Oamenii pot blama corporațiile pentru multe, dar nu și pentru lipsa lor de caracter.


3 povești scurte fără niciun nume.
Dacă omenirea ar fi fost în stare să vină cu un sistem mai bun de lucru decât corporația, acest sistem ar fi existat deja. Trebuie să admitem că 90% dintre oameni, lăsați mai liberi, nu ar fi atât de productivi.
Am lucrat în mediul corporate mulți ani. Prea mulți. Când am fost zilele trecute la medic, m-a întrebat dacă lucrez în mediu toxic. I-am răspuns sincer: Am lucrat. Nu eram expus la produse chimice instabile, ci la caractere ușor inflamabile și bârfe otrăvitoare. 
Sigur că am întâlnit oameni de la care am avut de învățat. Din punctul meu de vedere am învățat de la toți: de la unii drumurile de urmat, de la alții… pe cele pe care și astăzi le evit.
O să vă spun 3 povești. Dacă ele se potrivesc aproape perfect cu unele ale voastre, orice asemănare între evenimente sau personaje reale este pur întâmplătoare :))))

Vorbe.
Cazul numărul 1 era un tip foarte tânăr. The-tot-ce-zboară-se-mănâncă-type. Ca veteran, credeam că e vina lui că lua de bune toate promisiunile. Mintea îi mergea brici la task-uri, așa că a primit din ce în ce mai multe. Știi genul care muncește pe brânci pentru o avansare, de parcă raiul are forma unui corner-office. 
Avansarea a venit, dar pentru o prietenă veche a CFO-ului. Omul a clacat și s-a dus să se plângă, ca orice corporatist care crede în Zâna Măseluță de la HR. Cum spuneam, corporațiile nu sunt vinovate pentru lipsa de caracter a angajaților, așa că el a nimerit o femeie cu suflet la HR. Se mai întâmplă. Cum avansarile în respectiva companie se făceau pe baza unui cross de evaluări, HR-ista a făcut ceva “ce nu se face” și i le-a arătat pe ale lui. Inclusiv cele de la colegi pe care îi ducea efectiv în spate. Niciuna nu era 100% pozitivă.
Te-ai întrebat vreodată, când alegi să spui că nu te interesează bârfele, cât la sută din faptul că îți vezi de treabă chiar contează?
Măcar asta e o poveste cu sfârșit fericit. Acum tânărul nu mai e așa tânăr și lucrează - culmea - tot într-o corporație. Are o poziție de conducere și o reputație bună. Cu o singură excepție: a fost dat în judecată de un angajat pentru concediere abuzivă. Ce e drept, angajatul a fost concediat după ce venise să-i împărtășească șefului o bârfă despre un coleg. Nu știa pe ce gheață subțire merge :)))

Cine?
Cazul numărul 2 e tipic pentru firmele foarte mari. Se reduce personalul pe liste. Sunt doar nume. În noaptea aceea mai era lumină doar la un etaj când CEO-ul a realizat că fix acelui departament i-a cerut un raport uriaș. Înduioșat, ca orice mare om :))), CEO-ul a cerut șoferului să se oprească. S-a uitat la ceas. Îl aștepta și pe el cineva acasă, așa că nu a urcat. A comandat însă pizza pentru tot departamentul. Măcar să mănânce și oamenii ăia ceva, dacă tot stau peste program. 
În acel departament mai erau însă doar doi oameni. Și unde sunt doi oameni unul trebuie să fie șef, deci lucra unul singur. Una singură. La ora aia chiar nu avea niciun chef să mănânce pizza, așa că a mai băut un energizant și a trimis pizza jos, la șoferi, bodyguarzi și serviciul tehnic. 
După două săptămâni de lucru în același stil, femeia a dat gata raportul și l-a prezentat șefei care s-a arătat îngrijorată: Arăți rău, Doamne, ce palidă ești! Ia-ți trei zile libere…
Chiar a doua zi șefa i-a prezentat raportul SINGURĂ șefului cel mare. 
Aceasta e o poveste fără sfârșit fericit. Chiar dacă nici donatorul de pizza și nici șefa de proiect care nu lucrase deloc la proiect nu mai sunt pe pozițiile lor, femei care lucrează la proiecte pentru care nu sunt creditate deloc sau care fac job-uri mult mai mari decât scrie în contractele lor, sunt încă foarte multe. 

Fidelitatea.
Se pune mare accent pe ea. Echipă, familie, valori. În unele corporații chiar există. În cele mai multe, dacă nu ai avansat în 2 ani, probabil nici nu o să o mai faci vreodată. 
Deși politicile de firmă sunt stabilite din stratosferă, romanii aveau o vorbă: Oricât de proastă ar fi o lege, dacă omul e un judecător bun, dreptatea va câștiga. Și invers: oricât de bună ar fi o lege, dacă omul e un judecător prost sau părtinitor, dreptatea va pierde. 
Orice șef va avea justificări. De cele mai multe ori nu există nicio legătură între justificări și motive. 
Fidelitatea trebuie să o oferi unui om care o merită, pentru că valorile unei corporații sunt în ultimă instanță valorile celor care o conduc. 
Acest ultim caz sunt eu. E doar una dintre multele lecții pentru care îi mulțumesc vieții, deși aș fi preferat să fiu scutit de ele. Cred că sunt vreo 5 ani de atunci?
Mi se oferise un job mișto în altă companie, dar l-am refuzat fără să cer vreo mărire de salariu firmei unde lucram. Șeful meu părea foarte încântat că am rămas și mi-a promis că “o să aibă el grijă de mine”.
A avut. Am fost dat afară în primul val de concedieri de la începutul crizei. Eram prea bine plătit și greu de controlat.
pe undeva… a avut omul dreptate :))))

Râdem, glumim, dar un lucru e sigur: fiecare e responsabil. Lumea începe în jurul tău. Dacă fiecare ar putea să facă doar ce crede că e corect pentru omul de lângă el… atât! Lumea chiar ar fi mai bună.
Ne luptăm atât să ajungem într-un vârf iluzoriu fără să ne uităm dacă muntele ăsta e făcut din granit strălucitor sau din căcat.
Nu. Nu poți blama corporațiile pentru lipsa de caracter a unora. Și nici scopurile tale în viață nu justifică întotdeauna mijloacele. 
Back to Top