M-am săturat de oameni perfecți.




Versiunea mea.  
A Muzei vine un pic mai târziu pe instagram.
Prea mulți oameni nu se ceartă niciodată. Îți trebuie personalitate pentru asta. 
Prea mulți oameni care vorbesc fără să ridice vocea. Firesc, când doar vorbesc și nu comunică. 
Oameni care au o carieră și o familie și bani și care spun că sexul nu e important. Normal, bani știu cum să facă…
M-am săturat de oameni care dau sfaturi care s-au mai dat unor oameni care le-au mai auzit și le-au mai ignorat. Știu că oamenii ăștia nu dau sfaturi încercând să te ridice pe tine, ci pe ei. Și merge. 
M-am săturat de vedete care arată perfect în reviste și la TV, dar nu le recunoști pe stradă :)
Vreau mai mulți oameni care să aibă curajul să-și arate nesiguranța. Să ne dăm dracului seama că nu suntem singuri. 
Vorbesc prea mult cei care au realizat ceva, când nimeni nu mai poate să meargă pe drumul acela. Aș vrea să-i aud mai des pe cei care au eșuat de cel puțin două ori și încă mai încearcă. 
Să iasă în față bărbatul care n-a câștigat nicio luptă și tot se urcă în ring. Să iasă în față femeia care a refuzat 99 de bărbați pentru că-l așteaptă pe al 100-lea care tace ca prostul. Să iasă în față oamenii care dau cu pierte-n baltă des, dar nu dau niciodată cu pietre în alți oameni. 
Back to Top