Și băieții plâng câteodată. Dar cam târziu, când nu mai folosește la nimic.




Am fost învățați să ne ascundem emoțiile. 
Ajută când te bați. 
Ajută când minți. 
De ce facem asta și cu femeia pe care spunem că o iubim? 
Sau nici asta nu spunem. 
Să nu simtă că are un avantaj…

Am fost învățați să cucerim. 
Nici nu ne dăm seama când noi suntem cei cuceriți, de parcă dragostea ar fi un joc de poker cu o mână moartă. 
Cât ne-a oferit totul ni s-a părut că nu e mare lucru și ni se părea prostuță. 
Când a plecat ni s-a părut rea. 
Acum cine e prostul? 

Cineva spunea (o femeie, desigur) că i se pare îngrozitor că bărbații nu pot să plângă. 
Nu este. 
Eu plâng foarte rar și mai mult când mă impresionează o poveste decât atunci când mă sperie. 
Îi situații limită bărbatul trebuie să acționeze, nu să se lamenteze!
Ce este într-adevăr trist e că bărbatul nu se exprimă. 
Tace când ar trebui să vorbească și vorbește când nu mai e nimeni dispus să asculte. 
O ignoră când ar trebui să o ia de mână și întinde mâna când locul de lângă el e gol. 
E rece când ea e fierbinte și se încinge când ea caută căldura în altă parte. 
Dacă am înțelege un fapt simplu, ne-am trezi mai repede: 

Bărbatul de la care a plecat o femeie are mai puține șanse la ea decât un necunoscut. 
Cine ar mai trage încă o dată un loz despre care știe deja că e necâștigător? 

Foto: Adi Stoicoviciu



Vorbă lungă, sărăcia omului. Câștigă un milion în cărți :) Bine, o sută pe stil nou. Click pe voucher.


Back to Top