Oamenii care nu te ajută să crești. Diferența dintre copilărie și imaturitate







Jane Austen spunea într-un roman că “o femeie, dacă are nenorocul să aibă oarecare știință, trebuie să ascundă acest lucru cât de bine poate”. Acum ni se pare amuzant, dar câți dintre voi s-au gândit că am putea să înlocuim “femeie” cu “subaltern”?


În multe companii încă e o lipsă acută de lideri. Șefi însă, sunt destui. Șefi care nu sunt interesați să își crească propria valoare. Nu vor să fie mai capabili decât oricine altcineva, ci să fie alții mai proști decât ei.

La fel în multe activități liberale. Nimeni nu o să te învețe nimic, de teamă să nu se aglomereze piața.


Iar în cuplu? E mai ușor pentru mulți bărbați să ofere femeilor lor resurse, decât să le ofere accesul la resurse. “Cresc eu și îți dau și ție, dar nu te ajut să crești”.


Ar fi lipsit de curaj din partea mea să spun că toți acești oameni, care țin alți oameni jos, au scuze. Nu. Ei sunt impostori chiar și atunci când valoarea lor nu poate să fie negată. Sunt copaci mari care nu lasă lumină pentru cei tineri. Sunt niște lași cărora le e teamă. De subalterni, de concurenți mai tineri, de nevastă. Uneori și ea mai tânără. Acești oameni nu sunt “copii cu ani mai mulți ca mine” vorba unui text hip-hop. Ei îmbătrânesc fără să se maturizeze și chiar dacă au 10 copii sunt în esență STERILI.

Să nu ne mai străduim să-i urmăm. Mai bine-i izolăm :)

Un bărbat care-și descurajează soția, un tată care-și face copilul să se simtă “un prost” sau un profesor care le taie aripile elevilor ca să se poată umfla singur în pene sunt toți niște oameni foarte, foarte triști.
Back to Top