Good girls gone bad e doar o scuză pentru…?

Suntem în 1990 și ceva. Nu contează exact anul. Contează că eu aveam încă multă inocență de spălat în ploile reci ale realității. 

Atunci am auzit prima dată două vorbe care mi-au zguduit lumea. Să le luăm pe rând: E greu să lupți cu un viciu, e preferabil să-l impozitezi :)))

Crăciunul “de cumpărat” și Crăciunul “de casă”.

Astăzi am fost pus în situația în care să admit că piesa aceea cu “am doar 18 ani” poate să fie “de oameni bătrâni”. Normal, discuția era între două fetițe de 8 :))

Tentația este că spunem că noi am avut copilărie mai grea, dar mai frumoasă și sărbători cu “mai puțin pe masă și mai mult în suflet”. 

Și dacă nu e adevărat? 

Cu final fericit.

Nu vreau povești cu final fericit, din acelea care se întind pe zeci de ani. Nu știu dacă ați observat, dar în orice saga care se respectă sunt sute de pagini de nefericire, de lupte, de așteptări. 

Eu vreau povești scurte. Câte una pe zi. Toate cu final fericit. 

Sună imoral? 

Și dacă le vreau scriu pe toate în viața mea cu aceeași femeie?

Egalitate de șanse nu există nici măcar în fața Justiției, cu atât mai puțin în fața iubirii, care nu joacă după reguli.

Oamenii mint mult pentru că e confortabil. Cel mai mult se mint singuri. 

Se mint că nu sunt singuri. 

Se mint că mai e timp. 

Se mint că alții sunt de vină. 

Se mint că numai ei sunt de vină. 

Au fost odată ca niciodată un rege și o regină care aveau de toate. Mai puțin copii.

Nu e un basm, iar “povestea” asta nu li se întâmplă numai împăraților din cărți, ci mai ales oamenilor normali. 

Unii caută pe cine să dea vina. 

Pe carieră, că au amânat prea mult. 

Pe mediul poluat. 

Pe mâncarea cu E-uri. 

Pe genetică. 

În cazurile cele mai triste dau vina pe partener. 

Night reading: Picture this.

Era așa de frig în studioul ei de pictoriță, dar rar realizau asta. Erau ziare vechi în loc de storuri, lipite direct pe geam. Când voiai să te uiți afară parcă vedeai spre înapoi. Spre o lume care nu mai exista, dar care atunci avea titluri bombă și oameni importanți prinși în prenandez. Ca muștele în hârtie lipicioasă. 

Mulți dintre oamenii aceia muriseră între timp. 

Parcă doar noi existăm, zise el.

Poate cât suntem aici. Când ieși pe ușă mai există și nevastă-ta. Poate când ieși pe ușă nu mai exist eu…

El realiză că dacă mai vorbesc se vor certa. Și dacă se vor certa o să se mai culce o dată cu ea. Așa, pe gol, nu mai avea niciun chef. Dar o ceartă bună o făcea mereu și mai frumoasă. Așa că spuse ceva ce o enerva de fiecare dată.

Partea proastă cu lucrurile care ți se tot spun este că la un moment dat și simpla lor menționare te scoate din sărite. Partea bună e că în 5 minute erau în pat. N-a lăsat-o să-și dea jos pantofii și acum le simțea tocurile pe fese. Îl enerva teribil gândul că nu era un călăreț, ci un cal. Călărit invers. 

Cine a sedus pe cine? 

Un lucru extraordinar. De firesc.

Tot mai mulți oameni îmi scriu sau îmi spun că a fost "o manevră foarte mișto de marketing" ideea cu C4. Numai marketing nu este :)) Cartea se vinde doar online, deci nimeni nu citește C4 înainte să o cumpere :))

Nu cred că are rost să știți terminologie de tipografie, așa că o să vă spun eu că înseamnă coperta 4. Aceea pe care găseai părerile unui critic despre cartea mea. Găseai :)

Am decis să vă rog PE VOI să spuneți ce credeți despre carte și părerile voastre să fie scrise pe C4. Unora li se pare extraordinar. Mi-au spus de la editură că e posibil ca NICĂIERI ÎN LUME SĂ NU SE FI FĂCUT AȘA CEVA. 

Foarte rău. 

Scriitorii uită că o carte prinde viață doar când e deschisă de un cititor!!

Iar atunci când alegi să pui părerea unui critic pe C4 tu, acceptând jurizarea lui, îl consideri cel puțin egal sau superior ție. 

Iar eu asta cred despre voi, cititorii mei. 

Nu au putut intra toate mesajele voastre pe coperta 4. Mi-ar fi plăcut. Dar am pus mult mai mult de 4, cum am zis inițial că voi face. Următoarele 2000 de exemplare se vând cu semnăturile unor oameni obișnuiți pe coperta 4. Și cu părerile lor. Sunt onorat. Danke. 

Mai jos sunt părerile. Ceva mai multe decât cele care au încăput pe carte. Îmi pare rău că n-am păstrat documentul original în care erau TOATE!

...............................................

Simina Bradeanu: Buna pentru femei, daca e citita de barbati :)

Adrian Gorpin: Citind Filosofia Sexului nu-ti salvezi casnicia/relatia. Nu considera cartea o bagheta magica! Citeste, invata, aplică si traieste-ti propria viata!

Petronela Popescu: Cartea pare a fi o alta lume, pare o usoara "dezlantuiala",a reusit sa ma capteze pentru cateva ore,cei drept,am pierdut cativa clienti,dar am castigat garantat o lectura captivanta.

Pavel Maria: Viața nu o trăiești decât dacă o simți. Trebuie doar să ai curaj și să îți dai voie să o simți!

Oana Ciupercă: Inca din primele pagini constientizezi ca aceasta carte este despre tine : Maria. Marie a desfranarii si a emotiilor; in toate anotimpurile si ipostazele tale de Marie. Ce e diferit? Esti vazuta nu doar prin ochii naratorului, ci si a “martorilor”.

I want your text: Când se schimbă omul?

Știți slăbiciunea mea pentru texte autentice. Totuși, de curând mi s-a strecurat unul care era și nu era autentic. Adică era povestea celui care mi-a trimis textul, dar nu era textul celui care a trăit povestea. Era al unei fete care n-a vrut nimic. Cred că nici scuzele mele nu le voia. 

Nu. Acesta nu e textul ei. E un text semnat simplu: Becca. Are un pic de ironie și o tonă de dreptate.

...........................................

Nu știu. 

Nu știu dacă e vreun fel de articol sau doar o serie de întrebări

Prima ar fi: când, Doamne nu mă lăsa, se schimbă omul? Știi povestea în care prințul găsește prințesa, luptă cu zmei și Muma Pădurii doar ca să o cucerească pe prințesă și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți? Da, foarte cunoscută și atât de...poveste.

Sunt oameni pe care situațiile care îi emoționează îi fac să plângă. Îi prefer pe cei pe care emoțiile îi fac să ACȚIONEZE. Plânsul nu ajută la nimic.

Pe doamnele de la Dăruiește Viață (scuzați, ar fi trebuit să scriu cu litere mari, pentru că merită) pe DOAMNELE  de la Dăruiește Viață le-am cunoscut într-o situație “de business”. Eram copywriter la ProTV, iar ele erau un… task. Atât. În sala rece unde ne-am întâlnit s-a schimbat totul. Au luat un sceptic și l-au convertit la speranță.

Atunci eu am scris, iar Tudor Chirilă și-a pus numele și vocea pentru un spot. Încă mai țin minte începutul: Sunt Tudor Chirilă și nu vreau să-ți vând nimic…

Între timp au strâns mulți prieteni puternici care s-au lăsat convinși să schimbe regulile unui joc pe care, dacă îl pierzi, mori. Un joc pe care mult prea mulți îl joacă prea devreme. 

Și uite așa au devenit posibile povești cu sfârșit fericit ca aceasta. Citește până la sfârșit. Am lăsat textul așa cum l-a scris Mihaela pentru că n-am vrut să se piardă emoția reală a întâlnirilor. Ca să mă dea gata de tot, pe micul protagonist îl cheamă Radu :)

Pe Radu l-am cunoscut  in luna august, la Institutul Clinic Fundeni. Baietelul era internat cu un diagnostic crunt: leucemie limfoblastica. La numai cinci ani si jumatate micutul stia mai multe despre aceasta bolala decat multi adulti pentru ca tocmai i se facea o a doua cura de citostatice. Din prima clipa in care ne-a vazut, Radu a fost fascinat de aparatul de fotografiat. La un moment dat a vazut o imagine cu mama sa si a exclamat “Hei, da eu unde sunt?” 

Repede și bine.

Nu mai suntem în secolul vitezei. 

Suntem în secolul lui ACUM.

Vrem programe de slăbit care să dea rezultate înainte să le începem. 

Vrem carieră înainte să terminăm liceul. 

Vrem orgasmul înainte de preludiu. 

Un studiu al unei importante companii de IT a avut de răspuns la întrebarea: Dacă un utilizator aștepată o jumătate de minut ca să completeze un formular online, cu câte secunde consideră că a fost procesul mai lung decât ar fi preferat? 

Răspunsul a fost previzibil: Cu 30. 

13 ani de căsnicie. (selecția oficială I Want Your Text!) Scris de "Cristina și atât"

Au trecut 13 ani de casnicie. Rutina e catastrofala.  

Acelasi traseu zilnic, aceleasi vorbe, aceeasi ora de culcare. Absolut nimic nou. Nici un strop de sare, nici un praf de piper.

Nu vreau sa speli vasele. 

Nu vreau sa intinzi rufele. 

Vreau sa-mi aduci o ciocolata. 

Dar nu de ziua mea. 

Vreau sa ma inviti la o cafea. 

Dar nu acasa. 

Vreau sa-mi zambesti cu subinteles. 

Dar nu "dupa". 

Vreau sa ma alinti. 

Dar nu ironic. 

Nu vreau planuri de viitor. 

Vreau sa stiu ce facem azi. 

Nu vreau sa mai astept o nunta ca sa pot dansa. 

Sau ca sa-mi cumpar o rochie noua.

Vreau sa ma iei de mana si sa iesim din localitate. Oriunde. Sau unde stii ca-mi place mie. 

Nu mai vreau sa fiu singura. 

Invata sa comunici. Sau lasa-ma sa te invat. 

Nu mai intreba de ce ma vopsesc. De ce imi intretin unghiile. Nici macar in gluma. Deja nu mai sunt glume...

Unde ne-am pierdut? Ce s-a intamplat? Ce te-a schimbat?

Sau asa ai fost de la inceput, iar eu de-abia acum m-am trezit?

Recucereste-ma!

Sunt femeie. Am dreptul sa cer asta.

Foto: jfphotography

Q: Iubitul meu are o viață dublă. Care dintre noi e “planul B” pentru el. A: Scurt pe doi? Amândouă :)

Sunt răspunsuri care ne plac și răspunsuri care ne ajută.

Răspunsuri care ne menajează și răspunsuri care ne salvează.

Nu e ca la Who wants to be a… Nu poți să alegi 50/50, nici să suni un prieten. pe cine să suni când tu n-ai vrea să știe nimeni?

Omul ți-a zis că ești una într-un milion. Ghinion. Numai în bucurești sunt 2.000.000 de suflete. Asta dacă nu numărăm și navetistele. 

Ți-am citit în cafea. Dai bani, dar te bucuri. Lista scurtă de Black Coffee, pardon, Friday.

Coffee reading cu bani în el. Nu am avut timp să verific multe oferte, așa că am o listă scurtă. Pentru că toți îmi sunt prieteni, i-am pus în ordine alfabetică. Strigăm catalogul.

Avon! 

Quesque nous avons prepare pour Black Friday? Ce n-a văzut Parisul! (avem și vacanțe mai jos) :)))

Avon este 100% campionul reducerilor. Au tăiat atât de mult încât prețurile lor sunt unele dintre cele mai anorexice. De-abia se mai țin. Pe surse, știu că au vândut deja în ultimele două zile cât alții în 3 săptămâni. Pe mine nu mă surprinde. Au reduceri și de 70%! Vezi link http://bit.ly/1yQ2Qad

Mă citești de la job? La ora asta?

Ce scrie pe contractul tău? 8 ore? Te bufnește și râsul, nu? Asta dacă ai contract.

E o poveste de adormit angajații. A fost odată ca niciodată o țară în care se stătea mereu peste program. O țară unde oamenilor li se furau ani din viață cu ora. 

O oră astăzi, o oră mâine. 

O țară unde multe firme dovedeau grijă pentru sănătatea angajaților înființând cabinete medicale a căror principală menire era să-ți spună că poți să muncești. Unde ți se verificau adeverințele date de doctori adevărați, nu cumva să stai în concediu medical fake. 

O țară unde grija mergea chiar mai departe. Cu săli de ședințe pline după ora 6 cu copiii angajaților. Un fel de grădinițe. 

Le-ar fi făcut și grădiniță și școală și supermarket în firmă. Ca să nu mai plece. 

Poate chiar și un cimitir de firmă, dacă ar mai fi fost ceva de scos din ei și după, dar nu se fac teambuildinguri pe lumea cealaltă. 

A fost odată o țară unde zmeul avea corner office și valea plângerii se numea open space. 

Unde angajatele mai tinere care veneau cu fuste care se terminau în ochii șefei prea repede, primeau task-uri pe care nu puteau să le termine niciodată. 

Îți e greu să alegi? Foarte bine. Nici nu mai trebuie.

Noi, bărbații, dăm mereu vina pe femei. Că nu știu ce vor. 

De fapt ele știu prea bine ce vor: Mereu altceva. Iar nehotărârea asta o avem și noi, doar că un bărbat nu o să stea niciodată să se gândească dimineața cu ce să se îmbrace, dar va sta mai multe dimineți să se decidă ce hard disk extern să-și cumpere. 

Eu am mai mult 4 sau 5 tocmai pentru că nu m-am decis. Și primul care vine să spună că e mai bun un stick de 64 să se mai gândească. Are tot timpul că rata de transfer chiar și pe usb 3.0 e penibilă când ai de pus pe el un film mkv de 30 de giga. HDD-ul e bază. Prefer externe de 500. Pentru mobilitate. Big guns nu luăm după noi în vacanțe. Iar unul de 500 e 99 de lei. 

Povești nemuritoare pentru adulți: Iubirea neîmplinită care te urmărește toată viața.

Mă caută astăzi o prietenă, Nu e nici prima care m-a întrebat asta și pariez că nici ultima. 

Mi-a scris vreo 8 mesaje (ce e drept, scurte) ca să ajungă la întrebarea: Crezi că există iubiri care nu mor niciodată? De astea nefericite era vorba. 

Terminate în fapt, active în inimă. 

Ca niște stafii ale sentimentelor. 

Nu mai pupi…

Ocazii avem toți. Diferența e că unii profită, alții ratează. Mai rari sunt oamenii care și le fac singuri. Ei pasează, ei dau cu capul. 

Și greșeli facem toți. Diferența e că unii le repetă, alții învață din ele. 

Îmi scriu mulți oameni care știu că au avut o ocazie minunată și au rămas în gară, privind cu ochi de beagle cum pleacă trenul. 

Timiditatea e delicioasă la 16 ani. 16 ani mai târziu e un dezastru. Așa e, primul pas e cel mai greu de făcut, dar dacă nu încerci, toate iubirile sunt imposibile. Toate gândurile sunt doar iluzii fără acțiune.

Viața e un cronometru pornit de când ne naștem. Fiecare secundă, dacă nu e timp câștigat, e timp pierdut.

Pot spune cu mâna pe inimă că și relizările pasiunilor sunt tot o treabă care se face… cu cap. 

Coffee reading: Adevărații eroi sunt oamenii obișnuiți care merg la serviciu în fiecare zi

Într-un documentar americănesc era un tată de familie intervievat chiar de unul dintre cei trei fii ai săi. 

Omul lucrase pentru o mare companie de computere până la un val de reduceri de personal (he was downsized, cum sună…) 

Când ai trei copii nu-ți permiți slăbiciuni, plâns de milă. Nu-ți permiți o lipsă de idei. Cu siguranță n-ar trebui să-ți permiți să-ți rezolvi problemele în băutură (așa riști să vezi dublu și să ți se pară că ai 6 :)))

Tatăl cu pricina își deschisese un mic birou și ținea contabilitatea pentru câteva firme mici. Nimic special, dar aducea o pâine în casă.

El a zis un lucru care m-a hăituit multă vreme: Adevărații eroi nu sunt cei din filme. Adevărații eroi sunt oamenii obișnuiți care merg la serviciu în fiecare zi. 

Night reading: Mi-ar plăcea să am și dimineți cu tine.

Ce mâini reci și ce priviri incandescent de obraznice. 

Amândoi sunt ca la intrarea într-un club unde ți se cere o parolă pentru acces.

O spun amândoi: Știu foarte bine ce vreau.

Sex. 

Atât. 

Și dacă la inima unei femei se poate ajunge prin vagin? 

Taci, zici că e o replică dintr-un film de groază!

Dar ție îți plac filmele de groază!

Ești un nesimțit. 

Dacă îți plăceau ăia simțiți stăteai acasă. 

La recepția hotelului li se cere “un act de identitate”. Ea se panichează. El face o glumă în șoaptă: “Act de identitate? Nu eram aici pentru un act sexual”.

Ea se enervează de-a dreptul: E cea mai proastă glumă pe care ai făcut-o astăzi!!

El dă “buletinul” și spune rece: E suficient doar al meu, suntem căsătoriți. 

E foarte adevărat. Doar că fiecare cu altcineva. 

Ea a venit cu lenjerie intimă sexy în poșetă. 

Dacă te vedea? 

Un gentleman nu umblă niciodată în poșeta unei doamne.

Păcat, uite ce-a pierdut :))) 

Nefiresc.

Cred că am o slăbiciune pentru texte neșlefuite de teama că prea multă sinceritate ne va face să "dăm prost". 

Acesta e unul dintre ele. 

Scris de Angi (care are același nume de familie cu un mare poet, dar pe care, din motive care țin de intimitate, o să vă las doar să-l ghiciți.

"Cum s-o abandonezi DACA O IUBESTI?… ar fi ca si cum, in mod voluntar, ti-ai smulge bratul stang cu mana dreapta…un gest nefiresc…

A fost primul care i-a sarutat talpile, primul care i-a sarutat sufletul… ochii, obrajii, sânii…s-a nascut femeie doar sub mangaierile lui si a invatat sa traiasca doar prin el…Acum va trebui sa invete sa traiasca fara el…De ce? Pentru ca nu a stiut cum sa-l faca fericit. Pentru ca tot ce a facut pentru a-i demonstra cat de mult inseamna el pentru ea, a fost gresit…absolut totul… 

Ce poate fi mai trist decat sa gresesti totul din prea multa iubire?

Ar da orice sa-l faca sa ramana...dar, cum sa-l determine sa ramâna intr-un loc in care el nu-si mai doreste demult sa fie? Ar putea sa devina din nou patetica si sa-i reaminteasca ca i-a jurat ca n-o s-o paraseasca niciodata, sa se arunce la picioarele lui si sa-l implore sa-i dea o ultima sansa, sa-i aminteasca de copilul pe care i-l poarta, sa-i mai spuna a mia oara ca el e totul pentru ea, ca doar pe el il iubeste…

Ar putea, dar de data asta ar fi complet inutil…pentru ca el si-a cumparat deja biletul…de mult timp…

De data asta, nu-i va mai ingreuna situatia... 

Îl iubeste sfasietor de mult si nu vrea sa-l mai intoarca din drum, nu vrea sa-i mai faca rau…cu atat mai mult cu cât, pana acum, singura persoana careia ea i-a facut rau in viata asta a fost doar ea insasi…

Cum s-o abandonezi DACA O IUBESTI?…ar fi ca si cum, in mod voluntar, ti-ai smulge bratul stang cu mana dreapta stiind ca nu vei mai fi niciodata intreg…un gest nefiresc…"

Poți să iubești prea mult?

Mi-a trimis o tânără speranță un text care mi-a adus aminte de un “carton” al meu mai vechi. Textul nu era ce am sperat, dar finalul era beton. Ultimele trei rânduri. I-am spus să le păstreze și să schimbe tot. Sper să nu mă înșel și să-i iasă. 

Întrebarea din titlu mi-a trezit tot felul de amintiri despre dispute cu oameni mult mai bătrâni (la ea era Ce faci când iubești prea mult, deci era convinsă că iubește prea mult și că alții iubesc “numai bine”). 

Unii așa văd dragostea. 

Ca pe o friptură! Cum o vreți? Well done? Medium? În sânge? 

Poți să iubești molcom? Să lași dragostea în ralanti și să-i mai dai talpă doar din când în când? La un stop, să te vadă lumea, de Valentine’s Day?

Nu știi bancul acela cu fata care-i zice lui: Știi, dragă, mâine e ziua îndrăgostiților. 

La care el: Și? Ce? Ne-au invitat? 

Eu o văd fix ca pe o boală de care nu scapi. Cât ai ce-ți trebuie nu intri în criză. Atât. Vin între voi depărtări măsurabile în kilometri sau în vorbe și gata! Sevraj, nostalgii sau planuri despre unde să ascunzi cadavrul unui rival. Sau ambele. Ai putea să ascunzi cadavrul unui rival în curtea liceului tău. Ar fi ca o întâlnire de 20 de ani cu o mână moartă. 

Glumesc, desigur, dar nu se poate să iubești PREA MULT. 

Se poate să nu iubești deloc. 

Sau să iubești. 

Off.

On.

Out. 

In. 

Când iubești o femeie o înveți pe de rost, o termini și o iei de la capăt ca pe o carte de care nu te saturi. Și pe la pagina 3 mai descoperi ceva, ce nu ai observat la prima… lectură. 

Când iubești un bărbat ți se pare că este mai elocvent decât zece oratori chiar și atunci când se bâlbâie. 

Iar sexul este poezie. Nu ți se mai pare o exagerare nici Kama Sutra și corpul încetează să mai fie materie. 

Pentru că, da, atunci când iubești o femeie trebuie să o supui. Să-i îndeplinești dorința pe care nu și-o spune nici sieși, când își face discursuri în fața oglinzii. Să o domini spre plăcerea ei, mai degrabă decât să o ridici până unde n-o mai poți atinge cu mâna.

http://bit.ly/FărăPrejudecăți

http://bit.ly/FărăPrejudecăți

În dragoste nu te ridici pe vârfuri.

Te lași în genunchi. 

Să oferi plăcere. Să oferi un inel. 

Să ceri iertare. 

Dar, desigur, cel mai adesea stăm bățoși, ne cocoloșim mândria și ne ștergem la nas cu fericirea. 

Apoi o aruncăm în drum, că oricum nu ni se mai potrivea culoarea și ne mirăm când o vedem cât de bine se asortează la alt costum. 

Apa spală, până la urmă, orice. 

Un 6pack pe care trebuie să-l aibă orice bărbat. Și nu, nu apare în poză :))

Unii îmi spun că trebuie să mă las de sală. Că e imposibil pentru un scriitor să fie credibil când își lucrează brațele. Eu zic să le dau un motiv în plus să mă comenteze: să știți, tovarăși, că îmi lucrez și fesierii :)))

Acesta e primul element al 6 pack-ului pe care cred că trebuie să-l aibă orice bărbat: Curajul propriilor opinii. 

Al doilea element esențial e camaraderia. Credeți sau nu, de multe ori cred că ar trebui să ne dăm copiii să facă un sport nu pentru performanță, ci pentru a învăța valoarea camaraderiei. Un paradox al zilelor noastre face ca oameni care lucrează zi de zi în același loc să nu știe nimic unii despre ceilalți deși își spun pe nume, iar într-o sală de sport să-ți sară cineva în ajutor deși nu te-a văzut în viața lui

“Să nu ne dezamăgești. Am stat zece ore să te votăm”

Este comentariul unui tânăr din Londra. Pentru noi, cei care am stat mai puțin la coadă la vot decât stai în trafic într-o zi normală în București, ideea asta e SF. Iar responsabilitatea de pe umerii lui Klaus Werner Iohannis este enormă. 

Cu toții suntem conștienți că nu poate să facă minuni, dar asta nu ne oprește să le așteptăm. Spunea o prietenă că nu are cum să nu dezamăgească, la cât de multe speranțe ne-am pus în el. Până la urmă, e Klaus, nu Santa Klaus ;) 

Cu toții știm că parlamentul nu o să-i fie favorabil, dar asta nu ne oprește să ne așteptăm din partea lui la o îmblânzire a scorpiilor. Pentru că românii l-au ales și pentru că lasă impresia că e bărbat, nu băiețel. 

Cu toții știm că în campania lui electorală s-au băgat, ca în orice campanie electorală de pe lumea asta, mulți bani. Banii ăștia sunt ai unor oameni față de care Klaus Werner Iohannis va simți (și în mod sigur va fi ajutat la greu să simtă) că are o datorie. Dar asta nu ne oprește să sperăm că va simți mai pregnant că are o datorie față de acest popor. 

Cea mai bună poziție :))

Internetul duduie de răspunsuri la întrebarea: Care e cea mai bună poziție?


Sunt sugestii în funcție de zodie, de anul nașterii (asta parcă mai are sens.. dacă ai 80 de ani nu-ți mai poți permite chiar orice :)))),


Sunt în funcție de oraș, de partidul pe care l-ai votat sau poziții pentru raw vegani și pentru fanii fast food. Și asta cred că are sens :)) După niște ani de hamburgeri sau hotdogi nici nu ți-o mai vezi. Cu atât mai puțin să alegi poziții. Te bucuri dacă mai ai cu cine.


Am văzut și multe sugestii în funcție de preferințele tale muzicale. Eu ascult mult Rammstein...


N-am fost curios... nici eu nici voi nu facem dragoste după dictare...




Care să fie cea mai bună poziție? Dacă ați stabilit o asemenea minune nici nu mai îndrăznești să sugerezi alta... adică... cum! Îmi oferi o poziție “de mâna a doua”? (ce kinky sună asta)...



Behold! O poziție to have and to hold... O poziție cu care să te însori, cum te însori cu o femeie?... Femeia e mereu alta, are stări diferite, dorințe noi, e minunat să găsești femeia care să le bage pe toate celelalte în beznă, să vrei să rămâi doar cu ea, dar o singură poziție? Ce plictiseală! Atunci de ce nu stabilesc oamenii ăștia și care e cea mai bună oră? Am putea să oprim curentul în cartier, că oricum știm ce face toată lumea și nu e nevoie de prea multă lumină. Poate mai sunt unii care chiar nu vor să se și vadă...



Știi...


Eram în clasa a 6-a când am condus o anume fată acasă. Pe drum a început o ploaie furioasă și ne-am ascuns într-o scară de bloc. Ne așezasem pe treptele de ciment... Nu era altă lumină decât cea de la fulgere... La un moment dat m-a luat speriată de mână... Credeți-mă... eram în cea mai bună poziție!






foto: apalkin

Mai bine fumezi o țigară la cafea, decât să o bei la o discuție cu oameni negativiști.

E mai puțin nociv. Sigur că țigara te omoară. Nu cum scrie pe pachet: Poate să ucidă. Singurul motiv pentru care unii fumători nu mor din cauza fumatului este că îi omoară alceva înainte. 

E concurență și aici. 

De energiile negative ale oamenilor să te ferești mai tare. E câte unul care are tot timpul o dramă de împărtășit. Mulți nici nu vor să le dai o rezolvare. Vor să le dai atenție. 

Coffee reading: Motivul.

El avea mereu grijă să iasă la cafea cu ea și cu alții. Să nu pară nimic dubios. Avea deja niște calcule despre bioritmul tuturor celor din birou. Nimic ciudat la un IT-st. 

Ea era mereu absorbită de muncă. În vreme ce sorbea cafeaua mai discuta despre una sau alta din strategiile șefului lor. 

El știa că șeful e un idiot. Nu pentru că era IT-st, pentru că era un bărbat cu ceva mai mulți ani decât ea. În plus, poziția lui în firmă era semnificativ mai sus și de acolo și șeful se vedea altfel. Partea proastă la orice șef incompetent este că nu poate aprecia competența nimănui. Pentru asta ar trebui să știe cu ce se mănâncă.

În vreme ce colega lui se străduia să urce în ierarhie sau să-și găsească un job mai bun, el dădea delete la trei sau patru mail-uri cu oferte bune în fiecare lună.

Just friends

Just friends este o scuză. 

Just friends este o fantezie. 

Fantezia cea mai periculoasă care ne face să credem că situația poate să fie în control. Când noi nu ne putem controla pe noi înșine.

Un golan cu momente interesante a ajuns la un moment dat în pat cu o domniță cu care era “doar prieten”. Cum amândoi “prietenoșii” mai aveau și pe altcineva, cu o titulatură mult mai exactă, ea se oprește la un moment dat și spune: Nu pot să te las să o bagi, n-aș putea să mă uit în ochii iubitului meu. 

La care el îi răspunde: Stai liniștită, cât timp va fi înăuntru nu e nevoie :))

În altă situație ea, tulburată, încerca să-și dea seama de la câți centimetri se poate spune că s-a culcat cu just friend-ul ei. Din fericire pentru el, omul a convins-o că erau deja prea mulți ca să lase treaba neterminată :))

Noi, bărbații, suntem cei mai amuzanți. Ba nu e nimic între noi și ele, ba, dacă totuși ne surprind prietenii în niște posturi fără echivoc o schimbăm din just friends, în just sex. 

Din păcate pentru noi, de multe ori suntem atât de credibili în dezinteresul nostru simulat încât fata se duce cu altul. Care simulase un interes pe care nu în are!

Și să vezi atunci cum ne zbatem noi ca pirații în chiuvetă. Uneori mergem să-i și reparăm onoarea just friendei noastre și ne punem pumnii să redeseneze fizionomia nesimțitului. Demențial e când ea are brusc senzația că înțelege, în sfârșit, adevărul: Știam că nu suntem doar prieteni! Te simt mult mai mult! Ești pentru mine ca un… frate :)))

Sunt just friends din cauza singurătății care îi face să aleagă “ce pică”, aceștia strică și sensul cuvântului prieten…

Cei mai mulți însă sunt just friends din cauza timidității care nu-i lasă să recunoască evidența: că este între ei, cum spune lumea, ceva mai mult. 

Aici cred eu că greșesc oamenii cel mai grav. Când spun că între doi oameni care fac sex normal, oral și cum mai vor ei… e ceva mai mult decât între doi prieteni!

Nu. O partidă de sex, oricât de hot, nu valorează mai mult decât un ajutor când îți arde buza. Nu valorează mai mult decât o vorbă bună când vin doar cele rele și nici nu rivalizează cu senzația de echipă într-o lume de individualități. 

Eu cred că oamenii care doar fac sex nu sunt just friends. Sunt less than friends. 

Iar eu cred poți să faci dragoste cu oricine, dar să trăiești o dragoste nu este posibil decât cu cineva care știe să-ți fie și iubită și prietenă. 

Citește mai mult!
Comandă cărțile "la pachet" cu autograf. 
Prietena ta le vrea sigur :)
http://bit.ly/BooksOverLooks

Nu poți să iubești o femeie pe care nu o respecți… și de altfel…

Nici una pe care nu o cunoști. 

Ce iubești atunci la ea? Iubești cum te face să te simți? 

E ca o pernă erotică bio. 

Când ai o femeie pe care nu o poți respecta, în primul rând înseamnă că nu “te respecți”. 

Așa se zice la noi, la români: Mi-am luat mașina, casa, sticla asta de tărie, pentru că “mă respect”. Dar la femei, am luat-o pe toanta asta, că de atât mi-au ajuns banii. 

De ce ai face un copil cu o femeie pe care nu o respecți? Să-ți strice genele?

E cuminte și supusă că știe că nu poate mai mult. Ești zeul care s-a aplecat asupra ei din milă. Ai grijă să nu mai ceară o a doua opinie. Cine știe, poate nici n-o să strice genele tale și o să fie ca-n poezia aceea:

Trage popa căruciorul 

Cu băiatu-i scump și drag

Nu-i al lui moștenitorul

Da’ nu-mi place să mă bag

Ce ți-e, Doamne, cu amorul…

Unii-l fac și alții-l trag :)))