Arogantul. Instrucţiuni de folosire.



Aroganța e un simptom, nu o cauză. Așa că trebuie făcută o distincție necesară între oamenii care folosesc aroganța ca un gard de ironie ghimpată care șine proștii la distanță și aroganții care sunt proști ei înșiși. 
Prostul fudul e ușor de folosit, dar inutil de păstrat. Ce să faci cu el? Nu e lumea suficient de corozivă? Nu sunt joburile îndeajuns de solicitante și șefii suficient de… suficienți?
În business, îi plasezi arogantului două trei complimente și ți-ai făcut treaba. 
În dragoste parcă e incomod să stai cu zeul închipuit în pat.

Despre celălalt arogant avem ce să spunem!
Nu stă prea mult de vorbă pentru că omul are treabă. El face mai mult decât vorbește și selectează, nu bifează tot ce prinde. 
Am cunoscut medici excepționali, muzicieni talentați și oameni de cinema care au reputație de aroganți. Prima discuție cu ei e un proces de selecție: să vadă dacă o vor mai avea și pe a doua cu tine sau e timpul pentru neeext. 

Am scris mai demult că nu există femei arogante, doar bărbați pe care vor să-i țină la distanță. 
Bărbații aroganți sunt mult mai deomcratici. Ei vor să țină pe toată lumea la distanță :))))
Prietenia lor este rară, dar mult mai statornică. 
Iubitele lor nu sunt genul monden, mai puțin în cazul în care dictează trenduri. Dacă ar fi ca pițipoancele care se despart numai în direct, v-ar povesti despre un altfel de om. Unul care știe să se împartă între profesie și familie. Cu aceeași aroganță ține la distanță telefoanele de job când are chef de o cină romantică. Nu se prăbușește lumea dacă nu răspunde. El știe asta. 
O domnișoară m-a întrebat cum poți să cucerești un asemenea bărbat. 
E mai simplu decât pare. 
De explicat. 
De făcut e destul de greu pentru că unui asemenea bărbat îi stârnești doar curiozitatea cu frumusețea ta. Ca să-i câștigi atenția e nevoie și de niște pagini reușite în coperta reușită. 
Insistența îl agasează.
Misterul îl atrage.
Nu te va iubi niciodată pentru cum arăți. Ci pentru cine ești.

Foto: Probabil va fi privită ca o aroganță, dar fotografia e un instantaneu din locul unde am scris textul. Avantaj de freelancer. Senzații studențești pe terasa Piranha din Regie. Să nu se mai mire nimeni de ce nu vreau să mă mai angajez :))
Back to Top