Unul dintre cele mai sexy lucruri pe care poți să le faci cu telefonul mobil.



Nu. Nu sunt selfie-urile din toaleta clubului. Acelea sunt, scuzați-mi expresia, de căcat.
Nu sunt nici pozele din pat. La acelea, cu cât se vede mai multă piele cu atât trebuie să fie mai puțin public. E megaerotic să-i trimiți iubitului o fotografie cu tine goală. E de doi lei să o postezi pe instagram :)
Oricum, dacă iubitul n-a fost bine ales o va posta el pe instagram, după ce vă despărțiți. 
Eu vorbesc despre ceva sexy care și ajută mult. 
Comunitățile nu mai sunt de multă vreme localizate în același spațiu. Acum pot să mă simt (și chiar să fiu!) în același grup cu cineva din Berlin, Madrid, Paris sau chiar Hong F. Kong!
Comunitatea virtuală e dovada că nimic nu călătorește mai repede decât o idee. 

Comunitatea virtuală e dovada că DEPARTE nu ne mai DEsPARTE!
Și așa mi-a trăzint evidența: unul dintre cele mai sexy lucruri pe care le poți face cu telefonul mobil este să îți provoci prietenii să meargă la sală, să-ți compari km alergați cu ei, să pui poze before and after să vadă și foștii tăi colegi care sunt acum la New York că nu toți oamenii care au 40 de ani și doi copii arată ca și când… ar avea 50 de ani și nepoți. 
Sigur… când te simți regele junglei de beton poate să apară o poză ca răspuns. Cu un coleg de generală pe care îl știai dop și care acum e hot!
Ți se pare că te-ai făcut de râs? Nu! Pozele de la prieteni care arată mai bine decât tine sunt cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla, pentru că și tu ai nevoie de motivație! Ei sunt modele mai bune decât antrenorii (no offence), dar toți ne gândim că e normal ca ei să arate bine, it’s their f job! :))

Așa că, data viitoare când mergi la sală sau ești epuizat după o sesiune de alergat în parc. Data viitoare când ești plin de noroi după un downhill cu bicicleta sau îți tremură picioarele după o oră de înot sau aquagym. Data viitoare când ieși de la un antrenament reușit de wu-shu sau aerobic. Da, atunci când zâmbești când te vezi într-o oglindă și nu știi de ce, fă-ți o poză și pune-o pe facebook! 
Să fie cât mai multe selfie-uri de la sală! Prietenii vor merge și ei răspunzând provocării. Cei care ne urăsc vor merge cu și mai multă energie, cu poza noastră în fața ochilor :)))
Vom face o comunitate virtuală cu rezultate cât se poate de reale. 
Poza de sus e cât se poate de “pe bune”. 
Câți am reușit să motivez și - mai important - cine mă motivează și pe mine? 

Ne vedem aici: 
Back to Top