Night reading: De câte ori poți să-ți pierzi virginitatea? Și dacă doare de fiecare dată.



Omul întreg este un virgin perpetuu: 
mereu are câte ceva de învățat, 
o barieră de rupt. 
Uneori încearcă el limitele cu degetul, altori (mă scuzați de expresie) îi încearcă alții… limitele :)
De câte ori poți să-ți pierzi virginitatea? 
O dată în liceu,  când afli că “prietena mea cea mai bună” este un concept atât de elastic. Dacă ești băiat, s-ar putea să te trezești cu ea în pat, ceea ce s-ar putea să nu te deranjeze prea tare. Dacă sunteți un cuplu “indestructibil” de prietene, o să descoperi repede că nu e deloc un avantaj să aveți aceleași gusturi. 
Apoi ți-o mai pierzi o dată în facultate. 
Sau de mai multe ori. 
Apoi zilnic la primul job :)))
Pentru că, spre deosebire de virginitatea aceea, pe altele poți să le pierzi oricând și… oriunde. 
În săli de ședință unde afli că puțini șefi vor părerea ta, cei mai mulți vor aprobare pentru părerea lor; 
în fotoliul comod de la bancă, atunci când îți dai sama că nu există cătușe mai ale dracului decât propria semnătură; la câteva luni după ce votezi; la câteva zile după ce ai spus cuiva un secret de dus cu el/ea în mormânt; la 3 ani după căsătorie, când afli că are o relație paralelă începută în urmă cu… 4 ani. 
Atunci când crezi că sunt lucruri pe care nu le-ai face niciodată. 
Când ești un domn și vrei să-i faci o surpriză și o aștepți neanunțat la ieșirea de la job. 
Când ești și mai domn și vrei să o ierți. Și îți spune că oricum era din vina ta. 
De câte ori poți să-ți pierzi virginitatea? 
De câte ori e nevoie!
Pentru că n-ai nicio șansă când crezi în povești care vin de-a gata de la alții.
Nici în cele pe care vrei tu să le controlezi.
Singurele povești care merg, sunt cele cu doi autori. 
Cu drag, Domnul și Doamna Constantinescu :)


Back to Top