Nu. Nu m-am gândit la pedala de frână, ambreiaj sau accelerație :)
Mi-am adus aminte de copilărie când mașinuța cu pedale era una dintre cele mai nefericite combinații: nici bicicletă, nici mașină.
Cred că v-ați dat seama de multă vreme că sunt nebun după mașini. Prea am multe comparații cu ele.
Mi-am adus aminte de copilărie când mașinuța cu pedale era una dintre cele mai nefericite combinații: nici bicicletă, nici mașină.
Cred că v-ați dat seama de multă vreme că sunt nebun după mașini. Prea am multe comparații cu ele.
În lumea auto există o expresie pentru mașinile frumoase și atât: All show & no go.
Așa e metrosexualul.
De ceva vreme i-a mai apărut o “rudă”: Spornosexualul.
Să fim serioși: pătrățelele de pe abdomen valorează mai puțin decât circumvoluțiunile de pe creier.
De multe ori ni se pare că metrosexualul e o amenințare pentru noi, bărbații care facem mai mult decât arătăm.
Nu este.
Ce femeie ar vrea un bărbat care are mai multe creme de față decât ea?
Unul care cheltuiește mai mult pe pantofi decât ea.
Unul care are mai multe haine decât ea?
Unul care stă să se aranjeze mai mult decât ea?
Niciuna. Mai ales dacă ar urma să împartă o singură baie.
Ca să nu mai vorbesc de faza cu epilatul. OMG! Îmi și imaginez o discuție de genul: Auzi, dragă, cumva epilatorul meu e la tine? :)
Metrosexualul nu este un bărbat de succes, e unul care mimează succesul.
Uneori simt că mimează totul, chiar și apartenența la sexul masculin.
Iar femeile au un al șaselea simț.
Simt un rebel fără cauză și îl taxează.
Simt că metrosexualul este un fel de gigolo fără adresă și îl evită sau doar se joacă o seară sau două cu el.
Viața nu e un concurs de frumusețe.
Ce poate să-ți facă metrosexualul din poziția de tată? Niște copii frumoși care nu iau bacul?
Iar din poziția de iubit? Niște poze bune pe instagram?
Iar în pat? Cum naiba să te hârjonești când ești în pat cu Ken? Când știi cât de mult contează pentru el cum îi stă părul? Ți-e și frică să nu i-l deranjezi :))
În plus, dacă pentru el e atât de important cum arată, tu ce o să faci? O să te trezești înaintea lui să apuci să te machiezi?
O să dormi în picioare să nu ți se strice coafura?
Sigur, spre deosebire de mulți cetățeni care scriu ce le trece prin cap, eu admit că se poate să mai și greșesc.
Să fie mii, zeci de mii, milioane de femei disperate după genul acesta de bărbați de carton.
Însă cred că aici mai avem de-a face cu o selecție naturală.
Femeile de plastic interesate de acest tip de bărbat umeraș de haine nu sunt interesante pentru bărbații adevărați. Deci… nu e nicio pierdere :)))
Era să uit. Mai e și faza cu sensibilitatea. Eu NU cred în ruptul capului că femeile vor un bărbat care să plângă cu ele la The Notebook.
Mai degrabă pe unul care să construiască o casă ca aceea din film pentru ea. Unul care să știe să bată un cui, nu să se plângă că i s-a rupt o unghie :)))
Mâinile bărbatului sunt în primul rând niște unelte, nu suport pentru un ceas de fițe. Culmea, și pe ceasurile de fițe ziua are tot 24 de ore.
Cât din timpul ăsta crezi că o să-ți ofere ție când are deja o mare dragoste pentru sine însuși?
Nu. Femeile nu vor un actor care să joace personajul din The Notebook. Îl vor pe ăla care a inspirat filmul. Din păcate romanul lui Sparks este o operă de ficțiune. Dar în lumea reală există bărbatul care nu are decât două costume de haine și niciodată două fețe. Care n-are niciun titlu aristocratic: la el nobile sunt doar intențiile. Există bărbatul care construiește o casă sau o cumpără, nu o moștenește. Apoi o caută pe ea. Să vină să o transforme dintr-o casă într-un loc numit simplu acasă.
foto: AdamAKAspoon
