Night Reading: Dacă vrei să te căsătorești îți trebuie un arhitect, dacă vrei cel mai bun sex din viața ta… un om fără suflet.


Sunt versurile unui cântec argentinian. Cred. 
Acest night reading se putea numi simplu: defăimarea bad boilor.

Începem cu un adevăr nepopular: toate (da, chiar toate) femeile și-au dorit o noapte de sex hardcore cu un bad boy. Cele mai multe au și avut-o. Și nu, nu de actualii  lor soți sau prieteni e vorba. 
Bărbații n-au faza asta. Dacă știm că femeia are o experiență mult mai vastă și mai picantă decât noi, treaba asta ne deranjează. Pe femei le motivează. 
Și aici vine defăimarea, care în cazul nostru e fix restabilirea adevărului. 
Chiar este sexul cu un bad boy mai bun. De cele mai multe ori, da. E meritul lui? NU. E meritul femeii care e orbită de reputație ca pisica de faruri. Pisica nu mai distinge mașina în așa hal încât nu își mai dă seama nici dacă merge sau s-a oprit! la fel nici femeia. Ea vrea să-i demonstreze lui că nu e o fată cuminte. Și va face tot ce crede ea necesar pentru asta. În cazul în care e căsătorită, ea va face tot ce nu face cu soțul. 

Nici aici nu e meritul lui. E meritul orizontului de așteptare. Nicio femeie nu ține să păstreze aparențele față de un bărbat cu care NU se va mai întâlni niciodată.
Acasă însă… e altceva. A doua zi la micul dejun există riscul ca soțul să se uite la ea, să-și aducă aminte noaptea, apoi să se uite la fiul vostru până ajunge la concluzia că nu-i seamănă. 
Și ultimul motiv este cel din titlu. Mai pe șleau, unul dintre secretele virilității este să-ți controlezi bine emoțiile. Ceea ce e foarte ușor când… nu le ai.
Mda, poate e prea pe șleau. Din fericire abia mâine vor suna telefoanele că e duminică seara și dansăm în familie. 

Să nu dăm doar în alți bad boi, să terminăm, democratic, cu subsemnatul. Ați auzit replici de genul “de obicei nu fac asta”? Sigur că da. De la cei care fac atât de des “asta” încât nici nu mai știu exact de câte ori a mers și de câte ori nu. Ce știu sigur este că a mers. 
Da. Merg. Chiar foarte bine. Pentru că nici la fotbal nu dai gol dacă nu tragi la poartă…

Când eram un tânăr entuziast reușeam fără probleme să conving pe oricine că aveam relații de scurtă și foarte scurtă durată pentru că îmi căutam sufletul pereche, dar, ce dramă, nimeni nu se ridica la înălțimea așteptărilor. Sigur, nu o ziceam așa că mi s-ar fi turnat mii de pahare în cap. Culmea este că printre atâtea relații fast-food, adevărate sprinturi emoționale, ajunsesem să cred și eu ce spuneam.
De aici a venit cea mai mare surpriză. Era, de fapt, adevărat: datoria mustangului nu este să se îmblânzească singur. E treaba cuiva să pună șaua pe el. 

Un bărbat rareori decide când să se cumințească. Dragostea îl face să restrângă cercul nebuniilor la o singură femeie. Cumințenia de dragul cumințeniei este o nefericire autoimpusă. 
O femeie, oricât de cuminte ar fi, are pasiuni despre care se ferește să vorbească, așa cum una oricât de nebună, are mai devreme sau mai târziu un moment în care își dorește atât de mult un bărbat încât e gata să plătească pentru el un preț foarte piperat: renunțarea la toți ceilalți. 
Back to Top