Muza a făcut pictură. Unul dintre profesori, renumit pentru calitatea actului artistic, dar și pentru un viciu specific masculin, spunea că nu poți să pictezi un nud pe care n-ai pus mâna.
E un trup pe care nu-l înțelegi.
Cu sufletul e și mai greu, că nu poți să-l pipăi :))
Pe mine cred că m-ar fi dat afară de la Arte, dacă eram prof. Eu cred că nu cunoști o femeie până nu te culci cu ea.
Dar, suprinzător pentru mulți, acesta nu e finalul cărții. E de-abia… prefața.
Sunt intim cu o femeie pentru că m-am culcat cu ea?
Cât am “intrat”? Femeia are profunzimi mai mari decât vaginul, așa cum bărbatul are și alte lucruri care îl fac potent sau nu, dar după sex vine un fel de liniște în care cuvintele au altă greutate. Nu poți să mai spui platitudini. Par fără rost, așa cum sunt ele în general, dar am fost învățați să ne temem de liniște. Să nu părem triști.
Să nu părem inadaptați.
Să nu părem inadaptați.
Asta nu e educație.
E dresaj.
E dresaj.
Spunem că suntem intimi cu iubita, dar n-am spune lucruri care să o sperie. Știm cât de mult iubește stabilitatea, așa că ne ascundem cutremurele. Furtunile din suflet care se văd uneori în ochi. Valurile cel mai mari ne umezesc ochii pe dinăuntru. Și ce facem atunci? Ne uităm în altă parte. Să nu se vadă.
Halal intimitate.
Mulți oameni, când te lasă, chipurile, în sufletul lor, te duc de fapt într-o cameră de oaspeți. Vezi? Ăsta sunt eu.
De fapt ăsta e el așa cum vrea să fie văzut, nu cum este.
De multe ori celălalt mai vede câte o ușă. Ce e dincolo? Întreabă el sau ea. Noi răspundem grăbiți: Nimic.
Cum să te las în debaraua murdară a intimității mele reale?
De câte ori nu s-a întâmplat să întrebi pe cineva: La ce te gândești? Ce te supără? S-a întâmplat ceva?
Răspunsul e: Nimic.
Adevărul însă este “Nu mi-ai arătat debaraua ta murdară. Știu că o ai, până nu mi-o arăți, nu o să am încredere”
De fapt… cei mai mulți nu au nici atunci.
Se folosesc de ce au găsit la tine. Îți aruncă vechiturile în față la prima ceartă. Te simți descoperit. Trădat.
A doua oară nu mai faci.
Și totuși… nici a doua relație nu merge. Nici a treia. Alte începuturi, aceleași greșeli.
Fizicienii își împart cunoștințele. Le dezbat. Matematicienii la fel. Vorbesc matematica lor până o duc mai sus.
Relațiile însă rămân un domeniu ocult.
Parcă suntem niște secte secretoase. De multe ori cu un singur membru.
Și de-asta nu putem progresa. pentru că sunt prea puțini cei care vorbesc. Și încă și mai puțini cei care îi cred. Lasă… știm noi… ne-ai dus în camera de oaspeți.
Apoi ne consolăm: Asta e. Intimitatea e condamnată să se limiteze la fizic?
Asta e. Nu vom cunoaște niciodată răspunsurile pe care nici noi nu le-am da altora.
Am auzit o replică genială în Whiplash:
Terence Fletcher: There are no two words in the English language more harmful than "good job".
Nici pe românește nu poți să spui ceva mai dăunător decât “Asta e”.
Foto: dtr777
