Fereşte-te de oamenii care te critică tot timpul. Ei nu vor vedea niciodată ce faci bine.



Îi şi enervează când excelezi la ceva pentru că ei nu te critică să te ajute să ajungi mai sus, ci doar ca să arate că, în comparaţie cu tine, ei sunt deja.
Din păcate acești oameni sunt părinți, 
frați, 
soacre, 
“prieteni”, 
soți. 
Înveți să te scuzi mai des decât să spui “te iubesc”. 
Înveți să te uiți în jos. 
Teleșpan are în Cimitirul un personaj secundar care mă urmărește: o femeie care își ucide bărbatul care o omora la rândul lui cu reproșurile. Vorba lui, te seacă. 
Te seacă de chef de viață, parcă ești un om “de mâna a doua”. 
Îți taie aripile, care la om cresc pe dinăuntru, vorba lui Nichita, aripile acelea care bat într-un aer mai pur, car e gândul. 
Gândurile tale sunt praf. 
Speranțele tale se rezumă la a nu o da în bară. 
Zilele bune sunt cele în care nu te bagă în seamă. 
Fruntea, pretențiile și - în cazul bărbaților - alte lucruri SUS!
Să nu fie moliciune, vorba prietenului meu Victor, de care tot trag să scrie o carte. 
Ei te critică de teamă că tu poți să faci ce lor viața le-a refuzat. Ajutor? Sictir! Ajutor e un șut în cur, nu o piedică. 
Ei te critică pentru că vor să te țină aproape.Dar realizează că meriți mai mult. 
Pe lumea asta oricum sunt oameni care critică și oameni care fac. 
Te miri de ce istoria își aduce aminte doar de cei care au făcut? 
Era în anii mei de formare o fabulă cu un domn care și-a luat un costum superb, dar a ieșit la o terasă și l-a pătat. 
În drum spre casă mai mulți “amici” au deplâns ca niște crocodili “tragedia”. Vai, ce pată. Păcat de el. Ce costum frumos. 


Fablua se încheia cu următoare morală: “Să te ferești din drumul / Celor ce văd doar pata, nu costumul”
Back to Top