Poți să iubești prea mult?



Mi-a trimis o tânără speranță un text care mi-a adus aminte de un “carton” al meu mai vechi. Textul nu era ce am sperat, dar finalul era beton. Ultimele trei rânduri. I-am spus să le păstreze și să schimbe tot. Sper să nu mă înșel și să-i iasă. 
Întrebarea din titlu mi-a trezit tot felul de amintiri despre dispute cu oameni mult mai bătrâni (la ea era Ce faci când iubești prea mult, deci era convinsă că iubește prea mult și că alții iubesc “numai bine”). 
Unii așa văd dragostea. 
Ca pe o friptură! Cum o vreți? Well done? Medium? În sânge? 
Poți să iubești molcom? Să lași dragostea în ralanti și să-i mai dai talpă doar din când în când? La un stop, să te vadă lumea, de Valentine’s Day?
Nu știi bancul acela cu fata care-i zice lui: Știi, dragă, mâine e ziua îndrăgostiților. 
La care el: Și? Ce? Ne-au invitat? 
Eu o văd fix ca pe o boală de care nu scapi. Cât ai ce-ți trebuie nu intri în criză. Atât. Vin între voi depărtări măsurabile în kilometri sau în vorbe și gata! Sevraj, nostalgii sau planuri despre unde să ascunzi cadavrul unui rival. Sau ambele. Ai putea să ascunzi cadavrul unui rival în curtea liceului tău. Ar fi ca o întâlnire de 20 de ani cu o mână moartă. 
Glumesc, desigur, dar nu se poate să iubești PREA MULT. 
Se poate să nu iubești deloc. 
Sau să iubești. 
Off.
On.
Out. 
In. 
Când iubești o femeie o înveți pe de rost, o termini și o iei de la capăt ca pe o carte de care nu te saturi. Și pe la pagina 3 mai descoperi ceva, ce nu ai observat la prima… lectură. 
Când iubești un bărbat ți se pare că este mai elocvent decât zece oratori chiar și atunci când se bâlbâie. 
Iar sexul este poezie. Nu ți se mai pare o exagerare nici Kama Sutra și corpul încetează să mai fie materie. 
Pentru că, da, atunci când iubești o femeie trebuie să o supui. Să-i îndeplinești dorința pe care nu și-o spune nici sieși, când își face discursuri în fața oglinzii. Să o domini spre plăcerea ei, mai degrabă decât să o ridici până unde n-o mai poți atinge cu mâna.
În dragoste nu te ridici pe vârfuri.
Te lași în genunchi. 
Să oferi plăcere. Să oferi un inel. 
Să ceri iertare. 
Dar, desigur, cel mai adesea stăm bățoși, ne cocoloșim mândria și ne ștergem la nas cu fericirea. 
Apoi o aruncăm în drum, că oricum nu ni se mai potrivea culoarea și ne mirăm când o vedem cât de bine se asortează la alt costum. 

Apa spală, până la urmă, orice. 





Back to Top