Dorul nu poate să fie aruncat din tren.
Ars sub formă de scrisori.
Decupat din fotografii.
Ars sub formă de scrisori.
Decupat din fotografii.
Dorul nu se rupe,
înmoaie,
turtește,
nu poate să fie tras în fire și făcut ghem.
înmoaie,
turtește,
nu poate să fie tras în fire și făcut ghem.
Dorul e ca un magnet uriaș care atrage toate melodiile blegoase, făcând melancolia acesibilă chiar și tinerilor. Până la urmă, tot trecut e și ziua de ieri.
Dorul nu poate să fie sufocat cu o pernă, așa că degeaba plângi în ea.
Mulți au încercat să-l otrăvească folosind alcool.
Studiile de specialitate făcute prin baruri au demonstrat însă că dorul și alcoolul sunt în foarte bune relații cu telefonul tău mobil de pe care trimit mesaje
chiar și la numerele pe care erai sigur că le-ai șters.
Studiile de specialitate făcute prin baruri au demonstrat însă că dorul și alcoolul sunt în foarte bune relații cu telefonul tău mobil de pe care trimit mesaje
chiar și la numerele pe care erai sigur că le-ai șters.
Dorul caută femeia pierdută în alte femei.
Și bărbatul în alte… mă scuzați de expresie…
Din nefericire celelalte femei sunt frumoase degeaba. Că nu sunt ea. Iar celelalte pardon de expresie vor fi mereu mai puțin satisfăcătoare.
Oricum, sexul cu o femeie pe care nu o iubești nu e decât masturbare asistată.
Parcă ți se obișnuiseră mâinile cu forma sânilor ei.
Gesturile,
cuvintele,
știau unde să meargă.
Mai puțin cuvintele acelea care au rănit-o. Ține-ți acum mâinile în... poală, dacă n-ai știut să-ți ții gura.
Cuvintele cui îi deschid, ca niște degete, fermoarul acela obraznic care-i face rochia albă în două?
Și buzele ei. Parcă erai un instrument muzical pentru ele. Chiar și când nu scoteai niciun sunet. Poate următorul are ambitusul mai mare :))
Cel mai greu nici nu e că a plecat cu rochița ei și cu trupul ei și nu mai faci cu ea tot ce puteai să faci. Tot ce puteai să-i faci. Cel mai greu e că-i face altcineva.
Și ea s-ar putea să-i spună ce îți spunea și ție. "Ești cel mai bun din viața mea".
Atunci îți convenea. Acum te exclude.
Parcă ți se obișnuiseră mâinile cu forma sânilor ei.
Gesturile,
cuvintele,
știau unde să meargă.
Mai puțin cuvintele acelea care au rănit-o. Ține-ți acum mâinile în... poală, dacă n-ai știut să-ți ții gura.
Cuvintele cui îi deschid, ca niște degete, fermoarul acela obraznic care-i face rochia albă în două?
Și buzele ei. Parcă erai un instrument muzical pentru ele. Chiar și când nu scoteai niciun sunet. Poate următorul are ambitusul mai mare :))
Cel mai greu nici nu e că a plecat cu rochița ei și cu trupul ei și nu mai faci cu ea tot ce puteai să faci. Tot ce puteai să-i faci. Cel mai greu e că-i face altcineva.
Și ea s-ar putea să-i spună ce îți spunea și ție. "Ești cel mai bun din viața mea".
Atunci îți convenea. Acum te exclude.
Știi… noi, bărbații, vrem să ieșim mereu bine, așa că sacrificăm adesea fericirea în favoarea reputației. Eu o să recunosc deschis că mi s-a întâmplat să fiu tirbușonul de scos dorul din piept. Sau de pe unde era el.
A doua zi mi-a spus: Noaptea a fost una dintre cele mai bune, dar dimineața nu-mi spune decât ce nu vreau să mai aud.
Făcea oare, ăla de plecase și lăsase doar dorul, cafeaua mai bună?
Nu.
Dar așa cum zilele în care nu se întâmplă nimic sunt doar timp și anii trăiți fără un scop sunt doar risipă, la fel și dorul, acest jar pe care timpul nu-l poate stinge niciodată de tot, nu trece cu apă. Trece cu o altă flacără.
Uneori aștepți să se întoarcă o dragoste și vine alta.
Pe care nu știai că o aștepți.
