Unii se aventurează în spațiul cosmic, alții se pierd în Peștera muierii



Poate că lemnul e doar cenușă hidratată și carnea e doar o anomalie înflorită pe oase. 

Poate că lumina e doar o discontinuitate a întunericului…și tu ești doar o generalizare pripită.

Ce înseamnă “toată viața” când nimeni nu-i poate adăuga măcar o zi?

Poate că poezia e pentru cei care nu sunt în stare să ajungă la sufletul femeii prin vagin, dar sunt unii care vor o casă cu o mie de etaje.

Poate că toți suntem niște actori care au intrat prea bine în rol și trebuie să vină cineva să ne aducă aminte cine eram înainte să ne urcăm pe scenă.

Să vină cineva să ne aducă aminte cine eram înainte să ne naștem.

Poate că atunci când tu te așezi deasupra mea eu chiar sunt deasupra tuturor.

Sau doar mă simt? 

O nesfântă împărtășanie cu vin de pe trupul tău. 
Un joc din care amândoi ne prefacem că putem să ne oprim oricând. 
Ce frumoasă minciună! Mai frumoasă decât orice adevăr, că adevărul e oricum puțin mai frumos decât dracu'. 

Îți mai aduci aminte când mi-ai zis: Nu-mi spune "Noapte bună". Fă-mi-o tu să fie. 
Era o seară îngrozitor de friguroasă. Zăpada scârțâia până că mă provoci. Apoi puteam să jur că și ea se topește.

Vorba lui Krishan: Nu sufăr de nebunie. Mă bucur de ea în fiecare zi. 
În fiecare noapte. 
În fiecare personalitate pe care ți-o descopăr de parcă te-aș dezbrăca de 100 de ori doar ca să descopăr că te înșel cu tine. 

În întunericul din camera ta se vede mai bine rostul vieții decât în dârele de lumină care intră prin ferestrele murdare de la Curtea Supremă.

Poate că m-am săturat să fiu judecat. Vreau să fiu înțeles.



Necenzurat în link: https://goo.gl/NhwTxV

O victorie fără spectatori. Amantul.



Cine vrea spectatori? Cine vrea o relație normală? Normală? Cei care ridică în slăvi normalul nici nu sunt în stare să-l descrie. 
Nici cei care fug de normal. Habar nu au de ce fug.
E acasă la el.
E într-o cameră de hotel.
Niciodată la ea.
A încercat o dată. N-a mers. E ceva legat de teritoriu la bărbați. Nu poți să te culci cu nevasta omului privindu-l în ochi, nici măcar atunci când el e acolo doar sub formă de tablou. 
Ea a venit mai devreme. 
Ea a plecat mai târziu. 
Avea o senzație neclară de relație normală. Cât pe ce să facă o glumă de genul Honey, I’m home când a intrat. Iar la final ea i-ar fi spus la plecare să fie cuminte. 
Ea e blondă.
Ea e brunetă.
Ea e mereu alta chiar și atunci când e aceeași de câteva luni. 
Ea e căsătorită. 
Ea e sinceră: De ce nu pot să fac cu soțul meu ce fac cu tine?
Ea minte de îngheață apele: Te iubesc.
El se joacă. Cu gândurile ei, cu sânii ei, cu așteptările ei. 
O leagă la ochi și o privește. Atât. Voia un minut în care să nu trebuie să ascundă. Să nu trebuie să o privească în ochi și să se prindă că joaca a încetat. 
Că s-a îndrăgostit. 
Acum 5 minute era doar sex.
Acum 5 minute era doar o femeie.
O femeie pe care nu-și dorea să o scoată în oraș. Acum e o femeie pe care nu poate să o scoată în oraș.
E încă așteaptă acolo. 
Îi atinge obrajii. Ce copilărie.
Își plimbă degetele pe gât. 
Vezi că n-ai voie să mă muști, m-ai trimis cu semne acasă data trecută.
Nu te mușc.
Și nici în genunchi să nu mă mai pui. A văzut și i-am spus că am spălat pe jos cu cârpa. Eu care n-am făcut curat de 10 ani… chicotește.
Îi leagă și mâinile.
Are sfârcurile atât de tari încât nu par din carne.
Știa foarte bine ce voia de la ea. De ce a stricat totul?
Bun, curat și ieftin: femeia măritată.
Și bine legată ;)
De pat.
Ce faci? Întreabă ea. Nu te dezbraci?
El a ieșit deja. E în stradă. Cu telefonul ei în mână. 
Scrie grăbit un SMS apoi se întoarce la recepție.
Ține telefonul ăsta. O să vină un domn, 1.90, brunet, ochi albaștri, cam ca mine, doar mai înalt. Va fi puțin îngrijorat. Liniștește-l. Apoi poți să-l conduci în camera mea. Apropo, vreau să și plătesc.
Sigur, domnule, ați consumat ceva de la minibar?

Viața nu se măsoară în zile, ci în emoții.

Home Made By Guillaume Cosson by GwenaAiles

Pentru ce trăim? 
Să ne schimbăm televizorul cu unul mai mare? Să ne mai facem un credit? 
Sigur că nu!
Suntem o generație norocoasă, dar, așa cum copiii nu știu cât de frumoasă e copilăria decât după ce au pierdut-o, nici noi nu știm ce avem. 
Alegerea.
Comunicarea.
Să-ți găsești vocația sau să-ți găsești jumătatea poate să fie o chestiune de noroc. Să-ți urmezi pasiunile sau să-ți transformi secunda în care te-ai îndrăgostit într-o poveste care să dureze toată viața, e o chestiune de merit.

Oamenii pot blama corporațiile pentru multe, dar nu și pentru lipsa lor de caracter.


3 povești scurte fără niciun nume.
Dacă omenirea ar fi fost în stare să vină cu un sistem mai bun de lucru decât corporația, acest sistem ar fi existat deja. Trebuie să admitem că 90% dintre oameni, lăsați mai liberi, nu ar fi atât de productivi.
Am lucrat în mediul corporate mulți ani. Prea mulți. Când am fost zilele trecute la medic, m-a întrebat dacă lucrez în mediu toxic. I-am răspuns sincer: Am lucrat. Nu eram expus la produse chimice instabile, ci la caractere ușor inflamabile și bârfe otrăvitoare. 
Sigur că am întâlnit oameni de la care am avut de învățat. Din punctul meu de vedere am învățat de la toți: de la unii drumurile de urmat, de la alții… pe cele pe care și astăzi le evit.
O să vă spun 3 povești. Dacă ele se potrivesc aproape perfect cu unele ale voastre, orice asemănare între evenimente sau personaje reale este pur întâmplătoare :))))

Night reading: Utilizări greșite ale telefonului.



Eram în clasa a doua când mi-ai dat numărul tău de telefon. Mi l-ai dat greșit, mi-a răspuns un domn cu mustață. Nu l-am văzut niciodată, dar pariez că avea mustață după cum se simțea pe receptor.
Să zici mersi că eu ți l-am dat bine. Cine era să spună la școală că ți-ai rupt mâna? 
Așa a început telefonul să mă schimbe. Erau anii 80 când am înțeles ce e cuplajul. 

Night reading: Sexul nu e comutativ...



...Sexul nu este comutativ. Bărbatul n-are ce căuta aplecat spre înainte cu mâinile pe perete. Şi nici dansând languros şi simulând orgasmul pe un ring de dans înconjurat de femei n-are ce căuta. Evident, publicul feminin din clubul în care tocmai am intrat nu e de aceeaşi părere. 
Un puştan simpatic foc, cu părul dat însă cu prea mult gel şi cu un costum care nu pare din filmul ăsta mă conduce până la masa şefului. Sunt îmbrăcat „de război” aşa că nu trebuie să mai spun nimănui că sunt DJ, hainele mele strigă asta şi faptul că negrul predomină adaugă că sunt serios ca moartea. Jumătate din ceea ce sunt acum, aici, este atitudinea. La radio, „meseria mea de bază”, nu-s cine ştie cine, dar aici luminile celor 8 scanner-e parcă mă mângâie pe mine mai mult decât pe ceilalţi când trec precedat de un bodyguard care îmi face loc. Un subwoofer duduie precum cavaleria Apocalipsei şi simt cum mă încarc cu energie: sunt Greuceanu! Zorro! Termifuckingnator seriile 1, 2 şi 4!! O blondă care sigur a băut prea mult sau a fumat mă prinde de mână:
- Ai lentile de contact sau sunt ochii tăi?
- Sunt ai mei, zic. Puştiul în costum îi spune să se care pe un ton care mă face să-mi amintesc de ce vroiam să trăiesc numai din scris. Numărul de striptis s-a încheiat. Trecem pe lângă nişte colege de serviciu care se întorc îmbujorate din ringul unde s-au produs cipăndeii de Berceni. Mă observă şi mă salută jenate. Le liniştesc cu un zâmbet care însemna de fapt că nu m-au interesat niciodată. Puţin lipseşte să aibă parte de acelaşi tratament cu blonda. Intervin. Mă invită la masa lor. Sunt singure. 
- Voi veni, dar am ceva de vorbit cu patronul... 

Nu există femei frigide, doar...

...bărbați impotenți
Unii cred că ești potent dacă o ai mare.
De fapt, cei mai mulți cred că potența se măsoară cu cronometrul și ruleta.
Dacă e să vorbim în filme... să fie un fel de Godzilla versus Neverending Story...
Mulți tipi își imaginează că nu există prea mult sau prea mare, că trebuie să semeni cu un ciocan pneumatic și să concurezi ca frecvență... curentul alternativ.
Admiratorii lui mult și fără rost sunt fix aceia care fac avansuri golănești pe stradă, se laudă că fut bine și se miră că sunt mai tot timpul singuri sau însoțiți de femei nefericite...

Hai să vorbim un pic de impotența emoțională.
Din cauza ei nu poți să stârnești suficient pentru că nu știi să transmiți ce simți și – în unele cazuri – nici nu simți, deci n-ai ce să transmiți....
Mulți bărbați se iubesc atât de mult pe ei înșiși încât sexul cu o femeie nu e altceva decât o labă unde rolul palmei domnului e jucat lamentabil de vaginul doamnei.
E valabil și invers. Chiar și eu m-am simțit de câteva ori în viață un dildo cu suflet într-o pizdă fără...  
Prima și cea mai importantă formă de... potență... este să poți... să-ți pese
Ce simte
Ce vrea
Ce nu știe că vrea
... ce-i place, chiar dacă nu știe deocamdată că-i place.

Incapacitatea de a-i înțelege visele este o formă de impotență care va păta orele voastre de plăcere cu mizeria înstrăinării...

...e distractiv să ți-o tragi cu un străin, dar nu să trăiești cu un bărbat care se încăpățânează să rămână un străin.
E minunat să ai un prieten, dar nicio femeie nu o să aibă orgasm doar știind că “poate conta pe tine”…
În fine… poate să pară delicious și convenabil să ai un sclav: tu îi porți numele, el îți poartă de grijă… dar toate femeile vor să fie dominate din când în când, iar tu chiar nu vei mai fi în stare...
Nu-i așa că am complicat puțin noțiunea asta de impotență? 




Citește (și dă mai departe :)) 
Poţi comanda orice pachet Psihologie pentru oameni obișnuiți - Necenzurat - Filosofia sexului PERSONALIZAT pentru cine vrei tu. Soţ, soţie, amantă, soacră. Îmi puteţi chiar scrie pe adresa editurii Curtea Veche câte ceva despre destinatar, 
ca să pot gândi o dedicaţie care să însemne ceva.

Link direct comandă: https://goo.gl/KfZVgU 

Cele 7 minCiuni ale lumii: femeia de plastic.

medusa barbie by vikki23

Ramona mea e graphic designer. Obsedată de E-urile din mâncare. Am întrebat-o la un moment dat ce s-ar întâmpla dacă s-ar trece E-urile din poze. Așa cum se trece colorantul din salam să avem și procedurile de photoshop. 
Mi-a răspuns candid: dacă o revistă ar trece TOATE efectele aplicate pe o poză, n-ar mai fi decât text! Fără niciun centimetru pătrat lăsat liber pentru imagine!!

Night readnig: Un vis erotic în biserică



Mi se pare puţin jenant că ne ţinem de mână când eu mă gândesc în paralel la pierderea inocenţei şi la jocurile erotice la care aş supune-o. Ca să pot reflecta şi visa cu ochii deschişi fără să par mitocan o încurajez să-mi vorbească despre ea. La fel de nepotrivit ca un vis erotic în biserică, gândul mi se bifurcă asemeni unei limbi de şarpe: 
Stânga: Inocenţa e o stare generată de ignoranţă. Nimic ieşit din comun, ba poate chiar succesiunea cea mai banală a evoluţiei unui om începe cu ea. La 17 ani încă mai credeam că toate femeile sunt zâne şi adorm seara într-un muzeu. Fiecare pe soclul ei. E adevărat că lipsa de informaţie nu înseamnă prostie, iar exploziile de hormoni nu ajută nici ele.
Dreapta: Ba chiar ajută. Stare de bine ca atunci când ai parte doar de o atingere pe coapsă la 16 ani nu mai ai nicicum la 50! Fragedă, supusă şi vie. Gată să-ţi tolereze toate mârlăniile şi cu cât eşti mai rău, cu atât te va dori mai mult. 
Răzbat până la mine câteva din cuvintele ei. Aflu că are câini, pisică, studii de limbi străine (evident neterminate) şi o soră mai mică. 
Drumul gândurilor din dreapta pare să mă atragă mai mult. Ca la toţi oamenii sănătoşi, animalul răpune fără prea mult efort filozoful. Acesta rămâne în semiobscuritate şi se miră. Simt că-mi e cald, dar bine, în timp ce realitatea imediată se îndepărtează şi imaginaţia preia controlul. Unii teologi susţin că imaginaţia e podul dracilor. Încep să cred că aşa e, pentru că filmul care mi se derulează prin faţa ochilor nu pare regizat de mine. În prima scenă totuşi, cea în care sun la uşă cu două buchete de flori uriaşe şi absolut identice, mă recunosc. Deschide ea, sora cea mică trage cu ochiul din bucătărie. E foarte surprinsă de flori şi înţelege rostul pentru care buchetele sunt la fel. Nu ştiu de unde a apărut sticla cu vin din care bem toţi fără pahare. Sora cea mare acceptă mâna mea care-i ridică fusta foarte încet. Tremură. Cea mică porneşte televizorul şi încearcă să nu privească, dar ochii se întorc iar şi iar. Fusta e aproape sus, iar eu privesc nevinovat programul la TV.  Parcă ar vrea să intervină să ne oprească. Îmi dau seama că e prea mult, dar scenariul a luat-o la vale şi mă aud chemând-o lângă noi. Se fâstâceşte şi dispare în camera ei plină de postere “cool”. Dracii decid că uşa trebuie să rămână puţin întredeschisă. Sunt exagerat de îndrăzneţ şi o lipesc pe “cea mare” cu spatele de zid, la mai puţin de jumătate de metru de uşa de la camera mezinei. Forţele răului sau eu le-am pornit pe amândouă, dar în vreme ce una freamătă în mâinile mele, cealaltă e încă puţin prea departe. Intervin în scenariu şi îi comand să ne privească. Are ochii umezi. Poate din cauză că jena şi dorinţa se luptă cu violenţă. 
Enigma – Principles of Lust
Fetiţa s-a spart ca o păpuşă rusească şi dă la iveală femeia. Îi spun şi ce să gândească şi cum să-şi mişte mâinile pentru că sunt dumnezeul imoral al unui univers imaginar, murdar, dar plăcut. Ca noroiul cald când ai cinci ani. Lumea reală şi filozoful din mine se luptă, surprinzător, să-mi întrerupă sau cel puţin să-mi cenzureze “filmul” care ameninţă să devină un XXX fără pretenţii. Imaginile încremenesc. Văd proiecţionistul cornut şi copitat lovit cu poşetuţa de proiecţia imaginară a conştiinţei. Este o doamnă bine care seamănă perfect cu Mama. Mi-e brusc frig, ca atunci când am realizat că sunt corigent la Limba Engleză în clasa a zecea. Dracul pierde o dimensiune şi dă ridicol din mâini ca o reclamă din carton la un film despre Las Vegas. O privesc pe Mama ciopârţindu-l cu o foarfecă de grădină şi o lacrimă de duioşie îmi apare în colţul ochilor. Atât în vis cât şi în lumea reală. Plăcerea a lăsat locul unei frustrări dureroase, dar nu regret nimic cu mintea, chiar dacă toată carnea pare să fie de altă părere. Ambele surori au plecat, lângă mine nu mai e decât Mama. Care a l-a pus pe diavol pe fugă cu poşeta ei veche mirosind a ţigări Snagov, Amiral şi – mai rar – a BT. Dacă ar mai fi trăit azi aş fi ţinut-o doar pe Kent lung şi cafea scumpă. Pentru că e mai rezonabil să mori din cauza viciilor tale, decât pentru alţii. În casă am fi ascultat numai Elvis şi Julio şi Engelbert. Dacă nu s-ar fi grăbit atât de tare. 

Elvis – The Wonder of You. Cu fundal de viori. Plâng “ca proasta”
Mă dezmeticesc ţinut de mână şi sorbit efectiv din priviri. Înţeleg că reveria şi lacrimile au fost greşit înţelese şi “au dat bine”. S-a îndrăgostit fără să-şi dea seama. Aşa cum se întâmplă de obicei la vârsta ei, de cine nu trebuie. 

Acesta este un fragment din cartea mea, Filosofia Sexului. Citește mai mult. Comandă cartea. E OK. Poți să spui că o cumperi pentru altcineva :)) http://bit.ly/1kClgHM

Sper că nu deranjez…




Sper că nu deranjez dacă te dezbrac din priviri. 
Stai liniștită că te îmbrac la loc în cuvinte. 
Am niște verbe care se potrivesc perfect cu ochii tăi… și nu numai.

Sper că nu deranjez dacă-ți spun că n-ai nevoie de pumni.
Eu ar fi trebuit să mă apăr, dar dracu-a știut cum stătea nebuna ascunsă sub chipul de înger, ca minereul de fier ascuns sub pământul pe care cresc panseluțe.
De fapt tu nu mai ai nevoie de nimic și de nimeni: de sobă, de pătură, de instalator, de șofer, de amant și de soț. Da, știu că e ca și când aș avea două job-uri, dar nu mi-e frică de muncă!

Sper că nu deranjez dacă nu te întreb ce faci mâine. Nu vreau să știu dacă ești liberă în week-end. Vreau să știu ce o să faci până mori.
Da. Știu că sună dubios. 
Vreau să intru prin efracție în casa ta și să nu mai plec niciodată.

Sper că nu deranjez dacă spun că-mi doresc foarte mult poziția asta chiar dacă nu mă recomandă CV-ul. Am avut prea multe locuri de iubit, cum au alții locuri de muncă.
Știu că nu sunt candidatul ideal, dar ia-mă pentru o perioadă de probă. Care să dureze toată viața.




Night listening. Piano magic!



Marile speranțe și marile discrepanțe!

See Through Me by paulisa

Astăzi: Cum m-am decis să dau Hollywood-ul în judecată!

Revistele și televiziunile se întrec în titluri de genul: dezvăluiri incendiare!
Nu ia nimeni foc, pentru că rareori se dezvăluie ceva care chiar să ne schimbe viața. Firesc. Ideea e să-ți placă mai mult decât să te ajute. 
Când eram mic și citeam tot ce-mi pica în mână am ajuns la Suferințele tânărului Werther, de Goethe. Eu îl divinizam pe Goethe pentru Faust, altfel n-aș fi citit până la capăt siropoșenia aia. Suferințele personajului mi se păreau mai mici decât cele pe care le înduram eu citind cartea aceea din respect pentru autor. Mi se părea că Goethe s-ar putea uita din ceruri cum dau cartea înapoi la bibliotecă fără să o fi citit integral.
Habar nu aveam. Sturm un drang-ul german a dat multe opere geniale. Chiar și Tânărul Werther era scris cu talent, chiar dacă nu eram eu de acord cu direcția. Oamenii aceia nu scriau dacă nu credeau că au ceva de spus. Cinematografia însă nu va avea atâtea scrupule. 
Așa a apărut ceva ce nici Hitler nu putea să inventeze în disperarea lui după puritatea rasei ariene: Prototipul bărbatului din filmele romantice. 
Pentru un bărbat normal, să se compare cu acești semizei este ca și când m-ar aștepta pe mine Superman să ne batem în curtea școlii!
Mi-l și imaginez punându-mă să sar ca să vadă dacă am bani de covrigi. 

Mă voi lăsa de tine... dar treptat.



Nu mă încântă ideea că unii critici se vor strădui să descopere în text lucruri la care nici nu m-am gândit. De fapt, eu nici nu-mi doresc să scriu literatură, lucru care-mi reuşeşte, dealtfel, foarte bine. Să revenim.

Ca mult-prea-mulţi-alţii, şi eu uit repede micile drame la care sunt martor. Rostul unei vieţi poate să pară minuscul, moartea unei fiinţe, un episod firesc, banal. Diferenţa dintre ceea ce este general acceptat ca fiind sexy şi ce este într-adevăr aşa mi se pare în asemenea cazuri incredibilă. De fiecare dată când realizez că am să mor mi se scoală. Nu neapărat de-a dreptul. Dar creierul se amorsează ca o mină antipersonal care nu reacţionează decât la picioarele unei femei. 
Reacţionez la documentarele în care animalele luptă pentru supravieţuire şi pierd, la filmele despre cel de-al doilea război mondial (mai ales la partea cu suferinţele populaţiei civile) şi la multe din ştirile bine scrise. Experienţele singulare şi greu repetabile sunt, desigur, singulare şi greu repetabile. Aşa se face că o expoziţie de cranii umane (există şi aşa ceva) m-a dat gata. Totul era foarte curat, aşa cum îmi imaginez că e totul dincolo de moarte după suficient timp. Aşezate cuminţi, în piramide, craniile aveau etichete simple din care aflai vârsta, ocupaţia şi cauza morţii. Plebeii se deosebeau de cei mai înstăriţi prin lipsa unui număr mai mare de dinţi. Femeile aveau calota mai mică, intelectualilor le lucea mai tare fruntea. Adesea craniile aveau balamale. Într-un moment de neatenţie al supraveghetorilor puteai să rişti o privire înăuntru. Nimic. Tărtăcuţele în care se luptaseră mii de gânduri erau acum lucii. Bune de pocale. Nici măcar praf în vânt nu se făcuse din visele lor, ci doar un vid dureros şi fără echivoc. Stăteam acolo faţă în faţă cu inevitabilul. Carnea părea o întâmplare. Sângele reintră în circuitul apei în natură. Dead can dance încep să cânte la mine în cap.     

Toate acele vase golite de viaţă nu par să le impresioneze pe angajatele muzeului care croşetează într-un colţ. O puştoaică (liceu sau facultate?) face integrame în celălalt colţ. Mă duc aţă la ea. O cheamă Maria. Se şi sperie puţin când o rog să mă ajute să descifrez ce scrie pe una dintre etichete. Este foarte aproape de mine şi umerii ni se ating din întâmplare (crede ea). O rog să-mi spună după ce criterii sunt aşezate şi se oferă să-mi fie ghid într-un tur. Vorbesc destul de mult şi ea râde pe înfundate, să n-o audă partida de croşete. Sunt încărcat cu energie ca un dependent de droguri care tocmai şi-a luat doza. Profit de o nouă apropiere ca să-i ating, tot din întâmplare, sânul cu cotul puţin ridicat. Nu se depărtează. Ba chiar îl apasă mai mult. Caut cu ochii un loc şi aleg o catedră lăsată complet aiurea pe un hol. O conduc ţinând-o de mijloc şi amândoi continuăm să vorbim te miri ce de parcă n-am ştii poziţia în care suntem. O urc dintr-o zvâcnire pe catedră, moment în care pierdem amândoi controlul. Îi spun că aş vrea să o văd goală. Îmi spune că şi ea ar vrea. O iau de mână şi o trag după mine mai departe pe hol. Mă întreabă dacă am de gând să „i-o pun” în budă pe un ton mai degrabă arţăgos, drept care neg vehement că aş fi avut intenţia. Mergem la ea? Nu! Părinţii ei sunt plecaţi trei sferturi din an, dar acum sunt acasă. Găsim un bar cu două etaje. Sus nu e nimeni. Conduc repede ostilităţile către o partidă de sex oral pe care reuşesc să o obţin în mod absolut miraculos. E foarte stresată şi cel mai bun remediu care-mi trece prin cap e să o asigur că termin greu. Ceea ce nu se întâmplă şi ţipă surprinsă de şuvoiul de spermă care pare uriaş. Mă încearcă o plăcere imensă amestecată cu o doză la fel de mare de jenă. Nu-mi reproşează nimic. Pare uluită de ceea ce i se întâmplă.  Stabilim unde să ne întâlnim peste o săptămână, dar eu ştiu că nu voi veni. Peste o săptămână e puţin probabil să-mi mai fie atât de frică de moarte, deşi voi fi mai aproape de ea. Mai facem câţiva paşi împreună şi îmi spune versuri din Păunescu despre ochii mei. Mai precis despre unii ca ai mei aparţinând, mai mult ca sigur, unei femei. “Serenada” mă pune în încurcătură şi nu mai sunt deloc sigur că n-o voi mai căuta. Recită atât de bine. 



Citește mai departe :) E din carte, dar din care? :)

https://www.curteaveche.ro/bestseller/pachet-radu-f-constantinescu.html





Night reading: Omul se obisnuieste mai greu cu singuratatea decat cu nefericirea.



Zâmbește și le spune prietenelor că sexul nu e important. Ei clădesc o casă. Îmi vine să-i spun să nu-i mai spună casă, ci direct sediu de firmă. Pentru că ei sunt parteneri, nu iubiți.

Ne uităm unul la altul peste masă cât bem, așa cum ne uitam cu coada ochiului să vedem dacă dăm pase. Apoi privește în altă parte și zice că dragostea tot se termină. De ce să o ia de la început? Iar dinamită care dărâmă totul.
Lui chiar îi spun că e bună comparația cu dinamita că asta se detonează cu fitil. Ori face explozie ori se fâsâie.
Citește din cartea aia despre care vorbește toată lumea chiar lângă el. Iar el vorbește cu altcineva pe whatsapp chiar lângă ea. Convins că e prea absorbită să observe. Niciunul nu va pleca.
Dacă vrea să trăiască momentele din carte, ea nu-i va propune lui. E ușor să găsească pe unul care să o dea cu capul de tăblia patului și să o facă să țipe, dar pe el contează. Amanții sunt ca anotimpurile. El nu pleacă. Bine, mai lipsește nopți. Contează că se întoarce.

Câte pahare trebuie să bei ca să ți se pară frumoasă? Cum cine? De viața ta vorbim!


O seară care a început acum 6 ani.



Cineva mă întreba cum e posibil să iei 3 premii foarte flatante după ani în care n-ai câștigat nimic. 
Nimic mai fals. Nu au fost ani în care nu am făcut nimic. 
În anii aceia s-au câștigat premiile de acum: Seara de joi, 23 octombrie 2014 a început cândva în 2008. 
Poate chiar mai devreme. 
200?
Când am decis pe o bancă de lângă ProTV că trebuie să scriu o carte care să schimbe bărbații. Să trag o linie electrificată între aroganță și personalitate, între mitocănie și masculinitate. 
Atunci mă gândeam să schimb vreo 2-3… Modul era de o subtilitate cu metodă în nebunia ei: principala țintă era femeia. Femeia care să-și găsească respectul față de sine însăși privindu-se prin ochii mei. Un bărbat care a greșit mult de tot.  
Atunci credeam că ar fi mișto să se vândă 1000 de exemplare.
Acum mă gândesc la 10.000 și mai am puțin. 
Atunci credeam că ar fi mișto dacă aș avea o mașină cu care să merg la job. 
Acum am două și nu mai e nevoie să merg la job deloc. 
Sunt mulțumit? 
NU. 

Night reading: Repetent la limba franceză.

Reach me by antoanette

Și dacă suntem două piese de lego din serii diferite? Nu ni se potrivesc dinții.
Bine, a zis ea, dar buzele?
Și dacă ne unesc numai calitățile care ne lipsesc?
Bine, a zis ea, atunci nu o să mai chinuim alți oameni. 
Și dacă nu am nevoie să-mi liniștești dracii?
Bine, a zis ea, atunci am să le dau de mâncare.
Nu te lași, am zis.
Nu te las, mi-a răspuns.
Știi dacă nu o să învețe niciunul dintre noi să gătească?
Bine, a zis, dacă n-o să-ți convină Meniul zilei o să-ți placă Meniul nopții.
Dimineața o să te întreb la cafea: Mai vrei zahăr... dulceață?
Dimineața să nu mă întrebi nimic. Dimineața ar trebui să știi. 
Ciudat, m-am trezit vorbind, de ce zici Săru’mâna pentru masă după ce ai mâncat, dar nu zici niciodată Săru’mâna pentru pat după sex?
E clar. Repeți anul.
Așa e femeia. O școală la care vii mereu cu lecția neînvățată pentru că vrei să te mai țină după ore. 

Foto: antoanette


Citește (mult) mai mult http://bit.ly/1FYHQEO

Metrosexualul este ca o mașină superbă. Cu pedale :)



Nu. Nu m-am gândit la pedala de frână, ambreiaj sau accelerație :)
Mi-am adus aminte de copilărie când mașinuța cu pedale era una dintre cele mai  nefericite combinații: nici bicicletă, nici mașină.
Cred că v-ați dat seama de multă vreme că sunt nebun după mașini. Prea am multe comparații cu ele. 
În lumea auto există o expresie pentru mașinile frumoase și atât: All show & no go.
Așa e metrosexualul. 
De ceva vreme i-a mai apărut o “rudă”: Spornosexualul. 
Să fim serioși: pătrățelele de pe abdomen valorează mai puțin decât circumvoluțiunile de pe creier. 
De multe ori ni se pare că metrosexualul e o amenințare pentru noi, bărbații care facem mai mult decât arătăm.
Nu este. 
Ce femeie ar vrea un bărbat care are mai multe creme de față decât ea? 
Unul care cheltuiește mai mult pe pantofi decât ea. 
Unul care are mai multe haine decât ea?
Unul care stă să se aranjeze mai mult decât ea? 
Niciuna. Mai ales dacă ar urma să împartă o singură baie. 
Ca să nu mai vorbesc de faza cu epilatul. OMG! Îmi și imaginez o discuție de genul: Auzi, dragă, cumva epilatorul meu e la tine? :)

În apărarea... haterilor mei. Ciudat, știu :)))



Sunt oameni care nu mă suportă pentru că sunt numărul 1 autoritar pe trafic.ro la bloguri personale de 13 (treisprezece) luni fără pauză. 
Ei vor scrie mereu că n-am nu știu ce plug in, că fac nu știu ce șmecherii sau că pur și simplu copiez de nu știu unde ideile cu care spăl cu ei pe jos. În multe cazuri sunt redacții întregi care nu pot să scoată cifrele mele. 
Ei nu sunt hateri. Sunt competitori. 
Cum n-am inventat noi, românii, jocurile murdare și nici bârfa, nu pot să mă supăr pe ei. Atât pot, atât fac. 
Dacă am stabilit că aceștia nu sunt hateri, deducem simplu că pe ei nu o să-i apăr. Nu, dar nici nu o să-i atac.
Haterii pe care vreau să-i apăr sunt cei care mă contestă din convingere. 
Bărbați care spun despre mine că scriu (citez) ca o femeie. 
Ca o femeie este în optica lor evident ceva foarte jos, o insultă, iar femeia e un sub om. Eu am ovare, uter și mai știu eu ce chestii care lor li se par triste rău. 
Ciudat, oare ăștia s-au născut toți la 7 luni că le era jenă să stea în uter??!
Vreau să vă rog să fiți îngăduitori cu ei. Nici nu vă imaginați câte refuzuri au îndurat săracii de au ajuns să urască femeile în modul ăsta!!
Tot ei mai spun despre mine că sunt gay. 

Einstein avea dreptate. Ideea nu este să fii un om de succes, ci un om de valoare.




Sunt momente în viață când te simți în egală măsură mândru și… umil. Oricât de mare ar părea contrastul e pe bune. Așa m-am simțit eu la Gala Bărbați de succes.
Mândru. Că doar luam un premiu și nu pot să fiu ipocrit și să încep cu modestie de show TV)
Umil. Pentru că numele de pe lista premianților erau grele. 
Vă iau ușor că pe mine m-au lovit ca o serie de croșee la corp venită fix când credeai că ai câștigat meciul și salutai publicul în timp ce-i făceai cu ochiul soției. Vă spun doar două nume ca să avem, ca la poker, deschiderea. Cu o pereche de ași: 
Ilie Năstase. 
Leonard Doroftei.

Ne-am născut suficient dintre mațe. E timpul să ne naștem din cap.



Primul motiv pentru care prefer filmele europene este că te lasă să respiri. Mor mai puțini oameni, dar parcă mai multe personaje sunt din carne, nu din plastic. 
Americanii omoară câte 20 de figuranți pe minut. Știi ce simt pentru ei? Nimic. N-am apucat să-i cunosc, nici măcar nu realizasem că e un om pe clădire că l-am și văzut căzând. 
Europenii sunt altfel. Ei te duc la mort acasă, îi cunoști copilul, tremuri când simți că e în pericol.
Automata vrea să te simți tu în pericol. 
Să te gândești la tine. La cum s-ar putea să evoluăm. Nu în niște oameni mai buni. Ci în altceva. 
Că nici omul nu e o maimuță mai bună. 
Al doilea motiv e că te silesc să gândești.
Dacă ai văzut Blade Runner o să îți pui întrebări asemănătoare la Automata.
Folosind alte cuvinte. 
Chiar? La întrebările de atunci cum ți-ai răspuns?

Îmi amintesc perfect rochia pe care ai purtat-o la prima întâlnire. Și porecla pe care o mai porți și acum :))


Noi, bărbații, vrem să cunoaștem multe femei după care să ne decidem asupra uneia care să fie… neprihănită. 
E una dintre cele mai mari tâmpenii pe care lumea noastră le tolerează. 
Noi, bărbații, vrem exclusivitate cu sens unic. Noi și numai noi. 
Erai atât de frumoasă în rochia aceea. 
Și eu atât de dezinteresat. 
De ce-mi vorbești așa?… mi-ai spus. 
Nu-mi aduc aminte cuvintele. Doar relaxarea. Habar nu aveam din ce era relaxarea aceea făcută. 
Ce-l de-al doilea purceluș și-a făcut o casă din nuiele. 
Mă așteptam la o apă de ploaie. Relaxarea mea ar fi rezistat. 
N-am avut dreptate. Sunt femei care nu sunt 80% apă. 
Căsuța purcelușului a luat foc. 
Ți-am poruncit să conduci. De parcă ar fi contat unde suntem. 
Eram în epicentrul propriului cutremur. 
În ochiul prorpiei furtuni. 
Unde să fugi de tine însuți? 
Erai atât de arogantă…
Fiecare gest cerea respect. Supunere. Seriozitate. 
Seriozitatea n-a fost niciodată punctul meu forte. 
Eu n-am ținut cont de asta. Sau poate am făcut-o special: Ți-am spus “gălușcă”
Ai râs. 
N-am mai fost noi unul pentru celălalt. Parcă ne cunoșteam de multă vreme. De la grădiniță. 
N-am mai fost nou. 
Am fost noi. 

O sticlă cu vin și o femeie. Cartea se scrie singură.



Ce ușor se preschimbă carnea în cuvinte…
Femeile în capitole. 
Bărbații în volume. 
Apoi apare ea și nu-ți mai ajunge literatura universală.
Câte povești pot să spună ochii și câte să tacă buzele. 
Câte drame au stârnit sânii, ca doi actori ascunși după cortina rochiei și  care nu vor să vină la bis. 
Și fesele demne de descrierile lui Pascal Bruckner, dar nu așa… pe două pagini!
În două volume! Aripa stângă și aripa dreaptă, Iliada și Odiseea, Marile Speranțe, Romeo și Julieta!

Degeaba desconsiderăm carnea. N-am avea ce să fotografiem în vacanțe dacă sculptorii n-ar fi încercat să îi conserve magnetismul în marmură. 
Eram mai frumoasă bronzată, mi-a spus ea. 
Nu cred că se poate mai frumoasă de atât.
Pariez că asta le spui tuturor. 
Pariez și că de multe ori a fost adevărat. 

Un pahar și vin promisiunile. 
Încă unul și apar și mărturisirile. 

Acum, că îți știu trupul cuvânt cu cuvânt vreau să știu cine ești. Vreau să te dezbrac deși ești deja goală. Vinul mă ajută. 
Deja poveștile sunt mai tentante decât sexul. 
Sunt femei pe care bărbații le plătesc să se culce cu ele, dar sunt și unele pe care ar trebui să le plătești ca să vorbești cu ele. 
Un fel mai subtil de penetrare. 
Știi, mi-a spus ea, noi, femeile, suntem mereu un pic cu fundu-n două luntrii. 
Mereu alegem. Între viitor și trecut. Între viitorul și fostul. 
Între “ce îmbrac astăzi” și “pentru cine le dau jos”… auzi? N-ai scris tu aia cu “Bărbatul ca o haină?” Cu femeia care probează?
Nu. Altcineva. O fată… O femeie…
Dar pe aia cu O femeie își deschide mai ușor picioarele decât sufletul?
De asta sunt vinovat.
Si ce crezi acum? Că le-ai văzut deschise pe amândouă? 
Cred că a fost un truc. Era deschis… și lumea s-a închis în spatele meu. Noroc că vreau să merg numai înainte. Dragostea pe care o oferi e ca un drog.
Vrei să mori de supradoză? 
Aș muri fericit. 
Nu. pentru voi, bărbații, cu cât e mai multă dragostea cu atât vă obișnuiți și nu mai are același efect. Se diluează și atunci trebuie să schimbați dealerul. 
Unii spun că vine o vreme când te lași. 
Nu. Nu vine o vreme. 
Dacă ai însă noroc, vine un om. 


Back to Top