Sunt mulți “păreriști”. Oameni care au, ca și noi, păreri despre orice. Diferența e că noi nu vrem să ni le și spunem.
Una dintre obsesiile mele este să nu vorbesc despre domenii pe care nu le cunosc. Și nici de rău… oameni pe care îi cunosc bine. După atâția ani în presă cred că vă imaginați că aș avea niște povești și portrete total altfel ale unor oameni care sunt cu totul altceva decât par.
De ce nu o fac? Pentru că eu am altă treabă. Treaba mea. Și nimeni nu o să mă convingă că e rău. Din contră, cred că e rău să judeci oamenii în general și pe cei cu care nu te-ai întâlnit niciodată pentru că:
Demonstrezi că nu ai o viață a ta. Și trăiești din ce aruncă alții la gunoi. Eu sunt actorul, tu ești cel mult un cameraman.
Îți îndepărtezi prietenii. Asta dacă ai. Când tot ce faci este să comentezi oamenii, cei de lângă tine înțeleg mai devreme sau mai târziu că o să-i comentezi și pe ei. Când nu sunt de față.
Lași impresia că ești… laș când faci asta doar online. Dacă activezi într-un business online și dai cu barda în stânga și-n dreapta nu e pentru că ești un Mihai Vitezul mai mic. Mihai își privea inamicii în ochi și nu le dădea report pe facebook, le dădea lovituri mult mai cinstite.
Îți dai în vileag majoritatea defectelor dintr-o singură mișcare. Dacă vorbești despre un om pe care nu l-ai întâlnit, orice lucru pe care i-l reproșezi nu poate să vină decât din propria… experiență. Până și copiii au vorba aia cu “cine zice, ăla este”.
Hai să ne cunoaștem mai bine. Link:
