Ce este eleganța?



Eleganța unei fraze pe care nu o spui la nervi nu va fi niciodată corect apreciată. Nimeni nu știe că alegi să taci când toată lumea strigă. Uneori contra ta. 
Uneori ai senzația că te costă. Te costă bunul simț și pierzi cu sinceritatea. Eu cred că rentează. Poate o să vă spun cândva cum aleg între zecile de mesaje care-mi propun colaborări online. Pierzând, în aparență, multe dintre ele. 
Mi-a plăcut mereu eleganța unui gest prin care ajuți pe cineva fără public, nu în lumina reflectoarelor să vadă toată lumea cât de darnic ești. 
Eleganța cu care treci peste toate fără să lași să se vadă ce e în sufletul tău. Cum spunea un prieten: depressed, but well dressed. 

În 50 de ani iubirea va fi ilegală.


Deja în loc de poveşti de iubire avem... relaţii.
În loc de jurăminte... avem contracte prenupțiale.
Încetul cu încetul nu vom mai avea nevoie să ne controlăm emoţiile. Şi nici să le simulăm.

Nu mai ştim noi, bărbaţii, să facem curte sau nu mai avem cui?



Dacă tot suntem egali, mai are sens să o curtezi?
Dacă tot suntem dezinhibaţi (mai ales online, că altfel e vai de capul nostru) mai e ceva ce n-ai văzut deja?
Poezia nu plăteşte facturi. 
Florile costă prea mult. 
Chiar o doamnă mi-a zis: Fetele din ziua de azi sunt aşa de uşoare încât n-ai ce să mai curtezi la ele. Plăteşti direct. 
Nu v-am zis eu? Cei mai mari misogini sunt femei.

O cafea nu e niciodată DOAR o cafea :)


Cafeaua e ca deschiderea la poker: dacă nu știi ce vrei, nu mergi.
Cafeaua e pretextul perfect.
Pentru o discuție, un început de zi sau  o șansă la un început de poveste. Sunt sigur că și vouă vă plac poveștile care încep frumos, au mai multe șanse să se transforme într-un serial în care doar episodul pilot are loc într-o cafenea. Următoarele încep la el sau la tine în dimineți vesele.

Unde greşesc femeile. Indiferent dacă sunt zeiţe sau muritoare de rând!

Chloe by caitlin-morey

Cred în Făt-Frumos.

Cineva o să se revolte, cândva, contra poveştilor astea în care femeia are nevoie să fie validată de un anume bărbat, în care măritişul rezolvă problemele financiare ale cenuşăreselor dispuse să-şi bage sau să-şi depărteze picioarele cu graţie şi mai ales, unde se trăieşte fericit şi plictisitor până la adânci bătrâneţi...
Chiar şi poveştile admit că după măritiş începe plictiseala. Doar acolo se termină...


M-am decis. Aşa la trei noaptea. Reeditez cartea pe bune. Iată un foarte scurt fragment:We are all made of stars.


Chiar pe scară, doi Martori ai lui Iehova încearcă să mă salveze cu broşurici tipărite la nemţi. În condiţiile în care aproape totul e azi Made in China mi se pare un gest de mare seriozitate. Nu râd de credinţa nimănui. Pur şi simplu nu sunt eu făcut pentru certitudini. Altfel, Dumnezeu chiar e pretutindeni; closetul meu e făcut din praf de stele; eu însumi sunt rupt din soare. Atomii mei au cunoscut şi vremuri mai grozave, au făcut parte din planuri colosale şi nu se sperie, probabil, nici de starea de temporară decădere care sunt eu.

50 ways to leave your lover.

Kiss, kiss6... by vejitatoja

De ascultat și piesa. Paul Simon - 50 ways to leave your lover 
Sigur că ştii să dai papucii.
La treaba asta şi la politică toţi proştii se pricep.

Aşa cum e plictisitor să rămâi toată viaţa în poziţia misionarului, ar fi păcat să te desparţi mereu la fel. Şi viaţa are grijă să n-o faci, indiferent ce-ţi propui tu.


Topul minciunilor pe care ni le spunem singuri: Nu pot să trăiesc fără el/ea.


Mai ușor cu drama pe scări că nu-ți donează un rinichi! :-)
Până să-l cunoști cum ai trăit? 
Erai cumva Frumoasa din pădurea adormită și zăceai letargic, dar cool, pe un pat într-un castel?
Nu aveai interese, ambiții, planuri, prieteni care să te facă să te simți vie?!

Culmea e că am auzit asta mai mult de la bărbați. Mult mai mulți o gândesc, dar când îi întrebi ce mai fac răspund toți cu un zâmbet chinuit: "Bine".

A fost frumos? S-a terminat? Va mai fi frumos. Dar altfel, cu altcineva. 

E frumoasă dragostea când face totul să pară posibil. Când fără ea totul ți se pare imposibil știi că ai o problemă. Una mult mai mare decât a plecat mândra sau a încălecat din nou prințul și dus a fost.
Ducă-se!
Nu poți să decizi când și de cine să te îndrăgostești. Faza aia cu “Voi învăța să te iubesc” e din telenovelele ieftine, cele cu buget mai mare își permit scenariști mai buni.
Când să te dezîndrăgostești însă, poți să decizi chiar tu.
Nu ești în comă și te ține el în viață ca aparatele pe cei în comă de gradul 2. Indiferent ce grad are iubirea, doare ca dracu’, dar trece.
Și poate n-ar strica să începi să gândești așa și despre altele.
Prea mulți oameni cred că nu se pot descurca fără jobul în care înghit mai mult rahat decât poate să-ți livreze o sofisticată fără să se gândească o clipă că acea companie are cam fix la fel de multă nevoie de ei cât au și ei de ea.
Poți să pierzi aproape orice pe lumea asta. 
Totul e să nu te pierzi pe tine. 

P.S. Uite că nici Muza n-a rămas cu primul iubit. Nici cu primul job. Și acum are propriul brand! Etic, în creștere și cu o surpriză frumoasă împreună cu GREEN SUGAR pentru cei care o susțin! Intră chiar acum pe link: https://greensugar.ro/secretele-ramonei



Adevăruri social media care se potrivesc în relațiile din viața reală: Când cineva îți propune o relație win-win deja s-a gândit cum să te “ardă”


1. Cele mai gogonate minciuni încep cu formula: "Vă spun cu toată sinceritatea" :))) Atunci când ești obinuit să spui adevărul nu simți nevoia să atragi atenția. Un bărbat care se dă jos din mașină și zice: De obicei nu fac asta, dar n-am putut să nu te remarc, a remarcat multe până la tine. Un blogger care zice: Cu toată sinceritatea, ori e obișnuit să-și menajeze publicul, ori minte ca un avocat. O făceam și eu la început, credeam că dacă vă menajez o să vă păstrez. Acum cred că e mai bine să nu ai mai mulți oameni care te plac decât cei care te înțeleg. :)))

Orice femeie trebuie să fie măcar o dată blondă, amantă, părăsită şi iubită de motociclist.

you + me by caitlin-morey

Unii le numesc greşeli, alţii se laudă cu ele. 

Ştii genul? Se plâng, dar de fapt se laudă. 
Eu le numesc experienţe. Viaţa stă pe loc fără ele. Doar timpul merge înainte. 
E mai uşor să înţelegi trăirile altcuiva când le-ai avut pe ale tale. E mai uşor să înţelegi motivaţiile altor oameni când ţi-ai înţeles propriile motivaţii. 

Relația de rezervă. Cum, de ce, e ok să te țină în hold până decide el?




Unde dai și unde crapă. Un subiect propus de o femeie care li se potrivește perfect multor… femei :)))
Noi, bărbații, suntem mai puțin atrași de ideea de stabilitate. Renunțăm mai ușor. Decidem mai repede. Corect e să spunem că multe relații sunt păstrate cum sunt păstrate joburile: până găsești deva mai bun. Așa cum nu spui la serviciu că te duci la un interviu de angajare, la fel nu spui că vorbești cu altcineva pe facebook, mess sau în pauze la țigară. De whatsApp nu mai vorbesc, că deja mi-am aprins paie în cap când am zis că nu e o aplicație de chat, ci de cheat :))


Cineva m-a întrebat dacă asta înseamnă că în viziunea mea sunt 450 de milioane de cheateri, câți utilizatori are aplicația. Nu. În viziunea mea sunt mai mulți :)
Uneori îți dai seama că ești relația de rezervă. E el mai rezervat. Sau ea te cam pune în hold. Hold on, tiger, așa mă doare capu’…
De cele mai multe ori nu-ți dai seama de nimic. Câți nu se întorc de la un interviu cu un buchet de flori pentru banca de rezerve?
Câte nu apreciază mai bine ce au după ce au văzut că se poate mai rău.
Desigur, tu rămâi o rezervă pe principiul "Promit că nu mai fac până data viitoare".
Mie mi se pare amuzant. Altora de neiertat. Unii spun că timpul pierdut nu ți-l dă nimeni înapoi. Eu cred că e foarte greu să spui când pierzi timp și când îl folosești.

Viața e zgârcită cu superlativele și mult prea darnică în zile mediocre.
Sunt mulți oameni ireproșabili care înșală în cel mai penibil mod: cel inactiv. Își doresc, dar nu îndrăznesc. Gândurile nu se transformă în acțiuni de teama repercusiunilor.
Nu e moralitate. E frică. De ce vor spune oamenii, de singurătate în caz de eșec, de Dumnezeu care stă deasupra patului adulterinilor cu pixul pregătit, nerăbdător să te taie de pe lista admișilor în rai.
Nu e moralitate. E calcul. Oricât de puțin e mai mult decât nimic.
Relația de rezervă nu e nici tristă, nici veselă. E o situație temporară. Paradoxal, mulți rămân în relații temporare până moartea rezolvă această nehotărâre perpetuă. Definitiv.  

Foto: micmojo



Tot ce începe bine se termină prost?

In love by jfphotography

Mesajul. Puțin periat că omul nu vrea să iasă la rampă. Firesc. 
Vrea niște răspunsuri, nu atenție.

"Tot ce începe bine se termină prost? A fost bine, mi-am făcut planuri. Eu credeam că ne-am făcut planuri. Așa era, doar că eu credeam că ni le facem împreună și când colo erau separat. Mi-am pierdut încrederea în ea. Am divorțat, acum mi se pare că orice poveste va avea același sfârșit. Cum schimb asta sau e mai bine să nu schimb nimic, am aflat în sfârșit adevărul despre relații?"

Pentru că facebook.



Românii sunt campioni la resentimente așa că mulți se miră că sunt în continuare pe facebook după ce roboțeii lui Mark mi-au dat jos pagina anterioară.

Ne place să protejăm. Poate prea mult.

bring me to life by dekkanpl

Mesajul era cam așa: Am muncit cât 3 să avem o viață lipsită de griji în... 2. Ea s-a consolat cu altcineva. Scuza ei? Lucram eu prea mult. Am greșit eu?
Desigur, era mult mai lung. Și cu cât citeam mai mult cu atât devenea mai trist și mai bine analizat, ce e drept, o analiză 100% în negru.

Am senzația că am avut două joburi toată viața. Am avut norocul să-mi placă tot ce am făcut, dar asta nu înseamnă mai puține ore, doar mai frumoase.
În facultate aveam mai multe cursuri la care eram absent decât prezențe.
Empatizez instinctiv cu el. În jurul meu multe căsnicii s-au terminat pe acest motiv. Majoritatea cu bărbați care munceau mult, dar mai sunt și cazuri în care ea ducea greul ca să asigure cuplului o viață pe care nu mai apuca să o și trăiască.
Nu-i nimic. O să petrecem timp de calitate împreună. Mai puțin, dar mai bun.
Oare când a devenit prea puțin?
Când a început să nu te mai aștepte singură în nopțile când lipseai?
Unde e vina? A lui, care a încercat să facă totul cum spune societatea că trebuie făcut totul până nu-i mai rămânea pentru ea nimic?
A ei care nu și-a umplut acel timp cu un job, ci cu un blow job?
Nu are nicio importanță.

Nu-mi place să merg cu autobuzul, dar acolo găsești o situație din care înțelegi multe: oamenii se înjură că nu urcă de la scară să mai intre și alții, se ceartă pe scaune, se plâng de nesimțiții care “se împing”. Niciunul nu vede evidența. Niciunul nu înjură pe cine trebuie. Aproape nimeni nu spune: sunt prea puține mașini, prost distribuite, întreținute cât să nu cadă cu un dispreț pentru călător de parcă nimeni n-ar plăti bilet.

Nici el nu e de vină că a muncit pe bârnci, nici ea că s-a simțit singură. Poate el e puțin vinovat că n-a împărțit mai egal povara cu femeia care nu e un șef, ci un coechipier. Și poate ea e vinovată un pic mai mult că n-a apreciat efortul lui de animal de povară. Dar cel mai important vinovat e sistemul care consideră timpul tău liber o risipă. 

Un timp mort în producție: când nu produci trebuie să cumperi. 
Asta e viața ta personală: un timp mort pe care eficiența societății de consum încearcă încet încet să îl elimine.

Dacă vrei mai multă atenție trebuie să oferi mai puțină?

























OK. Facem un test. Un experiment. Imaginaţi-vă vocea de la Teleenciclopedia spunând suav: din cele mai vechi timpuri, femeile au stat pe lângă vizuină, iar bărbaţii au vânat. Aceste două tipuri total diferite de comportament se manifestă şi astăzi. 


V-aţi prins? Cum dă politicianul vina pe moştenirea grea a vechiului regim, pac, am dat şi eu vina pe genetică. Bărbatul e vânător, deci e firesc să se ducă după un vânat care nu vine de bună voie şi nesilit de nimeni şi să respingă micul dejun la pat. Vă spun eu, niciun bărbat nu se bucură când ea îi aduce micul dejun la pat. 

Ni se pare ca şi când am făcut ceva greşit. 

Sau a făcut ea ceva greşit şi vrea să se revanşeze. 

Sau părem bolnavi. 
Bărbatul nu-și poate imagina viața ca pe un concediu!
Femeia însă... nu-și poate imagina viața ca pe o aventură continuă așa că prima condiție ca să te aleagă nu este să te iubească ea. E să o iubești tu. 

Am întâlnit multe femei care au rămas cu bărbaţi care nu erau chiar prima lor opţiune pentru că se simţeau adorate.

Un bărbat n-ar face niciodată asta. El vrea să vrea el, nu să se simtă vrut. Îl răsfeţi din când în când, altfel nu mai are nicio valoare. Nici tu nu mai ai. Eşti iepurele ăla chior care se dă singur cu capul de pom şi cade, de-l lasă vânătorul liber, că i se face milă de el, în loc să te vadă ca pe un vânat himeric. Mistreţul cu colţi de argint.

Na, că am făcut-o şi pe asta. Am comparat femeia cu mistreţul :))
Să mai zici că bărbaţii nu sunt porci. 
Încercăm altă comparaţie. 

Să zicem că uităm de vânător şi vânat, de prinţul din Levant şi Mistreaţă. Să ne gândim la literatură. Scurt pe doi: femeia e literatură. Dacă ea înţelege... noi, bărbaţii, avem nevoie de mister, de metaforă şi de un pic de provocare la fiecare pagină, bine! Dacă ne dă totul mură-n gură, ca în manualele de utilizare, asamblăm, vedem că merge şi apoi stricăm sau uităm pe un raft. 

Toţi ştim măcar o poezie de Nichita, Sorescu sau Eminescu, dar niciun bărbat n-a ţinut vreodată minte cât a avut de plătit în Decembrie la întreţinere. 
Pentru că viața bărbatului nu are sens când nu are ceva de făcut...
Sunt apreciate femeile care știu să ofere, dar iubite cele care știu să ceară. 


Foto: irr




Back to Top