Nu există bărbați care se tem de gura nevestei. Doar soți care-și respectă soțiile.


Știu că au sărit câțiva ca arși. Toți știm cazuri de “sub-papuciști”. Dar aceia nu sunt bărbați. Sunt niște copii care au îmbătrânit fără să crească și care aveau nevoie de o “mamă” autoritară. Și asta au. 
Nu știu dacă ați observat, dar mulți chiar le spun nevestelor “mamă”. 
O să vă povestesc o fază dintr-un film despre o legendă a artelor marțiale. Yip Man. Cei din generația mea știu cine e luptătorul legendar pe care el l-a antrenat. Bruce Lee. Yip Man, un om cu zeci de lupte în spate, avea o dambla… firească. Nu se bătea în casă. Se perturbau energiile. În film vine un rival și îl provoacă. Yip îi cere să meargă afară și rivalul îl ia la mișto că se teme că-i va sparge porțelanurile nevestei. Replica lui, așa cum mi-o amintesc după mulți ani, mi-a cam dat titlu: Aici nu e niciun bărbat care se teme de gura nevestei. Doar soți care-și respectă soțiile. 

Un bărbat adevărat, atunci când își iubește soția, are grijă să o includă în planurile lui FĂRĂ ca ea să fie nevoită să se impună sau să se roage. 
Un bărbat adevărat nu aduce flori când a făcut o tâmpenie, să se dea de gol ca un idiot :)) Aduce flori pentru că s-a întâmplat să vadă și știe că ei îi plac. Uite, eu cumpăr mai mult în ghiveci și fac mișto că asta demonstrează că vreau flori și o relație de durată. Mă deprimă când mor după câteva zile.
Un bărbat adevărat, când are ghinionul să dea peste câte una care nu reușește să fie șefă la serviciu și vrea să fie acasă, ori o cumințește, ori o părăsește. Cei care rămân sunt în general niște subalterni nativi. Care nu merg acasă de la job. Fac naveta între două slujbe. 
Presiunea prietenilor asupra celor care își fac program mai mult cu soția decât cu gașca e uneori o neînțelegere, alteori chiar o ușoară invidie: ei caută încă prin baruri ce el are deja acasă.

Când femeia știe că are un bărbat care o respectă și pe ea și propria masculinitate orice ieșeală cu băieții e floare la ureche. Pentru că există un echilibru. 
Ea nu te sună din 10 în 10 minute când ești la un pahar cu vin și o sticlă cu vorbe!
Tu nu te justifici, nu te scuzi, nu minți. 
E un balans care se păstrează mai ușor decât pare. 
Dacă și bărbatul știe să-i ofere femeii de lângă el exact ceea ce îi cere!
Respectul se plătește cu respect. 
Și libertatea cu libertate. 



Acest text apare în cartea mea, Necenzurat, disponibilă pe www.curteaveche.ro
Eu sunt mândru de Muza mea și vă recomand cu mult drag cartea ei. Ultimele exemplare din GUST VERDE au reducere de la 40 la 30. Link direct: http://greensugar.ro/gust-verde/

Back to Top