De ce indiferența unui bărbat atrage cele mai frumoase femei? (de la o doamnă din Muntenia)






Atracția indiferenței?

La femei? Cărora le plac bărbații insistenți
(ce-i drept, nu pisălogi).
Indiferența care e mai departe de compliment
decât dragostea de ură?
Nu, serios :)


Tocmai femeia, care vrea bărbat descurcăreț și e prima care-i închide ușa să vadă dacă știe să intre pe fereastră?

Hai să lăsăm psihologia și să executăm necunoscuta asta matematic. Femeia general acceptată ca “frumoasă” nu este altceva decât o intersecție a gusturilor. Dacă ar fi mâncare, femeia dorită de mulți n-ar fi nici mâncare raw vegană, nici haute couisine. Ar fi cartofi prăjiți. Sau pâine caldă. Ceva la care toți salivăm.

Între 16 și 20 de ani această femeie cu vino-ncoa s-a săturat de bale! Le-a văzut de la profesori, colegi, trecători (unii chiar prin patul ei) și când întâlnește un bărbat care NU o bagă în seamă… îl bagă ea.

Între 16 și 24 de ani femeia sexoasă s-a săturat și de contact fizic nedorit. Nu o să credeți, dar 50% dintre femeile care strâng bani pe la vârste când nu prea pare momentul o fac pentru că vor să scape din autobuze, tramvaie și alte minuni ale transportului în comun unde ai cel puțin o mână necunoscută pe cur inclusă în costul călătoriei!

După un asalt de bărbați fără pic de mister, cu intențiile vizibile prin blugi, un bărbat cu panataloni de stofă și fără pic de interes (vizibil) este irezistibil. Nu pentru că o ignoră, ci pentru că e diferit.


Nici nu e indiferență, e promisiunea că nu o vor sufoca, e siguranță, iar femeile, oricât de frumoase, de inteligente, de moderne și de puternice își doresc tot ce voiau și bunicile lor. Un bărbat care să fie sigur pe el, altfel cum ar putea să fie sigur pe ele?


Foto: lijusz
Back to Top