-ai fi făcut?
Comentarii aici: https://www.facebook.com/raduefconstantinescu
