Night Reading: Necenzurat.



Există un prag dincolo de care alcoolul nu mai ajută. Indiferent dacă bei ca să uiți sau bei ca să-ți aduci aminte. 
Amintirile refuză să dispară sau refuză să se clarifice. Stau sub pătura străvezie a justificărilor. Fără ea ar fi simplu să spui unde ai greșit. Fără ea ar fi mai simplu să spui că nu ai greșit deloc. El era un bărbat care-și sărbătorea libertatea. Fără să poată admite că “libertatea” asta nu înseamna altceva decât că nu mai avea cine să-l întrebe unde a stat până la ora aia.

Îl deranja femeia îngrijorată care se temea și de umbra ei. Acum i-ar plăcea să sune telefonul. Atunci îl dădea pe silent. “Nu știu, dragă, era zgomot”.

Îl agasa fraza aia repetată mereu “Te aștept, nu pot să dorm fără tine”. Acum i se pare că era mai degrabă o picătură de romantism într-o ciorbă pragmatică. E frumos să te aștepte cineva oricât. Ore. Zile. Chelnerii puneau scaunele pe mese și el nu pleca pentru că nu voia să admită că acum el n-ar putea să doarmă fără ea. 



Tot timpul voia ceva de la el și viața i se părea o listă de cumpărături. 
Lapte, brânză cu mucegai, struguri, dragoste. 
De fapt atunci era frumos.
O copilărie neapreciată. 
O adolescență târzie când te grăbești să crești fără să-ți dai seama că asta te va transforma dintr-un potențial Don Quijote într-unul dintre cei care-și băteau joc de el. E greu să dai valoare unei vieți într-o lume în care valoarea unei vieți nu mai există. 
Îți trebuie o lume mai mică.
De două locuri.
Era un stat decimat de molima singurătății. Un oraș în care nimeni nu mai avea vecini. 

Era sub demnitatea lui să o caute, dar peste puterile lui să o uite. 
Cea mai mare problemă când ești nefericit este că știi că ai fost fericit cândva. Că ai avut femeia destinație care dă un sens drumului. 
Sânii care dau sens buzelor tale. 
Coapsele care conțin parcă în ele mișcarea. 
Ochii care țin în ei toate promisiunile. 
Le-a spălat pe toate cu lacrimi. Acum sunt curați. 
Pregătiți pentru alte promisiuni. 
pe care i le va face însă… altcineva.


Back to Top