SINceritate.



Prea mulți oameni își photoshopează viața. 
Își machiază sufletele cum se machiază ochii… să pară mai mari. 
Își ascund frustrările în critici acide pe care le fac tot timpul. Oricui. În fine, ei cred că și le ascund, eu cred că și le dezvăluie.
Înainte toți puneam pe facebook o parte din ce făceam, acum facem lucruri special ca să avem ce pune pe facebook. 
O prietenă îmi spunea că i se pare că suntem din ce în ce mai dispuși să ne certăm, dar din ce în ce mai puțin dispuși să ne despărțim. 

Nici minciuna nu se mai numește minciună. Se numește PR personal. 
Nici sinceritatea nu se mai numește sinceritate. Nici măcar cum am scris-o eu… SINcerity. Se numește direct prostie. 

Mă declar vinovat. În paharul din fața mea nu e apă. E tequilla. 
Nu vreau să joc nici cu albele, nici cu negrele. Vreau piese roșii. 

Se spune că pe femei nu trebuie să le înțelegi, trebuie doar să le iubești. 
Sună bine, dar e o prostie. Cum poți să o iubești când nu o înțelegi? CE IUBEȘTI atunci? O proiecție a imaginației tale?
E ca și când ai mânca doar coaja de la pepene… că nu înțelegi miezul. 

Nu. Tu iubești altă femeie. Aia pe care o poți înțelege. Atâta cât o crezi tu că e. 
Iubești ce poți să vezi cu ochii. 
La dracu’! Ești bărbat sau aparat de fotografiat?!

Iubești ce poți să apuci cu mâinile.
Ești un orb care își face o impresie despre chipul ei trecându-și degetele peste fiecare reper.
Da. Îi știi forma buzelor… dar niciodată nu o să le știi culoarea.

Nu. Serios. CUM poți să o iubești pe ea dacă nu știi cine este? 
Mergi pe gheață crezând că ești pe pământ. 
Ești prins între două mări: una de apă și alta de aer.
Dacă nu înveți repede să înoți, ar cam trebui să zbori 
Back to Top