Night reading pentru oameni căsătoriți. Ep 2.
Femeile nu se mai grăbesc să se mărite. Iar noi, bărbații, suntem mai mult decât încântați de treaba asta. E o situație din care câștigăm toți. Câștigăm tinerețe.
Mai mult, asistăm la o schimbare pe care mulți nici nu au curajul să o pronunțe: nu mai există o vârstă potrivită să te căsătorești. Decizia asta trebuie să vină în momentul când ai întâlnit omul fără de care chiar nu îți poți imagnia viitorul.
Nu mai există o vârstă potrivită să faci un copil. Poate dacă tâmpenia asta cu vârsta și moda mamelor tinere nu ar fi existat, acum am fi avut mai puțini copii făcuți cu cine nu trebuie. Iar aici chiar e o problemă, că unui mariaj îi poți da UNDO, dar pe ăla mic nu poți să-l mai bagi în (mă scuzați de expresie) pizda mă-si.
Fericiți părinții care se înțeleg și după ce nu mai sunt soți.
Dar toate astea cer maturitate. Iar maturitatea nu îți dă diplomă de absolvire niciodată și nici nu se învață la fără frecvență! Desigur, așa cum nu toți băieții se maturizează, la fel au și ele “fete bătrâne”. Și aici nu mă refer la starea civilă.
Seducția e ca alcoolul. Unii sunt cunoscători, alții băutori și alții… bețivi. În general cei foarte tineri.
Mintea o ia razna. Ne îndrăgostim, ne promitem, ne oferim. Pe tavă. Uitând că și nouă (oricât am fi de tineri) ni s-au oferit lucruri pe tavă și niciodată n-am apreciat asta. De ce o facem?
PENTRU CĂ UITĂM CĂ AM FOST ATRACTIVI CÂND NU ERAM DISPUȘI SĂ FACEM ORICE, NICI MĂCAR CUNOȘTINȚĂ :))
Și? Dacă așa am atras, de ce să schimbăm acest lucru complet? De ce să ne grăbim să nu mai trăim în viața noastră și să ne anulăm trăind în a celuilalt?
De ce să vrem să-i cunoaștem TOATE fanteziile și să i le îndeplinim pe toate ca un provider? Noi trebuie să fim fantezia cea mai mare.
Cum poți să rămâi o fantezie când ești o certitudine?!?!
Eu am o teorie pe care o numesc “teoria intersecției”. Să privim oamenii ca pe două cercuri. Ei se întâlnesc, cercurile lor se suprapun parțial. Se plac mult. Se mută împreună, se căsătoresc, fac copii și încetul cu încetul tind să-și suprapună și mai mult aceste cercuri de procupări, pasiuni, frici, talente și multe altele care formează ceea ce numim personalitatea noastră. Este o invazie continuă a celui mai intim spațiu personal: sufletul.
Multora li se pare atât de mișto încât le recomandă și altora. Doi ca unul. O tâmpenie. Doi oameni nu se unesc într-o singură ființă biologică. Se unesc într-o singură dragoste și rămân două personalități distincte. Care evoluează și împreună și separat. Care se doresc mai mult pentru anii care vor să vină, decât pentru anii frumoși de altădată.
Nu suntem niciodată atât de bătrâni încât să trăim DOAR din amintiri.
Și n-ar trebui să fim niciodată atât de limitați încât să poată cineva să ne facă o hartă completă.
Altfel, ar trebui să admitem că ne căsătorim “până ce obișnuința ne va despărți”.
