Știți slăbiciunea mea pentru texte autentice. Totuși, de curând mi s-a strecurat unul care era și nu era autentic. Adică era povestea celui care mi-a trimis textul, dar nu era textul celui care a trăit povestea. Era al unei fete care n-a vrut nimic. Cred că nici scuzele mele nu le voia.
...........................................
Nu știu.
Nu știu dacă e vreun fel de articol sau doar o serie de întrebări
Prima ar fi: când, Doamne nu mă lăsa, se schimbă omul? Știi povestea în care prințul găsește prințesa, luptă cu zmei și Muma Pădurii doar ca să o cucerească pe prințesă și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți? Da, foarte cunoscută și atât de...poveste.
Dar știu eu una și mai bună. Probabil o știi și tu, cu siguranță ai auzit-o spusă în mii de versiuni. E cam așa: e o preafrumoasă ea (sau mă rog, o ea) care prin minune (deh, ce ți-e și cu minunile astea!) îl întâlnește pe mult așteptatul EL. Nu el cel perfect, că atâta minte presupun că avem încât să știm până acum că nu există un el perfect sau o ea perfectă. E însă el cel potrivit, care pare să-ți înțeleagă ciudățeniile, ba chiar mai mult, să ți le accepte. E el, cel care îți ghicește cele mai ascunse dorințe (ții minte cartea aia pe care o tot răsfoiai în librărie și nu te îndurau să o iei că rămâneai pe zero sau concertul la care doar visai că o să asiști?) și ți le și împlinește. Ba mai mult, parcurge kilometri să te vadă, are cuvintele potrivite mereu la purtător, te îmbrățișează de îți vine să te topești și vorbește de viața lui care nu mai are sens fără tine.
Derulând pe foarte rapid, pentru că deja e mult prea siropos, urmează marele DA, ,,până când moartea ne va despărți" și....dimineața.
Urmează dimineața în care nu pricepi cine-i străinul care doarme dus lângă tine, care nu spală o cană că doar de-asta ești tu acolo, care lasă o oală cu mâncare pe aragaz pentru că știe că în final o să te saturi să vrei să-l înveți lecția despre curățenie și o să te saturi să-ți pută casa mai rău ca-n tomberon și o să faci tu lună și bec. Urmează dimineața când deși bolnavă, el atât te iubește încât iese cu băieții. că nu suportă să te vadă suferind sau vrea să se documenteze despre boala ta. Cu băieții. La un ceai. Desigur.
Prin urmare, când se schimbă omul?
E mare păcat că partea cu ,,până când moartea ne va despărți" nu menționează la ce fel de moarte se referă. Nu de-alta, dar se pare că poți muri în atât de multe feluri...
Soluția nu o am. Revolta nu merge. Plânsul? Ești isterică, dragă. Ai un cuvânt de spus? Te crezi cocoș și ești doar găină, iubito. Acceptarea? Parcă era pentru cei slabi.
