De la “soarele meu” la “soarele mă-tii”. Lejer, de vară :)



Oamenii nu se schimbă. Doar îi cunoaştem mai bine. Dar astăzi mă văd nevoit să explic mai multor bărbaţi care mi-au scris în privat ceva ce nu învaţă la şcoală. Eminescu a scris despre fenomen: “Te blestemam… căci te iubesc”
Principala armă a femeii este mintea. Mintea e conectată la gură, chiar şi atunci când pare că “vorbeşte gura fără ea”. Un bărbat care se ceartă cu o femeie va folosi mai puţine nume de animale, ea îl va trece prin toată ferma. El îmi va spune mie sau prietenilor (sau în cazul patetic, mă-sii) că toate acele insulte sunt un semn că nu-l iubeşte.
Desigur, va omite să spună ce-a zis şi el, că femeia nu prea se ceartă singură.
Va omite să spună şi ce a făcut, că nu prea iese fum fără foc.
Exemplul din titlu e un pic cam mult. Nu pentru greutate, ci pentru stil. O femeie care se poartă pe stradă ca o doamnă s-ar putea să nu fie o doamnă, una care se poartă în pat ca o curvă s-ar putea să nu fie o curvă, dar una care se ceartă ca o mahalagioaică e sigur mahalagioaică.
OK… ce încearcă oare autorul să spună? Că bărbatul ar trebui să accepte izbucnirile femeii? Să nu se enerveze când îl face porc? Păi, poate nu ea l-a făcut. Să nu vadă roşu când îl face bou? Poate a fost. Să stea ca o momâie? Asta nu! Femeia nu are forţa fizică de partea ei (deşi Ramona mi-a rupt nişte tricouri) aşa că aruncă în noi cu vorbe. Pentru că e dezamagită uneori. Ne vede atât de sus şi noi o dăm în bară. Ne laudă unei prietene şi noi tocmai pe aia încercăm să o agăţăm. Ne şi creditează ca taţi de copii frumoşi şi destepţi şi află că mai “donăm spermă” prin cartier.
Te blestem
te iubesc.
Nicio femeie nu se mai oboseşte să se certe cu un bărbat de la care nu mai vrea nimic. Ce e drept, uneori vrea de la el maşina, casa şi alte acareturi la divorţ : ) dar o să vedeţi că apoi îl cam lasă-n plata Domnului şi a pensiei alimentare.
Gândeşte-te că multe femei au fost educate să treacă peste. Sau, dacă nu pot, pe lângă. Toate cuvintele nespuse şi dezamăgirile ascunse tâşnesc în cuvinte (ne)potrivite. E o formă de comunicare. Îţi comunică un mesaj despre fapte, unul despre cine-ţi vorbeşte (şi s-ar putea să merite să pleci) şi unul mesaj despre tine. Am avut şi eu partea mea de astfel de mesaje. Cam de pe la 17 ani, că erau alte vremuri ;)))

Niciunul nu mi-a plăcut. Câteva, însă, mi-au folosit. Pentru asta ai nevoie de un singur lucru: nu s-o iubeşti pe ea (că atunci faci cele mai mari tâmpenii), dar să iubeşti adevărul mai mult decât te iubeşti pe tine. O să-ţi folosească. Dacă nu în iubirea asta, în următoarea. 

foto> tscharlie

Dacă ai o secundă și două click-uri de dat, votează-mă la categoria Cel mai bun blog.  
Back to Top