Night reading: Cine n-a întâlnit o femeie care vrea să se răzbune, nu știe cum arată răutatea în stare pură.



Bărbatul nu și-a pus aproape deloc întrebarea “Cum m-aș descurca eu dacă aș fi… femeie?”
Desigur, în multe cazuri ar fi urmat și întrebarea “Cum m-aș putea iubi?” :)))
Niciun bărbat heterosexual normal la cap nu poate să înțeleagă instinctiv atracția femeilor față de noi. Noroc că ne ajută logica și psihologia. Pe care le folosim însă mai mult la pariuri sportive și la jocuri. Fifa, GTA, etc.
Revenind… întrebarea vieții: Cum viața mea m-aș descurca? Când noi aveam topuri în funcție de cât de buni la bătaie eram încă din clasa a doua?
Cum s-ar descurca un bărbat cu forța fizică a unei femei? 
Deloc. 
Și totuși femeile se descurcă! 

Night reading: Acei bărbați care vor fi mereu părăsiți. Și de ce.


Femeile poftesc la un bărbat pentru că e bărbat. 
Nu-și doresc o prietenă cu testosteron care să le care mobila. 
Nu vor un instalator. 
Prietene, suntem în 2015 deja. Poți să găsești ORICE pe google. 
Mai puțin bărbați. 
Ori sunt prea efeminați, dar își numesc slăbiciunea… sensibilitate. 
Ori sunt prea indeciși, dar numesc incapacitatea lor de a lua hotărâri… maturitate și chibzuință. 

Night reading: Acele femei care vor fi mereu părăsite. Și de ce.


Bună seara. 
Vrei să știi dacă ești acel tip de femeie, nu-i așa?
Nu urmează un test grilă, avem timp pentru jumătăți de răspunsuri. 
Sper că și minte  să găsim fiecare jumătățile care par că lipsesc. 

Marile dureri sunt mute? Nu vorbești despre ce trăiești? Ești slab dacă ceri un ajutor?




Mi-a trântit-o scurt: De-asta se sinucid atâția de Crăciun sau - și mai grav - se închid în ei. Pentru că societatea a impus niște standarde nerealiste. 

Un portret robot al fericirii. 

Și orice nu corespunde e nasol.
Așa că ne prefacem. Și noi și alții. 
Dacă am spune adevărul ni se pare că ar fi o SINUCIDERE SOCIALĂ. 
Spunem că e mileniul comunicării. Și ce comunicăm? 

Night reading: De ce mulți oameni au televizor în dormitor? Păi, doar așa mai au parte de ceva acțiune :-)))



Știi bancul acela cu tipul care-și pipăia iubita în somn? Își tot strecura mâna până când ea, simțind un plăcut fior, l-a întrebat ce vrea…
Telecomanda. 
La bancul ăsta sunt mulți oameni care nu râd. Și încă și mai mulți care râd ca să nu se dea de gol. 
Să nu îi simți că miros a floricele și filme de pe torenți. 
Ce femeie ar recunoaște că nu pleacă doar pentru că s-a plictisit să o ia de la început și să ajungă tot în punctul acela mort? 
Ce bărbat ar admite că are o nevastă ca majordom. Are grijă de casă. De el au grijă altele. Care, culmea, își doresc rolul femeii oficiale. 
Chiar vor să schimbe mirosul de spermă de pe sâni cu mirosul de naftalină de pe haine!

Night reading: Între brad și pat.

We are all made of stars by sanjalydia

Un bărbat n-ar trebui să aducă în dar un buchet de promisiuni proaspete, până nu le-a împachetat pe cele vechi și nu le-a predat sub formă de fapte!
Să le pună femeia sub brad.
Să le pună unde vrea ea. 
Să le pună sub ei doi. 
Ca pe niște pietre care țin patul. 
Ca pe niște împliniri care țin relația. 

Lucruri despre care se vorbește. Și lucruri despre care se tace.


Pentru că toți suntem alergici la bullshit voi fi foarte direct: dacă ne-ar da ăștia o lege să ne oblige să mergem la medic, așa cum există una care ne obligă să ne verificăm mașinile, ar muri mai puțini oameni tineri. Un fel de Inspecție Tehnică Periodică a ființei. 

Ce mai faci? Ești bine?

Femeile mai ales s-au obișnuit să ascundă aproape orice cu fard și fond de ten. Fondul e însă ascuns mai departe. Poți să ascunzi orele nedormite. Poți să ascunzi faptul că te-ai neglijat. Și de ce? Păi, răspunzi tu, ca să poți merge înainte. 

Revistele vorbesc despre tabu-uri în sex. Mie mi se pare că nu mai este nimic ascuns pe partea asta. Totul e cancan :))
Suferința este acum tabu. Nu e vandabil să suferi. Vorbim mult despre pantofi și mai puțin despre sănătate. 
Nici eu nu vreau să vorbim despre suferință. Vreau să vorbim despre speranță. 
Speranța pe care poți să ți-o oferi ție sau altora.

Primesc foarte des mesaje care îmi cer ajutorul. Uneori nu știu ce să fac pentru că, la fel ca tine, vreau să știu ce se întâmplă cu banii aceia. Mă frustrează când nu pot alege. Nu sunt o instituție, sunt doar un om. Să verifici o informație cere timp și resurse. Să știi unde se duce ajutorul tău părea o glumă. Părea. Acum se poate. 
Organizațiile caritabile serioase au întotdeauna un grad de transparență. Ați citit articolele mele despre Dăruiește Viață. 
De data asta o să vă spun despre o idee FRUMOASĂ și la propriu și la figurat. 

Andreea Marin, Antonia, Monica Jitariuc, Raluca Kisescu sunt deja trup și suflet în sprijinul acestei campanii. Una foarte optimistă. Una care face și nu tace! Una în care nu te întrebi pe unde scoatem cămașa, ci de unde ne cumpărăm tricoul. 
Sunt două modele foarte frumoase, cu un mesaj tare deștept. Designul este semnat de Ioana Avram și Andreea Bădală (Murmur)
Fondurile rezultate din vânzarea acestor tricouri și din vânzarea oricăror produse roz de la Avon AJUNG UNDE VREI TU SĂ AJUNGĂ. Link: http://bit.ly/13jJ0tV
Important e să nu arunci imediat ambalajul :) Ai un cod pe el, îl înscrii pe pagina … și alegi cazul pe care vrei să îl sprijini. Poți verifica în orice moment ce sumă s-a strâns. 



Tricoul Andreei poate să fie comandat de aici:

Pentru tricoul Antoniei intră aici: 

Poartă tricoul și mai ales, poartă mesajul. Ca să nu mai avem lucruri despre care se vorbește și lucruri despre care se tace! Ci lucruri despre care se vorbește și se face. 

Nu poți să aduci pe nimeni înapoi. Sau nu merită.





Adesea sunt întrebat ce poți să faci să aduci pe cineva înapoi. Nu stiu o rețetă care să funcționeze la toată lumea, dar de cele mai multe ori nu poți să aduci pe nimeni înapoi. Sau nu merită.


De ce ne luăm hamul și praștia? De plictiseală. De prea mult rău. De prea mult bine.

Vrem mai mult. Mai multe. Altceva.


Ni se pare că suntem ținuți departe de distracție. Nu mai vrem un loc la masă, vrem în mijlocul ringului.


De multe ori noi, cei care plecăm, n-avem curaj să spunem că ne-am luat bagajul pentru că aveam deja un bagaj. De frici. De speranțe. De întrebări la care celălalt nu era răspunsul.


De și mai multe ori noi, cei care rămâm nu avem nici noi curaj să recunoaștem că vrem să spălăm cu 50 de mesaje și 10 apeluri zilele în care nu ni se părea necesar să dăm un semn de viață.

Nu știu adevărul absolut, dar în adevărul meu nu există dragoste într-un cuplu fără pasiune. O dragoste de-asta... molcomă, eu n-am văzut :)

De cele mai multe ori pasiunea a plecat înainte să plece omul. 


Îl faci pe el să se întoarcă, dar...


http://bit.ly/BooksOverLooks
Pasiunea cum o aduci înapoi?
Te-ai gândit?
O să o mimezi ca pe orgasm?

Sunt mii se motive pentru care ni se spune pa! Mii de motive declarate care ascund alte câteva mii de motive reale. Pentru că suntem atât de diferiți. Noi față de alții. Noi față de noi.

Toți vrem o rețetă simplă. Sau măcar una pe care să o putem înțelege. Un job description al amantului perfect.

O listă ca listele de cumpărături pentru femeia căreia să nu-i dea nimeni papucii dacă nu strigă ea din baie să-i aduci.

Îniante să ne gândim la dreptul fiecăruia la fericire, m-aș gândi la dreptul fiecărui bărbat să fie el însuși. M-aș gândi la dreptul fiecărei femei la visuri de un singur loc.


Dacă trebuie să sacrifici ceea ce ești pentru ceea ce ai… atunci cine e omul acela care are ce vrei tu?

E complicat de simplu, nu?

Cu riscul să vă supăr, voi, cei care ați face orice după ce a plecat, de ce n-ați făcut orice cât a fost acolo?

Nu mulți bărbați o să recunoască asta, dar nimic nu face un bărbat să urască un alt bărbat mai tare decât că i-a luat femeia. Când ea s-ar întoarce la el, mirosul celuilalt îi pare palpabil. Gândul că ea a făcut cu celălalt tot ce a făcut cu el nu-i dă pace.


E ca un tablou la care ținea mult și căruia i-a desenat cineva o mustață. O simțim. Ne gâdilă neplăcut. Cine ar vrea să sărute o femeie cu mustață? :)))

Și ce femeie care recâștigă un bărbat n-ar observa cum cealaltă i-a schimbat felul în care face dragoste?

E altă femeie. E alt bărbat. Trebuie să ne luăm inima în dinți și să realizăm că am vrea să aducem înapoi omul așa cum a fost înainte să plece.

Acel om nu mai există.


http://bit.ly/BooksOverLooks

Night reading: Singurătatea. Instrucțiuni.

loneliness by svetlana-antipova

Singurătatea este un medicament. Întotdeauna apar manifestări neplăcute și nu ai cui să te adresezi. Dacă ai, înseamnă că nu ești singur. 
Ne plângem prea mult de singurătate pe care o tot traducem ca fiind lipsa unui om cu care să formăm un cuplu.
Parcă e o boală, o problemă socială pentru care nu se plătește șomaj sau un păcat. SINgurătate. 
Eu cred că suntem atât de conectați încât ar trebui să apară la televizor anunțuri gen: Pentru sănătatea Dumneavoastră faceți cel puțin 30 de minute de singurătate în fiecare zi. Păi cum să apară așa ceva? Să închizi și televizorul? :))
Viața nu mai curge de la stânga la dreapta. Viața e un newsfeed. O dăm pe repede înainte cu degetul mare. E și normal să ți se pară că totul merge în jos. 

Curățenia de Crăciun de care toți avem nevoie. Dar pe care puțini au curajul să o facă.



Sunt oameni pentru care s-a inventat poanta aia pe care eu o știu de la Bodu: Duc gunoiul, te las undeva?
Să o luăm încet. De la ușor, la greu. Cum văd eu curățenia pe care o tot amânăm.

Despre cel mai distructiv tip de răzbunare.



Mulți au impresia că răzbunarea e ceva firesc. Pentru că linia de demarcație dintre demn și orgolios e atât de fină. 
Și mai mulți cred că te răzbuni după ce s-a terminat. Sau, mai precis, după ce a terminat-o cu tine. 
Eu vreau să vorbim despre un fel incredibil de distructiv care se întâmplă ÎN TIMPUL relației: scorul. 
De prea multe ori ținem scorul. Fac un lucru care știu că nu-ți place pentru că ai greșit. Te pedepsesc. Mă distanțez. Îți dau o lecție. 
Discuțiile devin monolog: Ascultă-mă acum tu pe mine. 
Fără drept la replică. 
Cine se crede el? 
Cine … e ea?

Despre ce vorbesc de fapt bărbații?


Știți poveștile acelea melodramatice care au doar un singur scop? Să te facă să cumperi. Ca și când ți-ar da lacrimile și te-ai șterge la ochi cu cardul. 
La mine nu o să întâlniți așa ceva. 
Dar poveștile acelea menite să te facă să nu te simți bine în pielea ta? 
Corect. Nici din astea nu scriu :))
Din contră. Eu sunt copywriter-ul care a scris într-un promo pentru Ce se întâmplă, Doctore? un rând care suna cam așa: Înainte să te întrebi cu ce te îmbraci, trebuie să te simți bine în propria piele. 
Sună mai simplu decât este. 
Pentru că ne îmbrăcăm adesea în mai mult decât haine. Într-o cămașă de zale făcute din prejudecăți care sunt bine prinse unele de altele și par că se auto justifică. 
Mie chiar îmi plac oamenii pozitivi. Îmi fac bine. Așa că la întâlnirea pe care cei de la Sarto au organizat-o sâmbătă m-am simțit ca un timp verbal: Mai mult ca perfect :))

O viziune riscantă: De ce sunt unele femei singure la 30? Pentru că își permit.



N-avem timp de anestezie, facem operația pe viu. 
Sunt două motive care împing unele femei într-o relație până la celebrul deadline de 30. 
Primul este biologia. Știi întrebarea aceea “Ce-i îmbătrânește prima dată unui bărbat?”
Răspunsul e: Soția. 
Unele femei (și nu, n-am spus unele pentru că ar fi o minoritate) consideră că mamele lor au dreptate. După 30 nu te mai ia nimeni. Așa că se fac luntre și punte să găsească varianta cea mai bună până la vârsta cea rea. Desigur, varianta cea mai bună este adesea mai puțin decât au sperat. Cu riscul de a pierde sute de cititoare într-o oră, voi spune foarte direct ce gândesc: Dacă te-ai așezat “la casa ta” cu “cel mai bun dintre cei insuficient de buni, chiar dacă e mai puțin decât ai sperat e mai mult decât ce meriți! 

http://bit.ly/3278QSa




Poate că el chiar te-a ales pentru că te iubește și nu înțelege de ce ești nemulțumită de o mare parte din tot ce face. Nu știe ce să schimbe la el ca să-i fie prințesei bine. Când alteța sa n-ar vrea să-l schimbe pe ici pe colo, ci direct cu altul. Este exact mentalitatea de chelneriță care s-a angajat în jobul ăsta temporar, în drumul ei către o carieră în actorie, iar acum se ceartă cu clienții și a învățat să joace un singur rol. Acela de femeie care are ce a vrut, deși adevărul e că are fix ce a vrut să evite. 

Al doilea motiv pentru care adesea o femeie chiar face eforturi fizice și psihice să nu fie singură la 30 de ani este încă și mai trist. A vrut o carieră, dar e clar că lucrurile nu merg în direcția dorită. Nu stă pe picioarele ei, are nevoie de un bărbat ca… 2nd job. Ba chiar, dacă se poate, are nevoie de bărbat ca de singurul job. Ce? Cariera de nevastă nu există?
Nu. Vorba unui prieten: 
Dacă prostituția e ilegală pentru că e imoral să primești bani pentru că oferi companie, ar trebui să interzicem și căsătoriile din interes. Că sunt același lucru!



http://bit.ly/BooksOverLooks

Da. Sunt multe femei care încă nu s-au căsătorit la 30 de ani. Cam tot atâtea care au divorțat până la 30. 

Nu sunt singure pentru că nu le-ar vrea nimeni. 
Sunt singure pentru că își permit. 
Arată mai bine decât multe femei mai tinere 
și câștigă mai bine decât mulți bărbați.
Sunt genul acela care NU pleacă la mama. Pentru că sunt în casa lor. Pleci tu, dacă e cazul. 

Nu sunt nevoite, ca în cazul femeilor pentru care căsnicia este apogeul carierei profesionale, să înghită multe. 
Nu se simt presate și de foarte multe ori au o viață sexuală mult mai intensă decât a mamelor din lumea-ntreagă. 
Da. Sunt oameni care le compătimesc fără să le înțeleagă sau le judecă fără să le cunoască. 
Oameni care nu știu că degeaba le iubești, dacă nu le iubești bine. Știu că pot să aleagă și nu le e teamă să o facă încă o dată și încă o dată. 
Imoral? Atâta vreme cât nu ai promis nimic în fața lui Dumnezeu și a oamenilor? 
Moralitatea asta nesatisfăcută mă lasă rece. Pe ele nici atât nu le interesează. 
Sunt femei care știu că e trist să mergi acasă și să n-ai cui să-i dai bună seara, dar e mai trist să mergi și să ai de dat... raportul. 

Scurt pe doi: e o mare diferență între singură și nefericită.


(Prea amar adevărul? Îndulcește-te cu Secretele Ramonei)
https://bit.ly/SecreteNoi








Feminitatea? Între calitate și vanitate.



Așa cum există bărbăție de fațadă, când se spun cuvinte mari din minți și suflete mici, când se amenință la telefon, dar se pleacă privirea când sunt față în față, la fel există și o feminitate simulată. 
Femeia trebuie să fie o zână? Eu nu cred asta! Totuși, dacă așa ar fi, îmi permit să observ că una e ca femeia să fie zână și alta doar să arate ca o zână. Nici copiii nu mai cred că o animatoare obosită care noaptea dansează în club și ziua suflă baloane în formă de căței e Albă ca Zăpada. La fel cum angajații care au lucrat 10 ani într-o companie recunosc o impostoare atunci când șeful o pune în fața unui departament pe criteriul competenței demonstrate în orele suplimentare executate la domiciliu. La al lui, desigur. 
Indiferent de calitatea costumului, se vede calitatea femeii care îl poartă. 
Sunt prea multe surse din care femeia află cum trebuie să fie și de ce să se ferească. Parcă respectăm mai mult cele 10 porunci ale modei, decât decalogul din Biblie :)))

4 plăceri vinovate?




Night reading: Dorul. Cum scapi de el. Legal.



Dorul nu poate să fie aruncat din tren. 
Ars sub formă de scrisori. 
Decupat din fotografii. 
Dorul nu se rupe, 
înmoaie, 
turtește, 
nu poate să fie tras în fire și făcut ghem. 
Dorul e ca un magnet uriaș care atrage toate melodiile blegoase, făcând melancolia acesibilă chiar și tinerilor. Până la urmă, tot trecut e și ziua de ieri. 

Dorul nu poate să fie sufocat cu o pernă, așa că degeaba plângi în ea. 

Mulți au încercat să-l otrăvească folosind alcool. 
Studiile de specialitate făcute prin baruri au demonstrat însă că dorul și alcoolul sunt în foarte bune relații cu telefonul tău mobil de pe care trimit mesaje 
chiar și la numerele pe care erai sigur că le-ai șters. 

Pentru un bărbat, atitudinea ar trebui să vină în pachetul standard :)







Unii cred că atitudinea vine cu anii. Alții că vine cu… banii. Ciudat, am întâlnit mulți milionari care nu și-au putut permite maniere :)


Se poate să greșesc, nu mă consider deținătorul adevărului absolut, dar eu cred că bărbatul, îniante să fie stăpân peste mări, țări și corporații, trebuie să fie stăpân pe sine. Să știe cine este. Compromisul nu este pentru el, nici în dragoste, nici în profesie, nici în alegerile mici sau mari.


Ați întâlnit vreodată un bărbat de caracter care să aibă o relație de care nu e 100% mulțumit, dar se scuză în fața prietenilor cu un text de genul: Atât mi-a permis?


Și nici unul care să intre în relație cu o femeie exclusiv pentru că e decorativă. Cum spun americanii “arm candy”.


Aspectul ne interesează, dar calitatea ne păstrează.


Pe Alex Drăgan l-am cunoscut așa cum trebuie să cunoști un bărbat, într-o situație dificilă. Nu avea nicio obligație să mă ajute și totuși a făcut-o. Și a făcut-o cu stil.

Prezentam un eveniment Peroni la Cluj și multe lucruri au fost aranjate pe ultima sută de metri. Dress code-ul era unul dintre cele mai stricte, inspirat din La Dolce Vita. Aranjând diverse lucruri înainte de eveniment, m-am trezit că trebuia să urc pe scenă în 10 minute și nu aveam acel articol vestimentar bărbătesc în care strălucesc adesea femeile din viața noastră: cămașa :))


Clujul nu e așa de mare ca Bucureștiul, dar să ajungi în 10 minute la hotel și înapoi nu se putea nici cu elicopterul. În program era însă și o prezentare de modă Sarto Made to measure.


Așa ne-am întâlnit. M-a măsurat din priviri, a făcut un calcul în minte, apoi mi-a spus: În cât timp trebuie să faci deschiderea?


10 minute…


OK. Înseamnă că avem timp de o țigară :) (Știa deja, dintr-o privire, cu ce urma să mă îmbrace deși nu era pregătit pentru un asemenea scenariu)


Evenimentul a fost un succes și mulți oameni m-au întrebat de unde am luat cămașa.







În continuare mă întreabă unde mi-am modificat costumele și dacă le-am cumpărat “de afară”. Răspunsul meu e mereu același: Nu am modificat nimic, sunt bespoke. Iar firma e din România. Mie nici nu mi se potrivesc costume standard, pentru că am făcut sport de performanță și nici genetica mea nu e de fotomodel :)


Pentru cititoare voi spune doar atât: dacă îți place să-i îmbraci cămășile, acum poți să-i faci cadou una într-o culoare care să-ți vină bine și ție :)


Pentru bărbați e mai simplu: Intrați pe pagina lor de facebook și vă veți convinge că sunt mult peste medie Link direct aici: http://on.fb.me/1AfdHeP







Au și niște idei de cadouri în funcție de relația pe care o ai cu persoana. M-a amuzat teribil că au și o sugestie pentru o femeie care se află “in a complicated relationship” cu bărbatul căruia vrea să-i facă un cadou. Au curaj!!






Alex, Matei și ceialți bărbați cu atitudine pe care îi veți întâlni la Sarto nu conduc un imperiu de fashion care să le spună bărbaților că au personalitate dacă le cumpără produsele făcute în serie mare. Niciun bărbat nu crede un asemenea bullshit. Când produci mii de costume identice, miile de cumpărători au toți aceeași personalitate??! :))

Nu. Viața trebuie să fie pe măsura ta. La fel și costumul.

Night reading: Barbatul care mai are putin si divorteaza pentru tine. De doi ani.





Subiectul acesta a fost propus la Blogging democracy. N-a câștigat. Firesc… cine ar vota la vedere un asemenea subiect?
Știam ce se va întâmpla după. Un val de mesaje private.
Ce nu știam însă era vârsta celor care îmi vor scrie. Credeam că vor fi tinere și foarte tinere cele mai multe dintre ele.
M-am înșelat. O singură fată de 21 de ani. Restul peste 30. Chiar semnificativ mai sus.
Nu erau fetițe, erau femei. Am și eu ideile mele preconcepute. Una dintre ele s-a spart în țăndări. Credeam că doar bărbații nu se maturizează!
Ca de obicei, nu dăm nume, dar un caz chiar m-a amuzat și m-a întristat în același timp: o femeie care a fost amanta unui bărbat de-a lungul a două căsătorii!! Omul a divorțat de două ori, așa cum a promis, dar nu pentru ea. Și acum are o iubită oficială cu 5 ani mai tânără decât ea.
Care sunt resorturile minciunii?

Night reading: De câte ori poți să-ți pierzi virginitatea? Și dacă doare de fiecare dată.



Omul întreg este un virgin perpetuu: 
mereu are câte ceva de învățat, 
o barieră de rupt. 
Uneori încearcă el limitele cu degetul, altori (mă scuzați de expresie) îi încearcă alții… limitele :)
De câte ori poți să-ți pierzi virginitatea? 
O dată în liceu,  când afli că “prietena mea cea mai bună” este un concept atât de elastic. Dacă ești băiat, s-ar putea să te trezești cu ea în pat, ceea ce s-ar putea să nu te deranjeze prea tare. Dacă sunteți un cuplu “indestructibil” de prietene, o să descoperi repede că nu e deloc un avantaj să aveți aceleași gusturi. 
Apoi ți-o mai pierzi o dată în facultate. 
Sau de mai multe ori. 
Apoi zilnic la primul job :)))
Pentru că, spre deosebire de virginitatea aceea, pe altele poți să le pierzi oricând și… oriunde. 
În săli de ședință unde afli că puțini șefi vor părerea ta, cei mai mulți vor aprobare pentru părerea lor; 
în fotoliul comod de la bancă, atunci când îți dai sama că nu există cătușe mai ale dracului decât propria semnătură; la câteva luni după ce votezi; la câteva zile după ce ai spus cuiva un secret de dus cu el/ea în mormânt; la 3 ani după căsătorie, când afli că are o relație paralelă începută în urmă cu… 4 ani. 
Atunci când crezi că sunt lucruri pe care nu le-ai face niciodată. 
Când ești un domn și vrei să-i faci o surpriză și o aștepți neanunțat la ieșirea de la job. 
Când ești și mai domn și vrei să o ierți. Și îți spune că oricum era din vina ta. 
De câte ori poți să-ți pierzi virginitatea? 
De câte ori e nevoie!
Pentru că n-ai nicio șansă când crezi în povești care vin de-a gata de la alții.
Nici în cele pe care vrei tu să le controlezi.
Singurele povești care merg, sunt cele cu doi autori. 
Cu drag, Domnul și Doamna Constantinescu :)


Night reading: Tot ce zboară se mănâncă? Pe lumea ailaltă? Când ești prea selectiv/ă? Și când prea puțin?




Toți bărbații au câte una care a scăpat. Noi am vrut, dar n-am putut. 
Toate femeile au câte unul despre care se mai întreabă încă “ce-ar fi fost dacă?” Știi ce e culmea? Că bărbatul căreia i-a scăpat una mai încearcă un telefon, un mail, o vorbă când se întâlnesc pe stradă, un like sau un comment pe facebook, dar femeia… neam. Ne-am intersectat și am ratat (gândește ea) nici că vreau să mai dau ochii. 

No brain, no gain





Luăm prea multe “de-a gata” fără să ne mai oprim un pic să le judecăm. Una dintre cele mai nefericite idei care se bucură acum de multă glorie este că alergatul pe bandă, în sală, e pentru șoricei de laborator, iar bărbații adevărați aleargă în IOR și Herăstrău. 
Mă declar vinovat, dacă așa credeți că e bine, înseamnă că sunt lab rat :)))
Am ras ambele trasee, și parcul IOR și Herăstrăul și pot să spun cu mâna pe inimă că acolo nu te duci dacă vrei să alergi. Te duci dacă vrei să te vadă lumea.
Pentru că trotuarul acela pe care alergi a e nasol indiferent cât de mult amortizează adidașii tăi. 
Pentru că pe alei sunt mai mulți oameni decât jaloanele de pe un teren de fotbal când se antrenează echipa. 
Și nu în ultimul rând, pentru că atunci când vrei să alergi de acasă până în parc și înapoi mai iei o doză de gaze de eșapament de nu-ți mai trebuie nimic. 

Tu ce-ți dorești cadou de Moș Nicolae? Să am cui să fac un cadou de Moș Nicolae…


Prea mulți oameni nu apreciază ce au. 
Vorbesc mult mai mult despre ce își doresc, decât despre ființele frumoase care deja le colorează viața. Ocazional și pereții. 
Într-un cântec care-mi place mult se spune la un moment dat “the sound of little feet was music”. Sigur, vecinii se plâng că li se mișcă lustra de la picioarele micuțe, dar foarte foarte foarte active!
Oricât ar părea de obositor uneori să auzi piciorușele neastâmpărate, te-ai gândit cum ar fi fără ele?
Am intrat pe o ușă pe care mulți preferă să o țină închisă. Pentru că își pun poze pe facebook gen: mândra mătușică sau unchiul ține loc de Moș când ar prefera să schimbe mătușică și unchi cu Mamă și Tată. 
Nu sunt genul ușor emoționabil, dar când mă întâlnesc face to face cu oameni care au încercat ANI de zile să conceapă un copil relizez că uneori karma e uneori defectă și trebuie să intervenim un pic. 

Trenurile care pleacă nu fac curse dus-întors?

Silhouette at the East Train Station by Peanutsalad

Ba da. Dar când se întorc e mâncarea rece la vagonul restaurant. 
Când se întorc coboară din ele… alți oameni. 
Și batista aia pe care ai fluturat-o ca proasta nu mai e, între timp, curată. Ți-ai suflat nasul în ea. 
Nu știu cum se face, dar trenurile astea, când se întorc, parcă pierd o… clasă.
Iar când aștepți în gară ar trebui să fii conștient că indiferent cine se întoarce, vine cu bagaj. Și tu o să trebuie să-l cari. 
Până la urmă ce putea să facă biata fată dacă a pierdut trenul? S-a dus și ea la “ia-mă nene”.
Sau bărbatul? El nici nu recunoaște că l-a pierdut. Stă pe peron așa, ca un hobby. 
Filmul favorit? Trainspotting. 
Ultima carte citită? Mersul trenurilor. 
Chiar? Cum se termină?
Eu cred cu tărie că Mersul trenurilor e o lucrare de ficțiune :)) Scrie că vine la 7, apoi impegatul adaugă pe o tăbliță, ca o erată, încă 40 de minute, încă o lună, încă un Crăciun. 
Doamne, cât pot trenurile astea să întârzie! Se renovează Gara de Nord până ajung la destinație. 
Amuzant e că uneori par că recuperează și că își vor merita până la urmă suplimentul de viteză. Aiurea. Rămâi cu sufletul compostat și cu banii dați. Pardon, cu anii dați. 

Foto: Peanutsalad


Fără legătură. 
Pentru că iar m-a întrebat cineva dacă poate să primească FILOSOFIA SEXULUI cu autograf personalizat pentru cineva (mai pe românește "cu dedicație') răspunsul este NORMAL! Se poate! Pentru cea mai bună prietenă, pentru soț, pentru amantă, nu contează. Dragoste să fie că relații sunt destule :) Singura condiție pe care o pune editura (și e una de bun simț) este ca la plasarea comenzii să plătiți cu cardul. 
Link direct: http://bit.ly/FărăPrejudecăți



Femeia ideală și bărbatul ei. Ideal.




Mergea și Supraomul și femeia lui, dar titlul e luat de Alfred Jarry :) De prin anii 80, 90. Nici nu mai știu. Bun titlu.
Există o idee complet greșită că mă citesc numai femei. Primesc like-uri aproape numai de la femei, pentru că bărbații îmi scriu în privat. 
Unul dintre ei e responsabil pentru acest subiect, dar și pentru  Inceptionul celui mai vizualizat post de facebook de nici nu mai știu când. Cam 300.000 de oameni l-au văzut în Newsfeed deși atunci când l-am publicat era o oră despre care specialiștii spun că sunt proaste. 

Conspirația vorbelor care nu s-au spus.

În ultima vreme nu reușeam să mă mai enervez. 
Sigur, nici nu mi-am propus :)) 
Acum câteva minute totul a venit natural și îmi e teamă că o să intru cu bocancii murdari de adevăr în templul iluziilor.
Așa cum copiii de acum, care nu au experimentat dictatura, nu pot să înțeleagă mălaiul pe cartelă și pușcăria pentru o glumă, la fel există idealizarea bunicilor noștri. Cum se țineau ei de mână până la 80 și când murea câte unul celălalt nici nu-și dădea seama și îl mai târa așa vreo doi kilometri.

De ce se strică mai repede o relație oficială decât una neoficială.


Pentru că întotdeauna ceea ce vrei cântărește mai mult decât ce ai. Ce e sigur devine asfaltul pe care alergăm după ce e posibil… 
Rampa de lansare e singurul lucru sigur din tot angrenajul unei misiuni NASA. Și e lăsată în urmă. Pe bărbați siguranța îi îngrașă. Pe femei le face mai neatente. Uneori chiar le face mame și uită să mai fie femei. 
Back to Top