Dacă iubești întreg nu poți să ierți pe jumătate!





Greșelile au devenit o monedă de schimb. Femeile, mai ales, au talentul să-și aducă aminte că și noi am greșit în același fel. Poate ieri, poate acum doi ani, poate în altă relație. Deci suntem chit. 

Chit… poate că suntem. 
Fericiți… nu. 


Să ierți omul de lângă tine și să păstrezi iertarea asta ca pe un as în mânecă pe care să-l scoți ca să tai orice în viitor înseamnă să nu ierți deloc. 
Iert, dar nu uit. 
Iert, dar te aștept la cotitură. 
Iert, dar ești ca un condamnat cu suspendare, dacă greșești îți voi pune și pedeapsa asta în spate. 
Cum poți spune că iubești când gândești așa?
Chiar iubești omul de lângă tine sau doar iubești cum te simți tu când face “ce vrei tu”?
Iar iertarea asta nu e și ea tot o pedeapsă? 
Ce-ai face dacă ți-aș spune că există doar două tipuri de greșeli: unele pe care n-ar trebui să le ierți și altele la care nici nu prea ai ce să ierți pentru că le-ai fi putut face și tu? Sau chiar le-ai făcut? 
Natura umană nu e o mașină nemțească, e un șvaițer! Tot de acolo vine, schweizerkäse, dar e plin de goluri. 
Am vorbit cu sute de oameni despre cum au iertat sau au fost iertați. 
Am vorbit cu mine când am iertat sau când nu m-am putut ierta chiar eu. 
Tindem să îi judecăm pe alții prea aspru, iar nouă să ne dăm circumstanțe atenuante. 
Ce s-ar întâmpla dacă ne-am pune pur și simplu unul în locul celuilalt? Poate n-ar mai fi nimc de iertat, doar de înțeles. 

Pentru că relații perfecte nu există. 
Există însă oameni care renunță mai ușor la orgoliu decât unul la celălalt. 


Citește mai mult! 
Și tu poți ajuta cumpărând noua carte, ULTIMUL ÎNCEPUT!
Toate încasările se donează. Necenzurat și Gust verde sunt pe final de stoc, iar Muza nu vrea să reediteze cartea (nebunii de pictoriță) pe toate le găsești în link
Back to Top