Tuturor ne place jocul.


De ce flirtează femeile ca o verificare în oglinzi albastre, verzi sau căprui? 
De ce imposibilul e doar un lucru care se întâmplă mai rar și niciodată nu înseamnă altceva decât… că trebuie să treacă suficient timp?
De ce ne dorim mai mult ce nu putem avea decât apreciem ceea ce avem deja? 


Răspunsul la toate acestea nu-l găsesc filozofii, dar îl știu toți copiii. Filozofii l-au uitat. Că și ei au fost copii și știau prea bine că tuturor ne place jocul. 
Unii crede că ne place victoria. De parcă victoria ar putea să existe fără joc sau orgasmul fără joacă. 


Femeile în general se joacă mult mai elaborat decât bărbații. E un dress up game. Și femeia se poate îmbrăca într-un milion de feluri, în vreme ce bărbatul o dezbracă în general cu un set primitiv de mișcări. 
Femeia se îmbracă în aluzii sau mătase, în parfum sau dantelă, strălucește în conversație chiar și atunci când nu spune nimic. Bătută în pietre nestemate pare, în rochiile ei cu sute de paiete. Cusute cu răbdare de alte femei. Care știu cât de importante sunt visurile oricărei prințese moderne și cât de neatenți prinții. 


Și ele sunt mereu atente și mereu altele. Ca niște animale celeste care se prefac sub ochii noștri în tot ce ne dorim mai tare. 
Nu. Nu sunt conectate în niciun fel la creierul nostru. Nu știu ce gândim. 
Nu ne anticipează dorințele. NI LE PROVOACĂ. 
Și în toată această nebunie au nevoie, ca James Bond, de un furnizor de arme. De un făuritor de iluzii în care poți să te îmbraci. 


Nu știu când a devenit prietena mea, Elena Perseil, prietena Muzei. Prietenia asta e uneori rezistentă la transfer. Cert e că uneori glumesc și o întreb pe Ramona când știu că merge la atelierul Elenei Perseil: Cine o să te întorci în seara asta? 


Da. Tuturor ne place jocul. Și Elena s-a decis să se joace pentru prima dată de-a black friday. 
Și are niște reduceri care duc modele ultra exclusiviste în zone de preț ultra accesibile. Intră și tu în joc. Acum. 
Back to Top