Cadou de 1 Martie. Rețeta secretă de împlinit visurile.


Scris în colaboarare cu Muza.
..............................................

Ca la rețetele de pe Gust Verde
Se ia o femeie. 
Se curăță de gândurile negre. 
Se spală în apă călduță de temeri insistente. 
Apoi se pune la dospit. 
Planuri. 
Se adaugă prietenii. 
Se aleg cu grijă, cum alegi dintre mere. Să nu aibă pete de duplicitate și nici să nu fie plini de coloranții și conservanții minciunilor. Vă trebuie prieteni bio: “ce se vede, aia e!” Vedeți că nu se găsesc la mega. Cine vrea prieteni buni trebuie să-și cultive prieteniile, să le “ude” din când în când și să le plivească de buruieni. 

Apoi se amestecă gândurile cu oportunitățile. 
Mare grijă la oprtunități că expiră repede! De multe ori nu ai timp să te mai uiți în cartea de bucate să vezi dacă merg mai bine la foc mic sau mare. Ia-le cât sunt proaspete, altfel o să te perpelești degeaba.
Se mixează bine vorbele cu faptele. 
Aveți grijă că vorbele sunt alunecoase. Să nu vă scape vreuna…  
Se condimentează cu încăpățânare. 
Umorul ajută mult femeia încăpățânată. E ca sarea. E ca piperul. E ca acel ingredient secret pe care niciun bucătar nu o să vi-l spună. 
Ajută mult un bărbat ca un cuptor. Să poată încinge totul la 220 de grade. Celsius. Să aibă termostat, să știe când să se oprească. Să aibă timer. Că noțiunea timpului și femeile nu sunt de pe același raft și nu strică să vină și cu câteva rețete ale lui. 

Plating-ul. Cum aranjezi farfuria? Aici e marele truc. Toți avem visuri care n-au crescut, s-au sfărâmat sau sunt puțin arse. Unii și le pun în mijlocul farfuriei și numai la ele se gândesc, deși multe dintre ele sunt doar o garnitură și felul prinicipal le-a ieșit de minune. Alții știu că o farfurie mai mică, dar plină de bucurii, e mai bună decât una mare “cu de toate”.
Partea proastă e că atunci când nu-ți iese, nu poți să mergi la restaurant și să “te hrănești din visurile altora”. 
Trebuie să îți înveți lecția și să încerci din nou. 
Nu spunea cineva? Fericirea e “făcută-n casă”. 

Foto: Adi Stoicoviciu pentru YOKKO
Make-up: Simina Brădeanu
Hair: Londra 17
Locație: Palatul Noblesse
La pian: compozitorul Daniel Baciu


P.S. Doar astăzi... 
Poți câștiga PRALINE PENTRU O LUNĂ și un exemplar din noul volumPsihologie pentru oameni obișnuiți. 
Trei premii se câștigă pe pagina mea de facebook Link:#HiediSignature 
și trei pe contul de instagram la Muzei :) 
Back to Top